Apelul fostului preot Cristian Pomohaci, judecat marţi de Mitropolia Ardealului

Apelul lui Cristian Pomohaci va fi judecat marţi de către Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului care a admis martorii propuşi de fostul preot şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a-şi alege un apărător bisericesc dintre cei atestaţi de Patriarhia Română.

”Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată. Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament”, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.

Până la data fixată pentru termenul de judecată, la instanţa bisericească au putut fi depuse şi alte mărturii concrete în apărarea sau în acuzarea apelantului.

Consistoriul Mitropolitan au precizat că prin aplicarea măsurilor canonice ”nu se urmăreşte pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăinţă, ci numai apărarea instituţiei Bisericii, a ordinii şi a disciplinei canonice, a moralităţii şi a sacralităţii vieţii bisericeşti”.

”Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanţă bisericească se deosebeşte de pedepsele instanţelor civile şi penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societăţii civile!”, au afirmat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.

În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia de la Sibiu, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.

Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.

În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”, iar cazul va fi judecat în următoarele treizeci de zile.

Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia printr-o decizie luată în 28 iulie.

Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa Consistoriului, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile de corupere sexuală a unui minor care i se aduc.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *