Minor hunedorean prins în flagrant. Iată și polițistul care a oprit furtul deși era în afara orelor de program

Update:   Popa George Cristian, 33 ani, politist din anul 2006, absolvent al Școlii de poliție Septimiu Mureșan Cluj-Napoca. Din 2011 lucrează ca proximist în cadrul Biroului Ordine Publică Hunedoara.

În data de 13.11.2018, în jurul orei 23:55, un agent de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică Hunedoara, aflat în timpul liber, a surprins în flagrant un tânăr care pătrunsese în interiorul unui autoturism parcat pe strada Gheorghe Barițiu, din municipiul Hunedoara.

Deşi se afla în afara orelor de program, polițistul a luat primele măsuri de prindere şi reţinere a tânărului, după care şi-a chemat în sprijin colegii din  cadrul Poliției Municipiului Hunedoara.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit că cel în cauză, un minor în vârstă de 16 ani, din Hunedoara, a pătruns în interiorul autoturismului parcat, care avea portierele închise (dar neasigurate!), însă nu a reuşit să sustragă nimic, fiind surprins în flagrant de agentul de poliţie.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt.

 

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le  recomandă posesorilor de autoturisme:

  • contactarea firmelor specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care, odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
  • asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
  • a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
  • proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip “diplomat”, aparatură electronică, etc.;
  • autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

 

 

 Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *