LAUDATIO: Violeta Alexandru, ministrul care reconstituie dreptul cetățeanului la respect din partea statului
Personaj complet atipic pentru portretul demnitarului român post-decembrist, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a reușit să readucă la lumină respectul pentru cetățean și, în oglindă firească, respectul cetățeanului. Pusă să gestioneze unul dintre cele mai sensibile și complicate portofolii ministeriale, cel al Muncii, femeia asta a pornit un adevărat război cu încremenirea angajaților la stat, lipsa de profesionalism și, mai ales, cu nesimțirea unei rețele de slujbași care, indiferent ce făceau, nimeni nu era responsabil.
Nu știu să fi admirat vreodată, cu încredere, vreun ministru român din perioada cețoasă a ultimilor 30 de ani. Dar pe Violeta Alexandru o admir, pentru că a pornit cu tenacitate să facă lumină într-un hățiș birocratic ce părea de nepătruns, pentru că nu se lasă intimidată de opoziția unor puturoși ce sunt activi doar în zilele de salariu și de sărbători legale, pentru că a scos la iveală, pentru prima dată, cauzele reale ale încremenirii structurilor din subordinea Ministerului Muncii și, mai ales, pentru că a pus în centrul tuturor preocupărilor sale de ministru omul, cetățeanul.
Decenii sumbre, sistemul de sub pălăria ponosită a Ministerului Muncii s-a menținut greoi, cu zeci de uși la care trebuia să umbli pentru un dosar, cu liste complicate de documente pe care cetățeanul era obligat să le adune prin efort propriu, deși sistemul ar trebui să le aibă pe toate. Suntem în secolul XXI de ceva vreme, tehnologia permite minuni ale descoperirii instantanee de date și informații, dar sistemul din Ministerul Muncii rămăsese tot încremenit.
Femeia aceasta ambițioasă, Violeta Alexandru, ca ministru al Muncii, a făcut prioritate din luminarea sistemului, din descâlcirea hățișului birocratic, chiar din tăierea nodului gordian, acolo unde șansele de a descâlci sunt aproape nule. A văzut cozile sinistre, cu bătrâni obligați să stea în picioare ore în șir înainte ca oja vreunei funcționare să se arate, plictisită, din dosul unui ghișeu și a decis că granița de lemn, metal și sticlă între funcționar și cetățean trebuie să dispară, că cetățeanul merită să stea și el pe scaun când își cere drepturile și să fie respectat. Apoi, ca-ntr-o minune, s-au putut concentra online toate serviciile și documentele din sistem, la ordinul ministrului liberal – niciunui demnitar dinainte nu i-a trecut prin cap să facă asta în sprijinul cetățeanului umilit de birocrație, deși era banal de simplu. Ehei! Puțină lumină și-un strop de normalitate, tovarăși!, așa s-ar spune.
Zilele acestea, ministrul Violeta Alexandru înfruntă morile de vânt din sistemul complicat prin care un om care a muncit o viață ajunge să ia o pensie. Cei care au trecut prin vârtejul acestor mori de măcinat sănătatea și nervii oamenilor, știu ce înseamnă: să umbli ca disperatul să aduni adeverințe că ai muncit, de prin toată țara, de pe la firme care nu mai există de mult, să plângi prin gări și la uși închise pentru că nu poți să reconstitui istoria trudei tale. Marea minciună a statului român este aceea că nu ar exista datele undeva unde să poată fi găsită de sistem. Păi, oameni buni, așa cum descoperă și ministrul Muncii de-acum, statul a obligat mereu și angajatorul, și angajatul, să constituie dosare amănunțite la începerea și finalizarea raporturilor de muncă. Fiecare nou angajat avea dosar la Forțele de Muncă, cum se mai spune popular AJOFM-urilor, avea dosar la Finanțe: iată cel puțin două surse de bază pentru informații. De ce ar trebui să umble amărâtul de cetățean să aducă adeverințe, când sistemul a monitorizat cu înverșunare birocratică orice angajare din România?
Tocmai de aceea, nu am nicio reținere în a lăuda truda ministrului liberal al Muncii, Violeta Alexandru: femeia asta luminează, chiar rupând o mulțime de bețe-n roate, sistemul legat de muncă și pensii și în efortul ei ar trebui încurajată și spijinită: face lucruri bune pentru noi toți.
Respect.
