Lecţia de tradiţie. Sărbătoare cu gulaş, clătite şi kurtos kalacs
Veselia se aude de departe şi, tot de la distanţă, se simt şi aromele. Pentru cei ce sunt în zonă este cea mai bună invitaţie. Oamenii se apropie de locul amenajat cu scenă, mese şi corturi la poalele Cetăţii Devei. Înarmată cu linguri lungi de lemn, cuţite ascuţite, locuri de foc deasupra cărora fumegă ceaunele şi grămezi întregi de ingrediente, comunitatea maghiară din Deva ia cu asalt simţurile trecătorilor. E forfotă mare – se toacă, se amestecă, se strigă, se cântă, se degustă licori aspre şi se dansează. Nu ai cum să nu te laşi cucerit de atmosferă.
Lângă un ceaun aburind de arome, Melinda Oprişa pregăteşte un gulaş cu cartofi şi recunoaşte că are o reţetă specială: „Eu îl fac altfel: pun prima dată carnea la fript, apoi pun vin peste ea, apoi legumele. Adaug morcovi, pătrunjel, ardei, ceapă, apoi condimentez şi las să se înăbuşească bine. Se pune boia, piper, chimen, câteva foi de dafin. Doar când s-a fiert bine carnea, pun cartofii şi apa. Facem găluşcuţe de făină şi le punem în ceaun.”
Alături, Szombati Karoly, un bărbat cu un zâmbet larg şi un şorţ galben, râde: „Reţeta este simplă, oricum o faci, este bine!”. El a ales alt mod de pregătire: „Prima dată se pune ceapa, care trebuie călită până se face sticloasă, apoi legumele, morcovi, paprika, apoi se punea carnea şi se lasă până se face albă. Se lasă doar în zeama ei, ca să fiarbă încet. Când e gata, se adaugă apă, condimente, nu toate dintr-o dată, unele doar la final. Eu pun şi pastă de guyas adusă din Ungaria care îi dă savoare.”
La ultimul ceaun din tabăra culinară, şef de echipă este chiar viceprimarul Devei, Ferdinand Pogocsan, pe care toţi îl strigă “Ferdi”. “Care e reţeta preferată a viceprimarului?! Păi, să găteşti cu dragoste! E un hobby care îmi place foarte mult. Trebuie să ţii minte un lucru – fără bunătăţi, nu se face mâncare bună.” El a ales să pregătească un soi de gulaş care are până şi o legendă: “Folosesc trei feluri de fasole, picioruşe de porc, un pic de afumătură şi cârnaţ fript înainte. Acesta se numeşte “gulaş unguresc a la Jókai”. Se spune că, pe vremuri, când carnea era puţină, cel de la han a pus şi un pic de cârnaţ peste nişte rămăşiţe de gulaş. Aşa s-ar fi născut această reţetă. I se spune “Jókai”, după scriitorul maghiar care a scris “Săraci şi bogaţi”.
Pe mesele întinse care aşteaptă oalele cu preparatul tradiţional, mai stau şi câteva feluri de pălincă: “Este pălică făcută de casă, că aşa se zice la noi – prima dată, bei un păhărel, apoi mai mănânci un pic din gulaş, încă un păhărel şi tot aşa până pare cel mai bun gulaş”, râde un participant. Când gulaşul este gata, se întind cozi în faţa fiecărui ceaun. “Eu merg des în Ungaria – spune un client – şi de asta am şi venit aici să încerc gulaşul făcut de deveni, să văd diferenţa. Vă pot spune că, în proporţie de peste 90%, este exact ceea ce trebuie! Foarte bun!” Toată lumea se implică şi face câte ceva. Membrii de vază ai comunităţii, precum Mate Marta, muncesc cot la cot cu cei din echipă.
Dacă cei mari se ocupă de ceaune, o trupă de tineri fac de zor clătite. Ascultă de îndrumători şi se vede că se înţeleg bine nu doar între ei, ci şi cu tigăile şi aluatul. Câţiva se pricep şi la mici jonglerii culinare – îşi aruncă clătitele în aer, ca să le întoarcă din zbor. Cele mai multe sunt fete, dar sunt şi băieţi care mărturisesc că le place mult să gătească, unii chiar visează să devină bucătari. După preferinţe, umplutura este cu dulceaţă sau cremă de ciocolată.
Peste drum, este colţul dedicat artizanilor unde câteva femei şi tinere din Deva şi Hunedoara expun tot felul de produse de la bucheţele de lavandă, la batoane de salvie uscată, săpunuri de casă, uleiuri, ape terapeutice şi relaxante. „Avem produse de lavandă, lumânări hand made, piese din fimo şi căni. Avem alături o doamnă care face din ziare împletite nişte coşuleţe drăguţe, avem pe cineva care croşetează. E o gamă variată de produse”, spune Erdos Csilla.
Evenimentul de la Deva face parte din cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Maghiare ale Judeţului Hunedoara, eveniment care are loc între 16 şi 24 septembrie. „În timp ce mulţi muncesc la corturile cu mâncare, pe scenă se pregătesc formaţiile. Avem clătite, gulaş la şase ceaune şi alte bunătăţi la care puţini pot rezista. Sunt tentaţie”, zâmbeşte Kocsis Attila, organizatorul şef. Ediţia din acest an se desfăşoară după sloganul „Fiindcă avem valori!”
Comunitatea maghiară mai numără, în judeţul Hunedoara, undeva la 10 mii de oameni. De la an la an, sunt tot mai puţini, dar tot mai hotărâţi să nu renunţe la tradiţii, limbă şi cultura proprie. „Am decis să ieşim public, să vadă toţi cetăţenii ce reprezintă tradiţiile maghiare, cele gastronomice şi culturale. Am avut evenimente în nouă localităţi – Deva, Hunedoara, Petroşani, Lupeni, Petrila, Brad, Băcia, Cristur şi Jeledinţi – unde a fost invitată toată comunitatea din fiecare locaţie. Ca număr, comunitatea scade în judeţul Hunedoara, la fel cum scade întreaga populaţie a judeţului, dar şi aşa ne păstrăm tradiţiile şi facem tot ce putem să le promovăm. Pentru orice minoritate păstrarea tradiţiilor este foarte importantă – este obligatoriu să ne păstrăm valorile culturale, cele religioase şi limba învăţată şi în şcoală, de la creşă, până la învăţământul liceal”, susţine Szell Lorincz, suprefectul judeţului.
În ciuda declinului populaţiei, organizatorii spun că, în judeţ, sunt poveşti de viaţă din comunitatea maghiară care merită cunoscute. Iar povestea acestei ediţii vine din colţul de unde miroase cald, dulce şi condimendat a kurtos kalacs. Vestitul cozonac secuiesc este pregătit de o familie din comunitate care face delicioasele produse de zece ani, iar fetiţa este cel mai înfocat degustător al lor. “Îmi place cel simplu, făcut de mama. Mama face cei mai buni kürtő”, murmură Maya Elena. Are cinci ani şi a venit pe lume într-o familie de tineri care şi-au schimbat startul greu în viaţă, în şansă şi iubire. Simona şi Daniel Haţegan au crescut la casa de copii, luaţi în grijă de părintele Böjte Csaba, de la Mănăstirea Franciscană. El era în clasa a treia, ea în clasa întâi, când au ajuns la căminul din Orăştie. „Am crescut amândoi la Mănăstirea Franciscană şi părintele Böjte Csaba ne-a ajutat foarte mult. Tot el ne-a ajutat să ne deschidem această mică afacere şi ne susţine în continuare. Stăm tot la ei, în Orăştie”, povesteşte Simona, completată de soţul ei: „El ne-a dat ideea, ne-a ajutat cu rulota, cu tot. Fără el nu reuşeam”. Îl întreb dacă i-a fost greu şi el rosteşte hotărât: “Absolut deloc! Eu vin din Valea Jiului, dacă rămâneam acolo, cine ştie ce se alegea de mine. Praful! Aşa am umblat peste tot în lume – ne-a dus în tabere în toate ţările! Nici nu găsim cuvinte să mulţumim!”
Lucrează amândoi cot la cot, împart zâmbete şi greutăţi. Povestesc că sunt împreună încă de când erau la şcoală, din ciclul primar. S-au cunoscut şi nu s-au mai despărţit, trăiesc, muncesc şi îşi cresc copila împreună. „De mult timp am învăţat să lucrez asta. Ne este dragă la amândoi meseria asta şi facem un produs bun, mai ales pentru copii”, spune Simona. Ea pregăteşte aluatul, Daniel îl coace şi îl vinde clienţilor: „Numele de „Kürtöskalács” este compus din cuvintele maghiare “kürtő”, (care înseamnă horn) şi „kalacs”. Este un produs tradiţional secuiesc, vine din Harghita. Se cere foarte mult – la festivaluri, târguri, pieţe … Merge foarte bine. Este nevoie de pricepere pentru că, dacă nu ştii să îl faci, nu iese. Mulţi s-au apucat de afacerea asta şi nu merge. Să zic aşa – habar nu au cu ce se mănâncă”, râde bărbatul. Povestea lor este o lecţie despre cum, o comunitate chiar dacă este mică, se poate uni şi poate schimba vieţi în bine.
Laura OANA
