Consilierii petroșăneni propun diminuarea alocației pentru Salvital

Consilierii locali de la Petroșani au propus diminuarea cotizației anuale alocată asociației Salvital. După ce anul trecut a fost diminuată cotizația de la 3 lei/cap de locuitor, acum a existat o propunere ca această cotizație să fie de un leu/cap de locuitor. Consilierii locali le solicită reprezentanților Asociației Salvital un raport de activitate pentru a vedea modul în care sunt cheltuiți banii care ajung în contul acestei asociații.

„Prin adresa de la Salvital pe care o semnează patru persoane, ceea ce înseamnă că au o structură destul de stufoasă, ne cer 3 lei/an/locuitor. Dacă facem împărțirea 125529 la 3 lei rezultă că noi în Petroșani suntem 41 800 de locuitori.  Acuma, oricine trece seara prin oraș vede câte becuri mai sunt aprinse în apartamente. Și atunci vă solicit ca în loc de 3 lei să le dăm 1 leu”,  a spus Mihai Barbu, consilier local ALDE Petroșani.

Dorina Niță, colegă de partid cu Mihai Barbu a ținut să precizeze că în cazul în care contribuția Consiliului Local va scădea la un lei, va exista riscul ca asociația să nu își acopere cheltuielile. În plus, municipalitatea de la Petroșani, prin cotizația anuală, plătește salariile celor 9 paramedici care activează în capitala Văii Jiului.

„După cum știți noi finanțăm salariile pentru 9 paramedici. Anul trecut a fost o discuție, pentru că noi plăteam 5 lei/ locuitor, dl. Mărgineanu a spus că scade la 3 lei/locuitor și discută cu Consiliul Județean să majoreze ei, pentru a acoperi cei 2 lei. Noi știm în fiecare lună pe ce dăm bani, ei ne trimit un centralizator, un desfășurător al salariilor”,  a spus Emilia Popa, director economic în cadrul Primăriei Petroșani.

În cazul în care contribuția municipalității de la Petroșani ar scădea sub suma de 3 lei/cap de locuitor ar exista riscul major ca modulul SMURD de la Petroșani să se desființeze.

“Subliniez faptul ca din iunie s-ar putea să nu mai plătim nimic, dacă trec la M.A.I. Cei 3 lei/locuitor pe care îi dăm noi nu acoperă în totalitate salariile celor 9 paramedici, restul vine de la Consiliul Județean”,  a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Alți consilieri au adus în discuție importanța acestui serviciu și de faptul că de promptitudinea paramedicilor depinde viața pacienților.

Cotizația a fost diminuată anul trecut, atunci când bugetul municipalității a fost grav afectat de măsurile impuse de Guvern. La Petroșani sunt 41.843 de cetățeni, iar municipalitatea asigură suma de 3 lei pentru fiecare dintre aceștia pentru a plăti contribuția datorată Asociației Salvital.

Paramedicii SMURD din județul Hunedoara și alte patru județe din țară s-ar putea pensiona mai devreme. Acest lucru va fi posibil doar dacă o inițiativă legislativă va ajunge lege. Mai mulți parlamentari au depus o inițiativă legislativă prin care solicită preluarea paramedicilor SMURD din județele Hunedoara, Arad, Maramureș, Mureș și Sibiu de către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *