Pentru că nu a respectat ordinul de protecție, acum riscă pedeapsa cu închisoarea

Ieri, în jurul amiezii, o tânără din comuna Răchitova, a reclamat la poliție că fostul concubin, din aceeași localitate, a venit la domicilul său să o amenințe, deși avea interzis printr-un ordin de protecției emis pe o perioadă de 6 luni, deoarece în urmă cu două luni, individul aflându-se în stare de ebrietate, a amenințat că-i va da foc atât concubinei cât și mamei acesteia.  ”Reamintim faptul că, la data 16.04.2019, în jurul orei 20:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au fost sesizați de tânăra de 24 de ani, din comuna Răchitova, despre faptul că fostul său concubin  s-a deplasat la domiciliul său și a amenințat-o cu acte de violență. La acea dată, poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au aplanat conflictul şi au stabilit, în urma cercetărilor, că cel în cauză, care se afla în stare de ebrietate, a venit la domiciliul fostei concubine având asupra sa o sticlă din plastic în care se găsea benzină și a amenințat-o cu incendierea atât pe tânără, cât și pe mama acesteia.” se menționează în comunicatul de la IPJ Hunedoara

Oamenii legii au reținut bărbatul pe o perioadă de 24 de ore, pentru cercetarea cazului  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *