Transportatorul din Deva pune presiune pe autoritățile locale

Societatea care efectuează transportul local în municipiul Deva a pus presiune pe autoritățile locale. Ieri, în duminica Floriilor, devenii care au vrut să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun au avut parte de o surpriză neplăcută. Au constatat că operatorul de transport și-a retras mașinile de pe traseu. Decizia a fost luată unilateral, de către transportator, care a vrut astfel să pună presiune pe autoritățile locale. Oficialii firmei de transport au cerut majorarea subvenției. Situația a fost deblocată în această dimineață.

“În data de 28 martie, operatorul SC TIRIUS TRANSTUR SRL trimite o notă Primăriei Deva prin care anunță decizia unilaterală a societății de transport de a suspenda transportul public local, începând cu 1 aprilie. Motivele invocate sunt de natură economică, respectiv veniturile înregistrate de societate nu mai acoperă costurile de operare. Societatea de transport solicită o creștere a subvenției și, pentru a fi mai convingători în argumentație, întrerup efectiv transportul în comun. În această dimineață, primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea, a convocat o ședință operativă cu directorii din Primărie și cu participarea administratorului firmei de transport, dl. Duma Tiberiu. A fost găsită o soluție pentru deblocarea situației și reluarea transportului în comun în Deva, la parametri normali”, arată un comunicat al Primăriei municipiului Deva.

În plus, “conform unui proiect de HCL, va crește plafonul de acordare a subvenției la transportul în comun pentru pensionari, de la pensii de 800 de lei la cei cu pensii până la 1000 de lei”.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *