Realitate augmentată și reconstituiri 3D pentru turiști, de 1 Mai

Turiștii așteptați cu surprize la situl arheologic Grădiștea de Munte-Samizegetusa Regia, de 1 Mai. Aici se vor putea bucura de realitatea augmentată și reconstituiri 3D. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

”Realitate augmentată și reconstituiri 3D, asta pot vedea vizitatorii care în data de 1 mai vor călca pragul sitului arheologic Grădiștea de Munte-Samizegetusa Regia.  Evenimentul își propune să ofere o imagine clară asupra construcțiilor monumentale din zona sacră a Sarmizegetusei Regia. Astfel, vizitatorii pot admira reconstituiri ale construcțiilor de cult realizate cu ajutorul unui echipament special pus la dispoziție de specialiștii din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate aplicații cu reconstituiri 3D ale zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia, aplicații ce conțin imagini 3D și descrierea unor artefacte care au fost descoperite de-a lungul timpului în urma cercetărilor arheologice”, informează Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara.

Ruinele de pe Dealul Grădiștii atrag anual zeci de mii de vizitatori datorită importanței vestigiilor care se găsesc aici. În a doua parte a epocii fierului aici s-a dezvoltat cea mai mare așezare din perioada respectivă, documentată până în prezent pe teritoriul României. Sarmizegetusa Regia a reprezentat centrul politic, administrativ și religios al regatului dacic, fiind totodată și reședința ultimului rege al dacilor, Decebal.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *