Plantaţie de cannabis găsită într-un sat

O plantaţie de cannabis, formată din peste 80 de plante, a fost găsită într-un sat din Bistriţa – Năsăud, iar în urma percheziţiilor anchetatorii au descoperit 45 de kilograme de cannabis, arme şi cartuşe. Două persoane au fost reţinute duminică, iar alte două sunt cercetate sub control judiciar.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au transmis printr-un comunicat de presă că pe data de 23 august au fost reţinute două persoane cercetate în acest dosar, iar alte două sunt anchetate sub control judiciar,pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi trafic de droguri de risc.
Procurorii au precizat că la sfârşitul lunii mai 2020, persoanele implicate au cultivat într-o poiană, situată într-o localitate din mediul rural, de pe raza judeţului Bistriţa – Năsăud, un număr de 83 de plante de cannabis pe care ulterior le-au îngrijit, în vederea comercializării drogurilor.

“La aceeaşi dată, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Bistriţa – Năsăud au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 45 de kilograme de cannabis, instalaţii folosite la irigaţii, fertilizare, dar şi pentru cultivare de plante de cannabis în spaţii închise (26 de lămpi, şase tuburi industriale din inox, două unităţi de control/climatizare, 28 de unităţi de balast electromagnetic pentru lămpi, 492 de ghivece de 18 litri, 12 transformatoare curent, pompă de apa, fertilizatori şi două aparate de măsurare a intensităţii curentului electric)”, se arată în comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au mai descoperit în urma percheziţiilor o carabină, o armă de vânătoare, o puşcă cu aer comprimat, precum şi cartuşe de diferite calibre, dispozitive de reglaj, o arbaletă şi patru săgeţi aferente, patru telefoane mobile, două tablete şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Una dintre persoanele cercetate va fi prezentată Tribunalului Bistriţa – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *