Legea viei și a vinului trimisă în Parlament pentru reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, apreciind că unele dintre prevederi sunt „neclare, de natură să genereze probleme în aplicare”.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015.

Legea instituie o serie de măsuri ce vizează, pe de o parte, îmbunătăţirea activităţii de promovare a sectorului viticol românesc, iar pe de altă parte, salarizarea personalului încadrat la Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.).

„Faţă de soluţiile legislative adoptate, considerăm însă că unele dintre dispoziţiile legii menţionate sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”, arată şeful statului în cererea de reexaminare.

Prezentăm integral motivele invocate de preşedintele Klaus Iohannis:

„1. Noul articol 561 din Legea nr. 164/2015, prevăzut la art. I. pct. 3 din legea supusă reexaminării, prevede: „Art. 561. – (1) În scopul promovării vinului românesc cu D.O.C., I.G. şi a vinului varietal în plan naţional şi internaţional se înfiinţează Institutul de Promovare a Vinului Românesc, denumit în continuare IPVR, ca instituţie de drept public şi de utilitate publică, cu personalitate juridică, în subordinea O.N.V.P.V. (2) Sediul IPVR este în Bucureşti, Şoseaua Iancului nr. 49, sectorul 2. (3) Finanţarea IPVR se realizează din venituri proprii şi din bugetul O.N.V.P.V. (4) Veniturile proprii provin din: a) sponsorizări; b) donaţii; c) prestări de servicii; d) contracte de finanţare, încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor de promovare a sectorului vitivinicol românesc; e) contracte de parteneriat public-privat; f) alte venituri, potrivit legii. (5) Regulamentul de organizare şi funcţionare, atribuţiile corespunzătoare obiectului de activitate al IPVR şi structura organizatorică sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului. (6) Patrimoniul IPVR este alcătuit din bunuri mobile şi imobile dobândite cu titlu de proprietate, donaţii sau bunuri imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi date în administrare sau în folosinţă, în condiţiile legii. (7) Numărul de posturi aprobate pentru IPVR este de minimum 7. (8) Personalul IPVR este personal contractual şi este salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Referitor la Institutul de Promovare a Vinului Românesc (IPVR), în primul rând, considerăm că natura juridică a IPVR este neclară, utilitatea publică fiind în mod eronat atribuită unei instituţii de drept public. Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 191 Cod civil cu cele ale art. 5 pct. 28 lit. w), respectiv art. 5 pct. 29 lit. aa) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, rezultă că diferenţa dintre o instituţie publică şi o instituţie de utilitate publică constă în faptul că, în timp ce instituţia publică acţionează în regim de putere publică şi/sau prestează servicii publice, instituţia de utilitate publică este obligatoriu o persoană juridică de drept privat, care, potrivit legii, a obţinut acest statut de utilitate publică.

Or, potrivit alin. (1) al art. 561 din legea criticată, IPVR se va afla în subordinea O.N.V.P.V., care, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 164/2015, este „organ de specialitate tehnico-ştiinţific al administraţiei publice centrale, în subordinea autorităţii cu atribuţii în domeniul vitivinicol, cu personalitate juridică, finanţat integral din venituri proprii, care gestionează la nivel naţional, în principal, potenţialul de producţie, D.O.C., I.G. şi menţiunile tradiţionale pentru produsele vitivinicole”. Prin urmare, stabilirea statutului de utilitate publică în privinţa Institutului de Promovare a Vinului Românesc este în mod impropriu alocat unei persoane juridice de drept public, fiind astfel necesară o reanalizare a textului de către Parlament în sensul stabilirii fără echivoc a naturii juridice a acestui organism.

În al doilea rând, considerăm că dispoziţiile art. 561 referitoare la Institutul de Promovare a Vinului Românesc ar trebui reexaminate de Parlament şi din perspectiva impactului bugetar, sub cel puţin două aspecte: al sursei de finanţare şi al angajării de personal. În acest sens, semnalăm că alin. (3) al art. 561 prevede că finanţarea IPVR se realizează atât din venituri proprii, cât şi din bugetul O.N.V.P.V.

Totodată, alin. (7) al aceluiaşi articol prevede că numărul de posturi aprobate pentru IPVR este de minimum 7, utilizarea sintagmei „minimum” conducând la concluzia că numărul poate fi oricât de mare, iar alin. (8) prevede că personalul IPVR este salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin urmare, înfiinţarea IPVR presupune creşterea cheltuielilor salariale, cu impact asupra bugetului general consolidat, ceea ce impune şi o analiză din perspectiva prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit cărora totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.

În al treilea rând, potrivit alin. (5) al art. 561, atribuţiile corespunzătoare obiectului de activitate al IPVR vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Referitor la această soluţie legislativă, învederăm că, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Având în vedere prevederile constituţionale şi legale menţionate, considerăm că printr-o hotărâre de Guvern nu se poate complini lipsa unei reglementări de nivelul legii, atribuţiile generale şi specifice reprezentând unul dintre elementele de bază care definesc natura juridică a unei instituţii. Din această perspectivă, considerăm că în condiţiile în care Parlamentul a decis înfiinţarea prin lege a IPVR, atribuţiile specifice ale acestui organism pot fi reglementate numai prin lege, orice altă soluţie reprezentând o încălcare a voinţei autorităţii legiuitoare.

În al patrulea rând, considerăm că norma de la alin. (6) al art. 561 – ce prevede că patrimoniul IPVR va include bunuri mobile şi imobile dobândite cu titlu de proprietate, donaţii sau bunuri imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi date în administrare sau în folosinţă, în condiţiile legii – se impune a fi clarificată sub aspectul sferei drepturilor ce vor alcătui patrimoniul IPVR, prin raportare la dispoziţiile ce reglementează regimul juridic al proprietăţii publice, stabilit prin art. 136 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, art. 858-860 Cod civil, precum şi cu definiţia patrimoniului de la art. 31 alin. (1) Cod civil.

Astfel, din interpretarea sistematică a tuturor acestor prevederi rezultă că dreptul de proprietate publică asupra bunurilor poate aparţine doar statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale, iar patrimoniul unei persoane este definit la art. 31 alin. (1) Cod civil ca fiind totalitatea drepturilor şi datoriilor ce pot fi evaluate în bani.

Din această perspectivă, considerăm că prin legea dedusă reexaminării nu sunt respectate prevederile constituţionale şi legale menţionate întrucât, potrivit normei de la alin. (6) al art. 561 , din patrimoniul IPVR pot face parte bunuri mobile şi imobile dobândite cu titlu de proprietate, donaţii sau bunuri imobile aflate în proprietatea publică.

2. Art. III din legea supusă reexaminării prevede: „ Art. III. – Prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 561 alin. (5) din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole iniţiază procedurile de ocupare a posturilor aprobate pentru Institutul de Promovare a Vinului Românesc, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”.

Precizăm că Legea nr. 55/2020 vizează instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Întrucât aplicabilitatea Legii nr. 55/2020 este strict circumscrisă declarării stării de alertă în condiţiile legii, considerăm că orice derogare de la normele acesteia ar putea fi instituită de legiuitor numai în condiţiile subzistenţei stării de alertă.

În raport însă cu data dezbaterii şi adoptării Legii pentru modificarea şi completarea Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, se constată că starea de alertă încetase.

În aceste condiţii, considerăm că se impune reanalizarea de către Parlament a întregii soluţii legislative înscrise la art. III din legea supusă reexaminării, în vederea clarificării normelor aplicabile procedurii de ocupare a posturilor din cadrul Institutului de Promovare a Vinului Românesc”, se arată în cererea de reexaminare.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.