Hunedorenii cer amenzi aspre pentru nesimţiţi

Articolul a fost vizualizat de 304 ori

Hunedoreni
Garda Naţională de Mediu a început controalele la curăţenie. Inspectorii Gărzii vor verifica toate administraţiile publice locale, drumurile naţionale, cursurile de apă şi căile ferate. Interesul acestora este starea de salubritate a localităţilor şi căilor de comunicaţie. În timpul inspecţiilor vor fi verificate zonele expuse depozitărilor necon­trolate de deşeuri şi modul de asigurare a serviciilor de salubritate (contracte cu operatorii de salubritate, depo­zi­tarea finală a deşeurilor pe ampla­sament). De asemenea, autorităţile anunţă că, în perioada sărbătorilor Pascale şi de 1 Mai se va asigura o frecvenţă mai ridicată a acţiunilor de inspecţie şi control la proprietarii sau administratorii zonelor de agrement şi la proprietarii sau administratorii te­renurilor adiacente căilor de comu­nicaţie (rutiere şi feroviare). “În prima etapă controlul va avea un caracter preventiv, urmând a fi dispuse măsuri de remediere cu termene de realizare de maximum 14 zile, anunţă comisarul general Bogdan Trif. Ulterior, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu vor verifica dacă măsurile dispuse anterior au fost duse la îndeplinire. Precizăm că ne­respectarea măsurilor şi a termenelor de îndeplinire atrage după sine amenzi ce pot ajunge până la 100.000 lei”. Sute de hunedoreni s-au mobilizat deja, nemulţumiţi de faptul că multe străzi, margini de drum, parcări sau locuri de picnic ad-hoc sunt sufocate de gu­noa­iele aruncate la întâmplare de nesimţiţi. Hunedorenii spun că unele dintre aceste mormane sunt adevărate focare de infecţie şi că, în lipsa unei legislaţii foarte aspre, care să fie şi aplicată, oraşele şi şanţurile drumurilor noastre vor continua să fie permanent aco­perite de gunoaie.