Orban: Vom ataca în contencios hotărârea de Guvern prin care pensionarii de dinainte de 2011 rămân cu venituri mai mici

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că liberalii vor ataca în instanţa de contencios administrativ hotărârea de guvern 291/2017 privind recalcularea pensiilor celor care au lucrat în grupele de muncă I şi II şi condiţii speciale şi deosebite, spunând că actul normativ îi lasă pe cei care s-au pensionat înainte de 2011 cu veniturile mai mici decât ale celor care şi-au încetat activitatea începând cu acest an.

”Am descoperit cine taie cu adevărat pensiile: PSD. Prin HG 291/2017, guvernul care promitea creşterea nelimitată a pensiilor i-a lăsat pe pensionarii care au lucrat în condiţii grele (grupa 1 şi 2 de muncă) şi s-au pensionat până în 2011 cu pensiile mai mici decât cei care s-au pensionat după 2011. Aşa cum a anunţat colegul meu, vicepreşedintele politic Dan Vâlceanu, în conferinţa de presă de astăzi (reflectată doar de o mică parte a mass-media) vom ataca în instanţa de contencios această hotărâre de guvern şi vom acorda asistenţă juridică oricărei persoane afectate care doreşte să atace actul normativ discriminatoriu”, a scris Ludovic orban pe Facebook.

Vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu a explicat joi că Guvernul a modificat normele de aplicare a legii pensiilor, astfel încât cei care au ieşit din activitate după 2011 vor primi o pensie mai mare decât cei care au făcut acest lucru înainte de 2011, prin recalculcare.

“PSD taie pensiile românilor care au lucrat în grupa I şi II de muncă, adică în condiţii grele de muncă. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr. 291 din mai anul acesta prin care sunt modificate normele de aplicare ale legii pensiilor 263/2010. Practic prin această hotărâre pensionarii care au ieşit înainte de 2011 la recalculare primesc o pensie mai mică, iar cei care au ieşit la pensie după 2011 primesc o pensie mai mare. (…) PNL solicită de urgenţă Guvernului PSD-ALDE să retragă această Hotărâre de Guvern. În cazul în care nu vor proceda la retragerea acestei Hotărâri de Guvern vom ataca în instanţele de contencios administrativ această HG întrucât este discriminatorie şi creează în România pensionari de categoria I-a şi pensionari de alte categorii”, a declarat vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu.

 

news.ro

Un comentariu la „Orban: Vom ataca în contencios hotărârea de Guvern prin care pensionarii de dinainte de 2011 rămân cu venituri mai mici

  • 28 iulie 2017 la 13:47
    Permalink

    Daca liberalii vor reusi sa faca dreptate sutelor de mii de pensionari afectati dur de HG 291/2017 ( practic o gaselnita pentru a nu respecta ceea ce PSD a promis) atunci este clar cate voturi vor avea de castigat. Si asta nu pentru ca minerii sunt masa de manevra ( voteaza cu cine da mai mult ) ci pentru ca au fost mintiti si umiliti pe fata de catre cei in care, cu naivitate, au crezut. Nu sunt liberala, dar observ ca liberalii sunt inteligenti, stiu pe ce buton sa apese ca sa castige respect. Bravo !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *