Sibiu Magic Show 2019 debutează joi – Spectacole create de artişti din România, Belgia, Lituania, Italia şi Suedia

Sibiu Magic Show va debuta joi, la Teatrul Gong, unde, timp de patru zile, vor fi prezentate nouă spectacole create de artişti din România, Belgia, Lituania, Italia şi Suedia.

Magicianul Christianis propune o călătorie fantastică cu maşina timpului pentru a readuce dinozaurii la viaţă. Noul concept al spectacolului „Misterele Magiei” include numere interactive de prestidigitaţie şi iluzii comice, trucuri cu eşarfe, baghete, bastoane şi mese zburătoare. Sunt programate două reprezentaţii pentru joi, 5 decembrie, de la orele 10:00 şi 19:00. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute şi este recomandat copiilor cu vârste de peste 5 ani.

Belgianul Michaël Gueulette, cunoscut sub numele Gromic, vine pentru prima dată în România cu un spectacol fără cuvinte inspirat din lumea magicienilor şi a clovnilor. „The Gromic Show” va avea două reprezentaţii joi, 5 decembrie, de la orele 12:00 şi 18:00. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute şi este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

Concurenţi la cea mai nouă ediţie a emisiunii „iUmor”, Eduard şi Bianca revin la Sibiu, după ce au participat la festivalul de anul trecut. „Magie din viitor” este construit din numere de iluzionism şi prestidigitaţie, dar şi umor. Spectacolul cuplului de magicieni români atrage atenţia asupra alegerilor noastre ce vor avea o contribuţie decisivă asupra planetei în viitor. „Magie din viitor” are o durată de aproximativ o oră şi nu este recomandat copiilor cu vârste mai mici de 6 ani. Spectacolul va avea două reprezentaţii vineri, 6 decembrie, de la orele 12:00 şi 18:00.

„Comedy Magic” îl aduce pentru prima dată în România pe Carl-Einar Häckner. Recunoscut pentru stilul său flamboiant, artistul suedez promite un show total. Actor, muzician şi iluzionist, el demonstrează un talent unic în a-şi şoca şi extazia publicul prin numere ce depăşesc limitele showbiz-ului. „Comedy Magic” are o durată de aproximativ o oră şi nu este recomandat persoanelor cu vârste mai mici de 13 ani. Spectacolul va fi prezentat vineri, 6 decembrie, de la ora 19:00.

Robert Tudor va fi prezent în festival cu două spectacole: „Magia copilăriei”, o altfel de experienţă, una plină de culoare, şi „Magic Family Show”, în care copiii şi adulţii devin actori principali.
„Magia copilăriei”, dedicat copiilor cu vârste de peste 3 ani, durează 45 de minute şi va fi prezentat pe 7 decembrie, de la ora 11.00. „Magic Family Show” va fi prezentat cu casa închisă tot în aceeaşi zi, de la ora 19.00.

Comedie pe ritmuri rock and roll, „Katastrofa Show” a fost desemnat anul trecut cel mai bun spectacol la FanArt on Street (Italia) şi la National Busker Contest Theatre aan Twater (Belgia). Producţia creată de Andrea Fedi e alcătuită dintr-o serie de momente pline de haz, iar publicul e invitat să participe direct la desfăşurarea acţiunii. Spectacolul este prezentat fără cuvinte, are o durată de aproximativ 45 de minute şi este recomandat tuturor categoriilor de vârstă. „Katastrofa Show” va fi prezentat sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 18:00, în sala de la etaj a Teatrului „Gong” din Sibiu.

„Poubelle”, scris şi regizat special pentru Luca Lombardi, scoate în evidenţă toate calităţile artistului italian, într-o serie de numere de clovnerie, qusick-change, iluzionism şi circ. Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute şi este recomandat tuturor categoriilor de vârstă. „Poubelle – magie, quick change şi comedie” va fi prezentat duminică, 8 decembrie, de la orele 11:00 şi 18:00.

„BuBBles Revolution” e unul dintre cele mai exaltante spectacole cu baloane de săpun din Europa. Marco Zoppi şi Rolanda Sabaliauskaite propun efecte speciale. Construit ca o călătorie în lumea magică a basmelor, publicul descoperă baloane de fum, baloane uriaşe, carusele cu baloane de săpun în toate formele, baloare care sar şi se aprind. Spectacolul are o durată de aproximativ 80 de minute şi este recomandat copiilor cu vârste de peste 4 ani. „BuBBles Revolution” va fi prezentat duminică, 8 decembrie, de la ora 16:00. Toate biletele pentru acest spectacol au fost epuizate.

Programul complet al evenimentelor din cadrul Sibiu Magic Show şi biletele sunt disponibile pe teatrulgong.ro.

Accesul publicului la evenimentele teatrului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online, pe teatrulgong.ro, cât şi la sediul agenţiei din strada Al. Odobescu nr. 4 (de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 18:00; sâmbăta, între orele 10:00 şi 18:00; duminica, de la ora 10:00 la 14:00). Preţul unui bilet la oricare spectacol din programul Sibiu Magic Show este de 14 lei.

Sibiu Magic Show este un eveniment finanţat de Primăria şi Consiliul Local ale Municipiului Sibiu.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *