pe contrasens – De la rudimentara OUG 13 la ţinta falsă Şerban Nicolae

Articolul a fost vizualizat de 300 ori

Aş fi vrut să pot participa, inco­gnito, măcar la una din şe­dinţele cu te­le­foane în­chi­se în care dom­nii Drag­nea, Şerban Nico­lae, Grindeanu, Nicoli­cea, Iordache, Tăriceanu pun la cale scenariile penale. E uşor să-mi ima­ginez distribuirea rolurilor: Şerban Nicolae, ticălosul corupt care face legi pentru penali (rol principal negativ), Grindeanu, prim-ministrul pocăit care, după OUG 13, se dezice de practicile murdare (rol secundar pozitiv), Nicolicea, povestitorul care prezintă situaţia cu susul în jos (personajul doct şi toxic), Iordache, bodyguardul care sparge cu bâta de baseball legea penală (personaj ne­gativ secundar în curs de reevaluare), Tăriceanu, victima inocentă a Justiţiei şi a statului de drept (doc­trinarul frăţiei) şi Dragnea (perso­najul pozitiv principal), justiţiarul care, oripilat, spulberă legiferările penale ale lui Şerban Nicolae.
Pe bune? Cum să nu-ţi dai seama de ridicolul acestor dramolete arun­cate în public cu singurul scop de a ascunde un adevăr evident? Toată dragostea şi grija asta neţărmurită a Puterii pentru puşcăriaşi şi puş­căriabili e impusă şi întreţinută exact de şeful social-democraţiei. De ce? Pentru simplul fapt că domnia sa este, cu acte, unul dintre ei. Scoateţi-l pe domnul Dragnea de la butoane şi vă garantez că toate sluguţele domniei sale vor uita instantaneu interesul nobil pentru graţierea pe­nalilor, ba chiar, în pură tradiţie lo­cală, ar începe să se plângă de ne­trebniciile la care îi obliga baronul de Teleorman.
După tot ce s-a spus în spaţiul public, pe o logică elementară, aş putea spune că domnul Dragnea aplică acum ceea ce în vânătoare se numeşte “ţintă falsă”. Vânătorul este Strada, iar vânatul e domnia sa în goana după izbăvirea de conda­m­nările trecute şi, poate, viitoare. Ca să scape, ce face vânatul? Are nevoie de promovarea legii graţierii aşa cum a fost dată ea în varianta guvernului. Am fi fost prea interesaţi ce zace în această lege, dacă ea ar fi fost pro­movată direct în Parlament. Din această cauză, legea trebuie adoptată în aplauze, ca şi când promovarea ei ar fi un succes împotriva corupţiei. Şi atunci dl Dragnea & Co. a construit o dramoletă în patru acte. Actul 1. Aruncă la înaintare o momâie. Pe domnul Nicolae şi amendamentele sale stridente privitoare la graţierea corupţilor. Presa reacţionează. Vâ­nătorul, adică românii, se irită şi ies la protest. Actul 2. Moment optim ca şi Liviu Dragnea să se demarce în rolul justiţiarului, suduind serafic împo­triva naturii penale a amenda­men­telor subalternului său Şerban Nico­lae. Actul 3. Amendamentele penale la legea graţierii sunt retrase. Şerban Nicolae preia rolul de cap al răutăţilor, camuflându-l pe adevăratul şef al lor. Se cere şi se aprobă ca Legea Graţierii în varianta ilustră a domnului Tu­dorel Toader, ministrul Justiţiei, să intre pe rol. Actul 4. Şerban Nicolae primeşte un şut formal în fund care, la fel ca în cazul Iordache, va fi pentru el un pas înainte. Dragnea iese basma tot mai curată. Toţi penalii scapă. Cade cortina.
De ce e mai bună graţierea lui Toader?
Tot nişte jurişti lămuresc problema! E simplu. Pentru că graţierea în varianta guvernului iartă infracţiunile din sfera electorală, precum şi condamnările cu suspen­dare, ceea ce graţierea ”lui Nicolae” nu făcea. Adică, până să răsuflăm noi uşuraţi că am scăpat de amen­damentele lui Şerban Nicolae, intră pe rol graţierea ministrului Toader care, măiastru, face în textul de lege o dedicaţie legislativă direct şefului PSD, scăpându-l pe acesta de în­cărcătura penală.
Cum vi se pare?!
E totuşi un pro­gres faţă de amatorismul din OUG 13.