Creştinii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, ocrotitoarea marinarilor

Creştinii prăznuiesc astăzi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare de la finalul anului bisericesc, arată Părintele Necula: „Miezul verii ţine în el miezul aprins al mărturisirii Maicii Domnului. Adormirea ei este, în fapt, sărbătoarea care grăbeşte rodirea unei toamne duhovniceşti, maturizarea duhovnicească prin care se marchează începutul anului bisericesc, la 1 septembrie”.

Preotul explică istoria şi semnificaţiile icoanei Adormirii Maicii Domnului.

„Se spune că întorşi din Cruciada a IV-a (1202-1204) care şi-a modificat ţinta, în locul Ierusalimului Veneţia cucerind, nemernic, Constantinopolul, creştinii latinii au adus o icoană care-i impresiona pe cei de-acasă. O icoană astăzi ajunsă până la noi graţie efortului financiar al lui Theodor Methochites care susţinea pe la 1315- 1321 realizarea mozaicurilor de la Biserica Chora din Constantinopol. Este credibil că icoana aceea minunată se afla deja impregnată pe zidul interior al locaşului încă de la 1077-1081, atunci când Maria Ducaenas, soacra lui Alexios I Comnenul, finaliza locaşul Bisericii în forma actuală. Ea reprezenta o Mamă ce-şi împlinise datoria, întinsă pe un pat al morţii spre Înviere, înconjurată de ucenicii trişti ai Fiului ei. O femeie ce-şi împlinise menirea, plinătate a menirii fiindu-i Învierea Fiului său. O femeie care trăise ca un Cer deschis Împăratului, păstrând pecetea fecioriei asemenea unei stele luminând cearcănul de tristeţe al umanităţii”, spune părintele Necula.

El mai arată că icoana surprinde încă prin detalii.

„Icoana surprindea, încă o mai face, printr-un amănunt. Deasupra trupului ce-şi află odihna, Fiul Său şi Dumnezeul Său, Iisus Hristos, poartă în braţe un prunc înfăşat în albul iertării: sufletul Maicii Sale. Cerul cel însufleţit ţinea în braţele dragostei sufletul nădăjduitoarei sale Maici. Ca pe o podoabă de preţ ce nu avea să cunoască putrezirea, trupul Maicii strălucea în iubirea Fiului. Dacă Naşterea Mântuitorului ne arată un Prunc înfăşat dinaintea unei peşteri luminate prin Stea, Adormirea celei ce L-a născut poartă dinaintea noastră un suflet înfăşat în Lumina Învierii, lumea fiind Peştera umplută de Har. O tristeţe duioasă scaldă feţele Ucenicilor, fii de Duh ai Maicii acesteia. E o nădejde în privirea lor, o privire întrebătoare la adresa Fiului ei, Dumnezeul nostru: «De vreme ce Rodul cel necuprins al acesteia, prin care cerul s-a făcut, a luat îngropare de bunăvoie ca un  mort, cum să nu sufere îngroparea ceea ce a născut neştiind de nuntă?» (Cântarea a 4-a, canonul Utreniei). Şi totuşi…Cum va fi fost în zorii în care cei cuprinşi de plângere şi regret au constatat că trupul cel feciorelnic se mutase la Viaţă prin voia cea de necuprins cu gândul de Însăşi Viaţa cea Înviată? Mereu zorii aceia frisonează nedumerirea noastră. Şi pe unii încă îi lasă nedumeriţi!”, spune părintele Constantin Necula.

Preotul explică şi însemnătatea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

„Sinaxarul sărbătorii, text scurt care povesteşte sensul sărbătorii din Biserică, aminteşte că la stingerea suflării pământeşti, ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de boală ori patimă se tămăduia. Pleca Maica Domnului, dar nu şi darurile ei pline de dumnezeiască putere. Suflarea ei ţine în viaţă Biserica! Biserica este ogorul cel nou în care, grâu insolit, Maica Domnului rodeşte spic înmiit. Noi înşine suntem rodul Pâinii Hristos, frământată în Sângele Patimilor şi coaptă în cuptorul dumnezeieştii Învieri. Nu avem a demisiona din aceasta de dragul niciunor alte promisiuni ce nu se susţin în veşnicie. Adormirea Maicii Domnului poartă icoana unei odihne care ne poate cuprinde pe toţi, întru pacea Împărăţiei lui Dumnezeu”, arată părintele Necula.

­ Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului (15 august), prin care este comemorată strămutarea la ceruri a Maicii Vieţii, este mărturisită de  Apostolii înşişi. Aceştia, prin dumnezeiască minune, au fost prezenţi la măreţul eveniment de la Ierusalim, cu excepţia Sfântului Apostol Toma – ce va ajunge abia la câteva zile după Adormirea Maicii Domnului.

Şi, dorind Toma să-şi ia rămas bun de la Preasfânta Fecioară, a mers împreună cu ceilaţi Apostoli la Mormântul acesteia. Atunci, deschizând ei mormântul,  au băgat de seamă cu toţii că trupul Născătoarei de Dumnezeu nu se mai afla acolo, fiind înălţat la Cer de către Fiul ei cel preaiubit.

Ierusalim – Mormântul Maicii Domnului

Mormântul Maicii Dom­nului din Grădina Ghet­si­mani este situat într-o peşteră de la poalele Muntelui Măslinilor, în imediata apropiere a cetăţii, fiind vizitat zilnic de pelerini din întreaga lume. În fiecare an, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Ierusalim are loc o  impresionantă ceremonie religioasă, la care participă mii (uneori chiar zeci de mii) de pelerini ortodocşi.

Procesiunea porneşte de la Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Întâistătătorul Bisericii Mormântului Maicii Domnului, îmbrăcat ca pentru slujirea Sfintei Liturghii, poartă pe braţe, în chip solemn, icoana Adormirii Maicii Domnului. În fruntea procesiunii se află arhierei, sute de preoţi şi călugări din toate ţările ortodoxe. Mulţimea credincioşilor străbate în cântări duhovniceşti – cel mai adesea în rusă, română şi greacă – întreaga cetate a Ierusalimului, până la Mormântul Maicii Domnului. După ce se aşază icoana Adormirii Maicii Domnului la Mormânt, se slujeşte, în zori de zi, Sfânta Liturghie arhierească.

Putna – Ierusalimul neamului românesc

Mânăstirea Putna, înălţată în cinstea Adormirii Maicii Domnului de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află în biserica mânăstirii), este unul dintre cele mai de seamă centre de pelerinaj din întreg arealul românesc. La slujbele de hram din ziua Adormirii Maicii Domnului participă, an de an, zeci de mii de pelerini – nu doar din ţară, ci şi din Basarabia, Bucovina  ori Maramureşul istoric.

Putna a fost supranumită, de Mihai Eminescu, “Ierusalimul neamului românesc”. Începând cu privegherea din ajunul sărbătorii, la slujbe iau parte, de asemenea, înalţi ierarhi ai Patriarhiei Române, oficialităţi de rang înalt din cadrul statului român –  şi, nu de puţine ori, însuşi Patriarhul BOR.

Mânăstirea Nicula

De celebrarea celei mai importante sărbători a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Nicula, din judeţul Cluj, participă, în fiecare an, mii de credincioşi.

Mânăstirea datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Aici este păstrată o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, zugrăvită de preotul Luca din Iclod, la anul 1681. Icoana a lăcrimat, vreme de 26 de zile, între 15 februarie şi 12 martie 1699, minunea fiind consemnată de mai multe documente imperiale habsburgice şi hrisoave bisericeşti.

În anul 1713, guvernatorul Transilvaniei, Sigismund Korniş, va lua icoana la castelul său din Benediug, pentru a se convinge că din ochii Maicii Domnului se preling lacrimi adevărate. Împreună cu Ioan Vaner, comandantul garnizoanei Dej, şi căpitanul Gontz Ruszkay, va semna  un proces verbal – întărit fiind acesta cu jurămîntul celor trei martori, despre minunile icoanei.

O înaltă comisie bisericească va întocmi, de asemenea, un proces-verbal – cu dovezi şi declaraţii sub jurământ date de 27 de martori care au văzut cu propriii lor ochi lăcrimarea  Maicii Domnului.

În 1736, va apărea prima lucrare despre icoana făcătoare de minuni de la Nicula: Historia thaumaturgae virginis Claudiopolitanae. Dezvoltarea picturii pe sticlă, în Ardeal, în secolul al XVII-lea, este strâns legată de hramul Mânăstirii Nicula, localnicii, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, vânzând miilor de pelerini sosiţi la sărbătoare “creaţii proprii” cu chipul Maicii Domnului – înlăcrimate.

Obiceiuri şi tradiţii de Sântămărie

În dimineaţa de Sfânta Maria Mare, femeile merg la biserică şi împart struguri, prune şi faguri de miere. Apoi, femeile merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor.

Ciobanii coboară oile de la munte (La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, şi dormitul pe prispa casei.

De Sfânta Marie, fetele poartă o plantă numită „năvalnic”, care ar avea puterea să aducă petiţori. Dacă în apropierea zilei Sfintei Mării înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.

În sudul ţării se angajau pândarii la vii şi se montau sperietorile împotriva păsărilor.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot acum se deschid târgurile şi iarmaroacele. Perioada dintre cele doua Sântămarii, Sântămăria Mare (15 august) si Sântămăria Mica (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sântămărie se adună şi ultimele plante de leac.

În perioada postului Sfintei Marii fetele îşi cos costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie la mănăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Hodoş Bodrog, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Tismana, Rohia, Bixad).

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei. LA MULȚI ANI!

news.ro