Un băiat de șase ani are nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea merge
La doar șase ani, un băiat din orașul Petroșani este țintuit într-un scaun cu rotile. Edward nu se poate bucura
Read MoreLa doar șase ani, un băiat din orașul Petroșani este țintuit într-un scaun cu rotile. Edward nu se poate bucura
Read MoreAngajați ai Apelor Române, ApaServ Valea Jiului, dar și voluntari din cadrul Asociației Petro Aqua au derulat o acțiune de
Read MoreAsociația Intercomunală Țara Hațegului anunță că Centrele de Vacanță din Țara Hațegului își redeschid porțile. Astfel, copiii sunt așteptați în
Read MoreCandidații care au participat la examenul de titularizare urmează a fi repartizați pe posturi. În aceste zile au loc ședințele
Read MorePână la finalul lunii septembrie, la Universitatea din Petroșani are loc admiterea la doctorat. Patru domenii de doctorat sunt disponibile
Read MoreIluminatul public din municipiul Orăștie va fi modernizat cu bani europeni. Un contract în valoare de 11.414.984 lei, fără TVA,
Read MoreAdministrația Bazinală de Apă Jiu informează că scăldatul este interzis în apele Jiului. Este interzisă îmbăierea în apele curgătoare, acestea
Read MoreToți elevii Școlii Gimnaziale din Băcia vor urma cursurile, începând din toamnă, în alte clădiri. Încep lucrările de reabilitare a
Read MoreTuriștii care vor să ajungă la rezervația de zimbri din Hațeg trebuie să știe că în prima jumătate a lunii
Read MoreO societate din Italia și-a adjudecat un contract de peste 26 de milioane de lei pentru execuția lucrărilor de construcție
Read MoreDirecția Silvică Hunedoara prezintă Păstrăvăria Roşcani. Aceasta este una din puţinele păstrăvării din țară care încă mai produc păstrăv indigen,
Read MoreSâmbătă, 31 iulie, hunedorenii sunt invitați să afle cine sunt eroii zonelor protejate. Se sărbătorește Ziua Internațională a Rangerilor, iar
Read More