Canicula și efectele devastatoare ale căldurii asupra stării de sănătate

Soarele și căldura au  multe efecte benefice asupra omului, plantelor și asupra tuturor viețuitoarelor, în general. Căldura optimă care ne conferă un grad de confort termic este situată între 20-27 grade Celsius, cu un grad de umiditate de 35-50%. Orice creștere a temperaturii sau a umidității, duc la apariția disconfortului termic. Corpul nostru are un mecanism de termoreglare (adaptare la modificările de temperatură externe și interne) complex în care sunt implicați centrii termoreglării situați în hipotalamus (centrul neuroendocrin al corpului) și glande endocrine importante(tiroida). În condițiile de căldura și umiditate excesivă, este posibil să apară dereglări ale acestor mecanisme de termoreglare.  Aceste modificări pot să aibă repercursiuni grave asupra stării de sănătate. Este important să cunoaștem aceste aspecte legate de caniculă pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi nouă. Pe caniculă, cel mai mare risc în a dezvolta probleme de adaptare la temperaturi înalte îl au copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice (respiratorii și cardio-vasculare, boli neuro-psihice). De asemenea, tinerii care se expun la activități libere –efort fizic intens în are liber, în condiții de caniculă, se pot confrunta cu probleme de sănătate. De asemenea, marile orașe unde poluarea este severă, pot să ofere un plus de disconfort, în condiții de canicula, ceea ce poate crea probleme de decompensare cardio-vasculară și respiratorie.

Femeile sunt mai afectate față de bărbați, în condițiile de disconfort termic, cumulat cu umiditatea excesivă.

Problemele de sănătate care pot să fie generate de caniculă, sunt:

*Umflături ale mâinilor și picioarelor (edeme), în special pentru persoanele care sunt expuse la ortostatism prelungit sau care au probleme de insuficiență venoasă periferică, insuficiență cardiacă, suferințe renale, etc.

*Exanteme diverse (erupții tegumentare atât la nivelul părților expuse la soare cât și prin transpirația excesivă). Se recomandă purtarea de haine ușoare, de in sau bumbac, de culoare deschisă. Purtarea de pălării sau umbreluțe. De asemenea, dușurile calde, frecvente și spălarea cu apă și săpun.

*Crampele musculare-sunt contracturi mici, involuntare care pot să apară în condițiile de caldură excesivă, efort fizic prelungit, oboseală fizică sau psihică. Crizele pot să se complice –în condițiile unei carențe de calciu și sau magneziu, cu crize de tetanie acută. Acestea necesită intervenția medicală, cu administrarea de calciu și /sau magneziu, decontracturante musculare, rehidratare și soluții perfuzabile.

*Transpirația excesivă, amețeli, astenie fizică intensă, greață, sete intensă, cefalee, palpitații, tulburări de vedere, senzație de lipsă de aer. Se recomandă consumul de lichide reci, sărate (există soluții de rehidratare orală). De asemenea, se interzice consumul de alcool, cafea. Se recomandă consumul de ceaiuri, ape minerale.

*Sincopa de căldură apare în urma prăbușirii tensiunii arteriale în urma pierderii de lichide sau a ortostatismului prelungit. Se recomandă izolarea într-un loc răcoros, administrarea de fluide pe cale orală sau pe cale intravenoasă, de către personal autorizat.

*Hiperpirexia-este cea mai severă complicație datorată caniculei, care presupune acumulare de căldură în corpul uman, cu creșțerea acesteia peste 41 grade C. Starea generală se complică, apare stare de confuzie, obnubilare, comă, convulsii -în formele cele mai severe. Se asociază modificări ale pulsului, tulburări de respirație. Este necesară intervenția medicală de urgență pentru că o dată apărute aceste modificări, este necesară spitalizarea pentru aplicarea măsurilor terapeutice în spital.

 

 

Dr. Radu Carollina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *