PNL Hunedoara propune o echipă de profesionişti pentru Senat şi Camera Deputaţilor
În mai puțin de un an de când a preluat guvernarea, PNL a demonstrat că, prin competență și profesionalism, România
Read MoreÎn mai puțin de un an de când a preluat guvernarea, PNL a demonstrat că, prin competență și profesionalism, România
Read MoreGuvernul a depus luni, în aceeaşi zi cu preşedintele Klaus Iohannis sesizare referitoare la Legea privind unele măsuri pentru organizarea
Read MorePreşedintele Klaus Iohannis a sesizat luni Curtea Constituţională în legătură cu legea care stabileşte că Legislativul decide data alegerilor parlamentare
Read MoreSenatul a adoptat marţi, ca prim for sesizat, un proiect de lege aflat în procedură de urgenţă care prevede ca
Read MoreLegea carantinei a cărei formă finală a fost decisă de Senat şi care va fi trimisă preşedintelui pentru promulgare prevede:
Read MoreSenatul a adoptat joi seara, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Legea urmează să
Read MoreCamera Deputaţilor dezbate, luni, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali, având în vedere că alegerile locale din
Read MoreLegea privind starea de alertă este, marţi, pe ordinea de zi a Senatului, însă parlamentarii din Comisia juridică, de numiri,
Read MoreDupă ce a fost aprobat în Senat în data de 25 09 2019, astăzi, în plenul Camerei Deputaților, s-a votat
Read More