Drumul forestier spre Rezervația de Zimbri este în proces de asfaltare

Accesul cu autoturismul la Rezervația de Zimbri din Hațeg este restricționat. Direcția Silvică Hunedoara îi informează pe turiștii care și-au planificat o vizită la Rezervația de Zimbri că accesul cu autoturismul este închis pe drumul forestier.

„Dacă v-aţi planificat o vizită la Rezervaţia de zimbri Haţeg, trebuie să ştiţi că drumul forestier care face legătura între DN 66 şi rezervaţie este în prezent închis datorită execuţiei unor lucrări de asfaltare”, arată Direcția Silvică Hunedoara, care subliniază că va reveni cu informaţii privind redeschiderea circulaţiei.

Din anul 1958, în zona s-a creat în această pădure o rezervaţie de zimbrii. În prezent, Direcţia Silvică Deva prin Ocolul Silvic Haţeg, deţine custodia acestei rezervaţii naturale.

Aflată 3 km de oraş, rezervaţia din pădurea Slivut se mândreşte cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul României, unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Acest fapt s-a întâmplat în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus încă un exemplar din Polonia, Pumila. Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în Rezervaţia de Zimbri Slivuţ – Haţeg, existau un număr de 12 zimbri. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg (în total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervaţii de zimbri, respectiv Vânători Neamţ şi Neagră Buscani. Rezervaţia de Zimbri Hateg-Slivuț se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperite cu păduri de carpeni, stejari şi brazi.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *