Situația indicatorilor economico-sociali și activității sanitar-veterinare, în ședința Colegiului Prefectural Hunedoara

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat astăzi ședința Colegiului Prefectural, desfășurată la Inspectoratul școlar al județului Hunedoara.

Discuțiile din cadrul întâlnirii au fost axate pe următoarele teme:

 

  1. Situaţia privind evoluţia principalilor indicatori economico-sociali ai judeţului Hunedoara în semestrul I din 2021. Informațiile au fost prezentate de Silvia Movileanu, director executiv al Direcției Județene de Statistică.

2. Prezentarea principalelor activități sanitar–veterinare desfășurate în conformitate cu Programul Strategic pe anul 2021 și a controalelor efectuate în domeniul sănătății animalelor și siguranței alimentelor precum și măsurile luate pentru îmbunătățirea activității. Situația a fost prezentată de Lucian Josan, director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara.

De asemenea, în cadrul ședințe a fost discutat și aprobat „Raportul pe semestrul I – 2021 privind stadiul de implementare a Planului de acţiuni pe anul 2021 pentru realizarea în judeţul Hunedoara a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare.

La finalul întâlnirii, prefectul Călin Petru Marian le-a solicitat membrilor Colegiului Prefectural să acorde o maximă importanță respectării măsurilor luate în domeniul sănătății publice în această perioadă, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de „COVID – 19”, în instituțiile pe care le coordonează și, mai ales, în interacțiunea cu solicitanții care au nevoie de serviciile funcționarilor publici.

 

Biroul de presă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *