Una din cele două minuni ale naturii, în județul Hunedoara

Podul natural de la Grohot este o rezervație naturală de tip geologic de categoria a III-a din România, județul Hunedoara, fiind situat pe valea Uibăreștilor, pe teritoriul satului Grohot, comuna Bulzeștii de Sus. Considerat un monument al naturii, este protejat pentru conservarea elementelor naturale specifice la care se adaugă și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros cu numeroase elemente specifice zonei submediteraneene.

„În România există doar două astfel de minuni ale naturii, respectiv Podul Grohot și Podul lui Dumnezeu din comuna Ponoarele, din județul Mehedinți. Este considerat unul dintre cele mai frumoase poduri naturale din țară, o frumoasă arcadă, „construită” de apa ce a săpat în piatra calcaroasă. Deși nu este un obiectiv turistic foarte vizibil, accesul se poate realiza destul de ușor, traseul nefiind unul dificil, putând ajunge aici chiar și cei mai mici dintre turiști. Accesul se face din drumul principal spre Bulzeștii de Sus, iar într-o curbă, pe partea dreaptă a fost construită o filigorie pe care este amplasată o pancartă frumos sculptată în lemn cu numele Podul Grohot”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

Podul natural Grohot a rezultat din prăbuşirea în amonte şi în aval a plafonului calcaros al unei peşteri, rămânând conservată în relief doar o fâşie îngustă, ce poate fi comparată cu ușurință cu o punte. Străbaterea podului presupune trecerea prin apă, însă, cu puțin noroc, nivelul apei poate fi mai scăzut și astfel, poți ajunge sub pod cu ușurință.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *