Proiect în valoare de 93 de milioane de euro, fonduri europene, pentru stimularea ocupării forţei de muncă

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM a depus o fişă de proiect şi a primit avizul Ministerului Fondurilor Europene, pentru obţinerea unei finanţări în valoare de 93 de milioane de euro din Fondul Social European pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Proiectul urmăreşte angajarea, în următoarele 14 luni, a peste 15.700 de şomeri cu vârsta peste 29 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă, prin acest proiect, Serviciul Public de Ocupare va asigura acordarea de facilităţi financiare angajatorilor care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, şomeri înregistraţi în evidenţele SPO. De asemenea, vor fi acordate prime pentru stimularea încadrării în muncă, potrivit Legii nr. 76/2002.

”Concret, proiectul propus de ANOFM va fi implementat la nivel naţional, pe o perioadă de 14 luni, având ca obiectiv creşterea oportunităţilor de încadrare a 15.700 de şomeri non-NEET cu vârsta peste 29  de ani, înregistraţi la SPO, şi persoanelor inactive non-NEET”, a transmis, marţi, ANOFM.

Astfel, din Fondul Social European va fi acordat sprijin financiar sub formă de primă de activare, potrivit Legii nr. 76/2002, pentru 100 de persoane cu vârsta peste 29  de ani  care se încadrează în muncă.

Totodată, potrivit fişei proiectului, se va asigura, conform art. 85 din Legea 76/2002, sprijin financiar agajatorilor pentru  încadrarea unui număr de 15.600 şomeri sau persoane inactive.

Aceste subvenţii vor fi acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu vârsta mai mare de 29 de ani ce fac parte din următoarele categorii: şomerii în vârstă de peste 45 de ani, şomeri non-NEET care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată, persoane cu handicap primesc lunar. Subvenţiile se acordă pe o perioadă de 12 luni, fiind în cuantum de 2.250 lei/lunar pentru fiecare persoană angajată.

Acest proiect se adaugă celor 13 proiecte derulate de ANOFM, în valoare totală de peste 650 de milioane de euro, prin care sunt susţinute, din Fondul Social European, măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă.

NEET – Not in Education, Employment, or Training

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *