Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate astăzi

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale sunt aşteptate astăzi, până la ora 14.00. Ulterior, elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate în 4 iulie.

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale sunt aşteptate, marţi, până la ora 14.00, când vor fi afişate în centrele de examen. Ulterior, vor fi publicate şi de către Ministerul Educaţiei, pe site-ul dedicat.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate în 4 iulie.

La simularea Evaluării Naţionale, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că s-au obţinut rezultate peste aşteptări, arătându-se optimist în legătură cu rezultatele la acest examen.

La probele exmenului s-au prezentat în jur de 94% dintre elevii încrişi. 133.177 de elevi ar fi trebuit să susţină probele examenului, dar la Română şi Matematică au lipsit peste 7.000 de elevi. Proba de Limba maternă a fost susţinută de 7.900 de candidaţi.

În 5 iulie începe etapa specială a Evaluării Naţionale, la care pot participa doar elevii care deţin un certificat medical că nu au probleme medicale.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *