Florin Oancea, primarul municipiului Deva, despre parcarea supraterană de tip ”Smart”: „Acesta este viitorul”

Studiul de fezabilitate al parcării supraterane de tip „Smart” pe care administraţia intenţionează să o amenajeze în Deva a trecut ieri de votul Consiliului Local. Parcarea va fi amplasată pe strada Carpați, în vecinătatea fostei Policlinici şi va avea un regim de înălțime de P+2 cu un total de 63 de locuri de parcare (21 de locuri de parcare pe nivel). Au fost unele voci în spaţiul public, dar şi în consiliul local, care au criticat iniţiativa primarului Florin Oancea de a construi o astfel de parcare, menţionând costul acesteia şi locaţia. Edilul şef al Devei explică că această parcare de tip SMART este doar prima din multele pe care ar dori să le mai facă în Deva. În plus, administraţiei publice îi este greu în acest moment să mărească numărul locurilor de parcare, din cauza spaţiului redus din municipiu. Conducerea Primăriei a căutat soluţii mai moderne de a rezolva problema locurilor de parcare existentă în municipiu.

„Nu avem în plan doar o singură parcare supraterană de tip „smart”. Intenţia mea este ca într-un termen mediu, de câţiva ani, să existe o astfel de parcare în fiecare cartier din municipiul Deva, dar aici trebuie să informăm devenii de ce am optat pentru aceea locaţie. Noi suntem acum în plin proces de lucru cu noul plan urbanistic general. Multă lume ştie că odată ce am intrat în Uniunea Europeană, trebuie să respectăm normele de mediu. Deva are un deficit de zonă verde pe cap de locuitor. Toate zonele verzi din jurul blocurilor sunt incluse într-un registru al zonelor verzi. Fiind incluse în registrul zonelor verzi, nu poţi să generezi locuri de parcare pe orizontală cum mulţi oameni au solicitat în fiecare cartier pentru că nu se obţine aviz de la mediu. […] Singura locaţie unde proprietar este Primăria Municipiului Deva a fost parcarea de la intersecţia dintre Strada Carpaţi şi Bulevardul Mihai Eminescu. De acea parcare, care va fi construită, vor beneficia atât riveranii, deci persoanele care locuiesc în blocurile din zonă, dar şi instituţiile publice, pentru că în zonă îşi desfăşoară activitatea Poliţia Judeţeană, Medicina Legală şi Policlinica veche. Acesta este viitorul. Că vrea Oancea, că nu vor alţii. Nu mai e Oancea, vine altcineva. Peste 3 – 5 ani, viitorul va fi în România aşa cum este deja în toate ţările din Uniunea Europeană. Dacă mergem în Budapesta, Viena, peste tot: parcări SMART. Aşa va fi şi la noi. Şi atunci de ce să nu generăm acest proiect astăzi şi să ne folosim de el peste câteva luni?”

Conform primarului, doar în două municipii din România mai sunt astfel de parcări, în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Parcarea va fi construită pe un sistem de fundații de beton pe care vor fi montate structurile metalice și celelalte echipamente ale sistemului. Aceasta va fi anvelopată iar pe acoperiş se vor monta panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice. Parcarea va fi racordată la utilități: energie electrică, telecomunicații și rețeaua de canalizare pluvială

Termenul de finalizare a lucrărilor va fi de 7 luni de la semnarea contractului. Valoarea totală a investiției este de 4.932.440 lei fără TVA.

 

Paul Muntean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *