Uvertură la o moarte anunţată

DE CE CADE CORTINA PESTE OPERA NIGHTS

Festivalul de operă în aer liber Opera Nights a pierdut finanţarea publică, deci nu se mai ţine. Va fi un alt festival de muzică cultă, în aceeaşi perioadă, organizat de Teatrul de Artă Deva. Schimbarea a provocat multă emoţie în spaţiul public şi n-au fost puţini cei care au atacat violent autorităţile judeţene, înainte să poată compara festivalul în varianta nouă cu cea veche. Discuţiile despre calitatea actului cultural nu-şi au rostul în aceste condiţii, dar putem încerca să explicăm de ce nu mai era posibilă finanţarea publică a festivalului Opera Nights. Pentru cei care n-au răbdare să citească până la capăt, varianta scurtă e că festivalul a fost îngropat de condamnarea lui Alexandru Gruian la un an şi o lună de puşcărie fără încarcerare pentru ilegalităţi comise la cheltuirea banilor publici în proiectul Opera Nights.

Opera Nights a devenit un proiect nefrecventabil, după ce magistraţii au stabilit pe fond că „părintele” fes­ti­valului ar fi dirijat bani publici (peste 182.000 lei) spre sine şi ai săi. Or, în aceste condiţii, continuarea finanţării festivalului ar fi un act de sfidare a instanţei şi a bunului simţ. Cel puţin în această fază procesuală, cu o sentinţă penală pe fond, e de bun simţ să se suspende finanţarea pu­blică a festivalului.

Povestea penală a „părintelui” Opera Nights
Alexandru Gruian (creatorul pro­i­ec­tului Opera Nights), fost director al Centrului Cultural „Drăgan Mun­tean” din Deva, a fost condamnat, la data de 28 februarie 2017, de Judecătoria Deva, la un an şi o lună de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunilor de conflict de interese şi fals în declaraţii. Procurorii au pus la dosar 40 de acte materiale la conflictul de interese cu 15 contracte, având o valoare totală de 182.144,46 lei. Se reţine că, în perioada 4 aprilie 2013 – 26 no­iembrie 2014, Gruian (potrivit re­zoluţiei infracţionale), având calitatea de ordonator principal de credite, a făcut achiziţii publice de la DevArt (asociaţie prin care a organizat Opera Nights), unde avea calitatea de mem­bru şi preşedinte. De asemenea, Gruian a învârtit bani publici şi prin două firme apropiate lui. Una din ele era a fiicei sale (care deţinea calitatea de asociat), iar la cea de-a doua avea un interes personal direct, întrucât s-a împrumutat din firma respectivă cu suma de 45.000 de lei. Este vorba de o afacere pe care a împărţit-o cu Nicolae Gavrea şi din care s-a retras – oficial, din acte – după ce a devenit dregător, cu funcţie plătită din bani publici. Condamnarea „părintelui” Opera Nights la un an de puşcărie fără încarcerare a provocat reacţia autorităţilor publice de a suspenda finanţarea festivalului.

Secretul lui Polichinelle
Atunci când administraţia jude­ţeană a decis să retragă finanţarea festivalului, Asociaţia culturală Dev­Art a ieşit public cu un comunicat de presă semnat de preşedintele Nicolae Gavrea. Greu de crezut că din pixul comentatorului sportiv s-au scurs afirmaţii de genul: „Jignirile imunde proferate la adresa acestui ansamblu dovedesc micime morală, neprice­pere şi rea-intenţie”. (Nicolae Gavrea nu este un interlocutor livresc în exprimare şi asta o ştie oricine a apucat să-i stea alături cât de cât. De altfel, toţi jurnaliştii – fără excepţie – cu care am discutat subiectul sunt convinşi că textul a fost scris de Alexandru Gruian.) Este evident că Gavrea îşi asumă comunicatul, dar e puţin probabil ca el să-l fi scris. Detaliul merită toată atenţia, având în vedere afacerea „Opera Nights”. Pen­tru că a existat un gheşeft în povestea festivalului, după cum a constatat şi judecătorul care l-a condamnat de Gruian.

Muzica banilor: faţa şi reversul
În privinţa manipulării banilor există două ipostaze contradictorii în ceea ce-l priveşte pe Alexandru Gru­ian. „Rolul meu este strict unul de coordonare artistică. Nu sunt im­plicat în niciun fel de operaţiuni financiare”, scrie Alexandru Gruian într-o postare publică în care îşi asumă personal „rolul” în Opera Nights. În alta postură se înfăţişează, însă, atunci când semnează cu „pseu­donimul” Nicolae Gavrea. „Referitor la montajele financiare, acuzaţiile sunt total nefondate, întotdeauna decontările s-au făcut în modul dorit de finanţatori. Greşelile făcute de Alexandru Gruian, directorul Fes­tivalului Opera Nights (funcţie ono­rifică, neremunerată), şi pe care acesta şi le asumă au fost fără intenţie, legate de o parte din plăţi, pe care le-a con­siderat corecte, dovedindu-se că a greşit, fără însă să se fi produs vreun prejudiciu, aspect evidenţiat şi de cercetări, dar ignorat deliberat de o parte a presei”, apare în comunicatul de presă semnat de preşedintele Gavrea. Cu privire la „greşeli” şi la prejudiciu ar mai fi de precizat faptul că Alexandru Gruian nu a atacat cu apel sentinţa, doar procurorii s-au declarat nemulţumiţi că inculpatul a scăpat nedrept de uşor.

Opera Nights, din ciclul: eu te-am făcut, eu te omor
Condamnarea lui Alexandru Gru­ian la un an şi o lună de puşcărie cu suspendare pentru ilegalităţi comise la cheltuirea banilor publici în pro­iectul „Opera Nights” obligă Consiliul Judeţean Hunedoara la retragerea finanţării. E profund incorect să acuzi actuala conducere a judeţului că a îngropat un festival de înaltă ţinută culturală. De asemenea, e nedrept ca şefilor Consiliului Judeţean Hu­nedoara să nu li se dea nicio şansă în demersul lor de ieşi dintr-o situaţie de criză pe care nu ei au provocat-o. Festivalul va continua sub alt nume şi nu va fi cu nimic mai prejos, susţine conducerea judeţului. „Acest act de cultură se va realiza respectând cele trei criterii pe care ni le-am propus, respectiv: calitatea actului de cultură, legalitatea finan­ţării şi costuri cât mai scăzute din resursele publice ale Consiliului Judeţean”, spune Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara. Fes­ti­valul se va extinde cu o seară mu­zicală în Valea Jiului, la Petroşani, astfel că vor fi cinci seri cu arii de operă, muzică de cameră, muzică cultă, cu interpreţi consacraţi din mai multe centre culturale ale României, posibil şi din Ungaria. De festival se va ocupa Teatrul de Artă Deva, sub coordonarea vicepreşedintelui Da­niel Andronache. Detalii despre fes­ti­val vor fi date pe parcursul săp­tămânii viitoare. Cât despre calitatea actului cultural, vom putea discuta după festivalul de anul acesta, atunci când vom avea ce compara.

 

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *