VIDEO – Accident grav pe bulevardul Traian, în Hunedoara

Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma unui grav accident de circulație care s-a produs în urmă o oră pe bulevardul Traian, în apropierea autogării din Hunedoara, între fabrica de pâine Happy Bread și lângă stația de carburant OMV.

Polițiștii care au ajuns la fața locului spun că accidentul s-ar fi produs ca urmare a faptului că șoferul unui Volkswagen care intenționa să vireze stânga pentru a intra în fosta Autogară nu ar fi acordat prioritate unui taxi. Pentru a evita tamponarea, taximetristul a pătruns pe contrasens, unde a tamponat frontal un alt autovehicul, marca Kia.

O ambulanță a preluat cele trei victime și le-a transportat la spital. Până la degajarea carosabilului, traficul a fost redirecționat pe rute ocolitoare. Străzile Avram Iancu, Mihai Viteazul, 1 Decembrie și Transilvaniei s-au aglomerat, astfel că circulația s-a desfășurat mai dificil decât în condiții obișnuite.

ADA BERARU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *