Taxă pe ambalejele reutilizabile. Ce obligații au comercianții

Comercianţii sunt obligaţi, de duminică, să plătească 0,5 lei clienţilor care returnează ambalajele reutilizabile, măsura urmând să se aplice, din 2022, şi pentru unele ambalaje nereutilizabile, scrie Profit.ro.

Potrivit Profit.ro, măsura a fost instituită de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă din vara anului trecut, care prevede introducerea unei garanţii de 0,5 lei pentru fiecare ambalaj primar reutilizabil pentru produse destinate consumului populaţiei, începând din 31 martie 2019. Astfel, operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi, totodată, să marcheze sau să înscrie pe ambalajul primar sau pe eticheta produsului destinat consumatorilor sintagma „ambalaj reutilizabil”.

Ordonanţa a fost adoptată întrucât, în caz contrar, România risca să fie trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru neimplementarea acestor obligaţii privind reciclarea ambalajelor din comerţ şi a altor obligaţii privind deşeurile.

De asemenea, potrivit actului adoptat de Guvern, firmele care comercializează cu amănuntul produse în ambalaje primare reutilizabile sunt obligate să informeze consumatorii asupra valorii garanției bănești şi asupra sistemului de preluare a ambalajelor respective, să primească la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate, să returneze, la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal, valoarea garanției bănești în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate.

În ordonanţă se prevede că operatorii economici care introduc pe piața națională bere, mix-uri de bere, mix-uri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, ambalate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse  între 0,1l și 3l inclusiv, sunt obligați, începând din 31 martie 2022, să aplice sistemul garanție-returnare, mai scrie Profit.ro.

Ordonanţa stabileşte şi obligaţia organizării de către firmele care introduc pe piaţa națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile a unui sistem de preluare a ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minim 90%. Operatorii economici care introduc pe piaţa națională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând din 1 ianuarie 2020, un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piață a produselor lor, incluzând și ambalajele luate spre închiriere de la alţi operatori, de cel puțin 5%, dar nu mai puțin decât procentajul mediu realizat în perioada 2018 – 2019, și să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *