L-ați văzut? Bărbatul locuiește în Danemarca, iar din luna ianuarie nu mai poate fi contactat

La data de 06 aprilie 2023, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că fiul său OLARU OVIDIU, care locuiește de aproximativ 2 ani de zile în Danemarca, nu mai răspunde la telefon din luna ianuarie 2023 și nu mai știe nimic de acesta, fără a avea posibilitatea de a lua legătura cu acesta.

Semnalmentele persoanei dispărute: înălțime de circa 1,90 m, greutatea de aproximativ 100 kg, constituție robustă, păr grizonat lung, față rotundă, ochi căprui,  prezintă o cicatrice în zona frunții, respectiv o tăietură, nu prezintă tatuaje.

Poliţiştii vor continua cercetările, persoana în cauză fiind dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

 

Persoanele care pot furniza informaţii care să conducă la depistarea sa, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *