Am plecat după hribi și am dat de „puiul pădurii”, dar până aici am luat la pas aventura extraurbană

Trei doamne, și doar noi: Mariana, Doina, care era și pilotul de pe credinciosul Matiz galben și subsemnata, iubitoare de natură și boletuși, ne-am adunat să facem o mică escapadă după slujba de duminică.

Cu sticluța de cafea, traiste, aparat foto și bețe de susținere am lăsat orașul în urmă. În drumul nostru, ne-am aventurat prin păduri, în zona Devei, mai exact spre Cârjiți, Popești și Almașu Sec, locuri bine cunoscute de cele două doamne. Ne-am preumblat printre arbori strâmbi de fag, din pădurea deasă și umbroasă, în speranța că vom găsi marele HRIB.

Asta pentru că anul trecut zona era plină de bureți. Cum nici un an nu-i ca altul, după câteva ceasuri de colindat, am găsit ceva ciupercuțe de decor și doar un mini hrib, semn că, în câteva zile, e posibil să iasă la suprafață din stratul gros de frunze. Pământul e umed, dar probabil timpul destul de răcoros, a încetinit într-un fel apariția bureților și a ciupercilor.

Am abandonat ideea de a mai scotoci și am ieșit din pădure. Pe drumul proaspăt asfaltat, la una dintre frumoasele gospodării, am zărit un falnic cireș care își etala „bijuteriile rubine”, în razele soarelui. Primele pe anul ăsta! Am degustat câteva fructe pe care le-am putut prinde cu mâna.

Pe partea de vis-a-vis, într-un lan de grâu, niște maci roșii își saltă firavele petale peste spicul verde și neastâmpărat al paielor de grâu şi ne îmbie să admirăm peisajul.

Am tras niște poze și am plecat în căutarea altor alte forme de relief. Doina zice: „…dacă tot am plecat la drum și vremea e frumoasă, atunci vom trece de la zona înaltă de pădure, la zona joasă de apă să căutam altfel de bureți.” Schimbare de peisaj, peste dealuri și câmpii, în partea opusă a Devei.

Pe vremuri, i se spunea Balta populată! E peste calea ferată, la Mureș. Dar, până acolo, am traversat un drum de pământ cu tarlale ce odinioară, pe vremea lui nea Ceau, erau cultivate cu zarzavaturi sau cereale.

Se numeau terenurile IAS-ului și erau amenajate cu sisteme de irigații. Era locul unde toamna începeam anul școlar. În gimnaziu, încă din clasa a V-a sau a VI-a, din prima săptămână de școală, în orar apăreau orele de practică agricolă. Și făceam acest drum pe jos, dus-întors… Acum mai sunt câteva lanuri de grâu și, în rest, mulți maci și bălării. La întoarcere, ne-am propus să poposim la câteva ședințe foto.

Doina, știa bine locul, eu nu am auzit de balta populată… și nici Mariana. „Pe vremuri veneam aici la pescuit și, unde sunt locuri cu salcie multă, acolo ar trebui să fie și „puiul pădurii”. E un burete comestibil, galben spre portocaliu, care crește în special pe scoarța arborilor de salcie bătrâne ce au și crengi uscate. Cunoscătorii știu despre ce e vorba!”

La capătul drumului gălbui și prăfuit, am ajuns la o stână de oi. Oameni faini, harnici și curați cum rar vezi. S-au stabilit acolo de vreo 17 ani. Au venit din părțile Sibiului și acum au o turmă de 800 de oi. Brânza o lasă la maturat, apoi o comercializează în centrele en gros din țară.

Schimbăm două vorbe, cumpărăm și câte un kg de brânză proaspătă, foarte bună, apoi parcurgem vreo câteva sute de metri cu mașina și o luăm din nou la pas dea lungul râului Mureș, spre amonte, în căutarea puiului pădurii. De această dată ochii au fost ațintiți mai mult pe sus, însă de gunoaie ne-am împiedicat mai la tot pasul, atât în pădure, pe malul râului, cât și în apă.

Nu am vrut să-mi stric frumoasele poze cu imagini enervant de urâte pe care doar natura umană le pot face, ci am admirat scaieții tineri care păreau speciali. Parcă aveau forme rafinate, chiar luxuriante, mai cu seamă că la doi pași, imaginea era asezonată cu două scoici de Mureș ce au „înflorit” în iarbă.

Am tot mers preț de o oră și Doina, zărește în îndepărtare o pată mare, galbenă, explozivă. Acolo era. Dar era, pentru că a fost luat de altcineva, rămânând doar urma unei mari capturi. Deci, indicii că ar putea fi și alte asemenea exemplare, sunt. Prin urzicile uriașe și iarbă până la gât am ajuns și la locul unde odinioară era „Balta populată”.

Balta se pare că a secat, iar de bureți tot nu am dat. Nori joși și grei au început să se adune acoperind soarele. Ne-am hotărât să ne întoarcem, să nu ne prindă vreo ploaie zdravănă.

Am pornit înapoi spre bătrânul Matiz galben parcat pe marginea drumului, iar cum ne-am aruncat privirea, iată și minunea mult căutată: era la doar câțiva metri de noi, după vreo patru ore de căutări. Fericire maximă cu atât mai mult că și soarele a revenit în decor!

Mariana era înarmată cu ustensile de tăiat și curățat capturile pământului și, cu migala unui arheolog, a decupat splendoarea de pe trunchiul de salcie. Am preluat captura și ne-am grăbit să ajungem, înainte de apusul soarelui la lanurile inundate de maci.

La doar câțiva metri de stâna ciobanului, Dumnezeu s-a îndurat de osteneala noastră și ne-a scos în cale o bătrână salcie plină de puii pădurii. Așa ceva nu a mai întâlnit nici una din noi.

Cum ridicai ochii spre vârful arborelui o bogăție de buchete galbene verzui cu miez portocaliu și moale, stratificate, ce împodobeau lemnul cu coaja ridată de vremuri. „Așa ceva, nu se poate! E peste măsură!” se minunează Mariana. Și asta nu era tot.

Scoarța copacului era înconjurată de buchete cu bureți. Și sus și jos, și între crengi, o mulțime cât să saturi  vreo 10 guri cu o ciulama bună sau o ciorbă ca de burtă, și mai rămâne și de pus la congelator.

Captura era pe săturate. Am umplut trei plase cu bureți, mulțumind Domnului de daruri și ne-am grăbit să ajungem în splendoarea roșie din iarbă, unde macii țineau piept apusului de soare și norilor ce se grăbeau să acopere din nou cerul. Razele de soare au început să se războiască cu norii ce treceau cu repeziciune de la alb spre negru, fără să mai țină cont de frumusețea de vis de la poalele cetății.

O frumusețe divină, înainte de potop. În faţa noastră, peliculele roșii, diafane și străvezii, ce îți bucură privirea, încearcă parcă să implore cerul să nu răbufnească prea tare.

Măruntele dorinţe au fost îndeplinite, până și ploaia a avut răbdare cu noi: a așteptat să ne urcăm în mașină, a picurat cu stropi mari veniţi din soare, chiar înainte de a se porni cu sete.

Mirela POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *