Romanian Design Week 2023, cel mai mare festival dedicat industriilor creative locale

Bucureştiul devine capitala designului românesc în perioada 12-28 mai, în cea mai amplă ediţie a Romanian Design Week. Epicentrul festivalului va fi Piaţa Amzei, unde vor fi expuse peste 160 de proiecte de arhitectură şi design, în timp ce alte 100 de evenimente vor avea loc în tot oraşul în timpul festivalului.

RDW 2023 investighează şi propune, sub tema „Connections”, designul ca instrument valoros pentru abordarea şi soluţionarea preocupărilor legate de cum ne putem conecta unii cu alţii şi cum putem crea spaţii comune de dialog, într-o lume în permanentă schimbare.

Festivalul se concentrează în acest an pe crearea de conexiuni între industriile creative locale, operatorii culturali şi comunităţile creative, dar şi pe conectarea publicului larg cu cele mai recente şi inovatoare proiecte locale de arhitectură şi design.

Piaţa Amzei – reintegrată în circuitul urban, pentru o experienţă completă a designului local

În Piaţa Amzei va avea loc RDW Exhibition, un proiect realizat de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute. 162 de lucrări din şase specializări diferite, de la arhitectură la design interior, design grafic, design de produs, ilustraţie şi modă, vor fi prezentate publicului larg, care va avea acces liber în expoziţie.

 

Proiectele prezentate în cadrul RDW Exhibition au fost selectate atât de curatori români de renume, cât şi de specialişti de talie internaţională, dintr-un total de peste 400 de lucrări înscrise în call-ul iniţial de proiecte.

„Arta plastică şi designul nu prea s-au regăsit între finanţările Ministerului Culturii. Începând de anul trecut, suntem parteneri pentru RDW. Încurajăm tot ce înseamnă spectrul artistic şi cultural pentru că asta este menirea Ministerului Culturii. Fără noi, ar fi greu, dar fără autorităţile locale şi fără sponsori ar fi aproape imposibil. Îi felicit pe toţi care au fost implicaţi în acest proiect. Îi îndemn mai ales pe cei din zona privată să investească în artă, în cultură. Este un sezon plin de evenimente, ieri, 87 de ani la Muzeul Satului, astăzi 20 de ani la Muzeul Hărţilor, în această seară acest eveniment minunat, vă invit să urmăriţi tot calendarul de evenimente, să fiţi peste tot, pentru că asta ne sporeşte sufletul şi ne face mai buni unii cu alţii şi ne face naţiune”, a declarat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, la vernisajul RDW Exhibition.

La eveniment au participat primarul sectorului 1, Clotilde Armand, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer.

„Suntem în mijlocul unei comunităţi de artişti care reuşesc să pună Capitala pe harta internaţională a industriei creativ-culturale. Piaţa Amzei renaşte prin artă şi creativitate. Am decis să convertim acest spaţiu. Vreau ca Piaţa Amzei să devină locul de întâlnire al tinerilor artişti şi creatori”, a declarat Clotilde Armand la vernisaj.

„Cred că Piaţa Amzei trebuie să se transforme într-un hub cultural şi atât. Rolul nostru ca administraţie este să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru şi să fim proactivi. Putem schimba împreună destinaţia acestui loc, a acestei piaţete, pentru că şi-a depăşit utilitatea de piaţă agroalimentară aşa cum o ştiam. E perfect pe axa Calea Victoriei, o zonă culturală. Proiecul Calea Victoriei – Străzi deschise a început din societatea civilă, din discuţii cu oameni care îşi doreau un oraş pentru cetăţeni. Mai avem un pas şi vom face din Calea Victoriei o zonă pietonală permanentă, aşa cum are şi Londra, şi Parisul”, a spus Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, care a subliniat că în Bucureşti „nu există nicio zonă pietonală care să îmbine administraţia, cultura şi mediul Horeca”.

În cadrul expoziţiei, care anul acesta se desfăşoară pe două etaje, vizitatorii vor putea să se inspire pentru propriile amenajări din categoria de design interior, dar şi să vadă obiecte cu un design spectaculos, printre care pantofi printaţi 3D, obiecte realizate din materiale reciclate sau articole vestimentare realizate cu multă preocupare pentru sustenabilitate.

„Piaţa Amzei este unul dintre spaţiile-cheie din centrul Bucureştiului, cu o istorie importantă în memoria oraşului, pe care cu toţii ni-l dorim reintegrat în circuitul urban. Ediţia de anul acesta îşi propune să fie un exerciţiu de revitalizare a pieţei şi un studiu de caz care să demonstreze cât de mare este potenţialul acestui spaţiu pentru oraş şi pentru locuitorii săi deopotrivă. Păstrând funcţiunea de piaţă agro-alimentară, ajutată de un conţinut cultural unic, vrem să demonstrăm că piaţa poate deveni un loc de întâlnire pentru reprezentanţii industriilor creative, dar mai ales pentru publicul larg, care va redescoperi cu această ocazie un spaţiu public foarte valoros, în care-şi poate petrece timpul liber”, a explicat Andrei Borţun, CEO The Institute.

În premieră anul acesta, în afară de proiectele prezentate în expoziţia din Piaţa Amzei, au fost selectate şi o serie de lucrări care vor fi prezentate ca bune practici – exclusiv online, pe site-ul Romanian Design Week.

Experienţa din Piaţa Amzei este completată şi de alte formate ale #RDW2023:

Young Design powered by Diploma propune perspectiva noii generaţii de artişti, arhitecţi şi designeri români, într-o expoziţie multidisciplinară. În cadrul acestui nou format din cadrul festivalului, publicul larg va explora preocupările tinerilor creativi, admirând peste 30 de expozanţi, absolvenţi recenţi ai facultăţilor cu profil creativ din toată ţara, care expun proiecte de arhitectură, design de produs, design grafic, modă, ilustraţie şi design grafic. Expoziţia are ca parteneri: Globalworth, Primăria Municipiului Bucureşti prin Expo Arte, Primăria Sectorului 1.

RDW Social este programul de socializare din cadrul festivalului şi este prezentat de IQOS. Anul acesta, RDW Social propune o serie de petreceri şi contexte de networking, care creează ocazii de întâlniri, discuţii şi socializare între creativi şi publicul larg. RDW Social are ca parteneri Kozel şi Jidvei.

RDW Market este galeria de design din Piaţa Amzei, unde designul românesc poate fi descoperit şi achiziţionat de către vizitatori. Într-un spaţiu ce încurajează consumul de design local, RDW Market cuprinde o serie de magazine-capsulă cu obiecte speciale, pe care publicul larg le poate descoperi, admira şi lua acasă. Partenerii RDW Market sunt: Urban Monkey, Fru-fru, Jidvei.

Creative Corner constă în expoziţia Circular Catalysts, rezultatul colaborării între designeri, artişti şi meşteşugari din România şi Marea Britanie. Expoziţia prezintă fotografii, texte şi obiecte ce ilustrează puterea designului interdisciplinar şi a dialogului. Circular Catalysts este realizat de British Council România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

De asemenea, publicul adult va avea ocazia să descopere, tot în Piaţa Amzei, instalaţia „Echoes of Presence”. Aceasta îşi propune să ofere o experienţă prin care prezenţa vizitatorilor influenţează ambientul şi percepţia celorlalţi, printr-o serie de senzori ce declanşează efecte spectaculoase în trei spaţii diferite. Instalaţia a fost aleasă de comunitate, în urma unui concurs RDW x IQOS, şi este dezvoltată de Alina Rizescu, Bogdan Stefănescu, Alin Tatu şi Denis Flueraru, cu sprijinul IQOS.

Cel mai amplu program de evenimente satelit

În perioada 12-28 mai, peste 100 de evenimente se desfăşoară în Capitală, ca parte din programul RDW Design GO! Acestea sunt organizate în jurul a 4 Design Districts din Bucureşti: Cotroceni, Dorobanţi-Floreasca, Ioanid-Icoanei şi Cartierul Creativ.

Romanian Design Week propune astfel cel mai amplu program de evenimente satelit din toate ediţiile de până acum, dezvoltat în jurul unor cartiere şi zone istorice importante ale Bucureştiului. RDW Design GO! cuprinde un program divers de discuţii, expoziţii, workshop-uri şi ateliere deschise, destinate atât publicului larg consumator de design, cât şi profesioniştilor.

Noaptea Studiourilor de Arhitectură, un format original Romanian Design Week, va avea loc joi, 25 mai. Timp de o seară, 16 studiouri de arhitectură din Bucureşti îşi deschid birourile şi spaţiile de lucru pentru colegi, prieteni şi publicul larg, într-o iniţiativă de prezentare a celor mai recente proiecte, dar şi de organizare a unor întâlniri sociale.

Acces gratuit

Romanian Design Week poate fi vizitat de luni până vineri în intervalul 12.00-22.00, iar în weekend între orele 10.00-22.00.

RDW este parte din circuitul oficial Noaptea Muzeelor din data de 13 mai, când expoziţia din Piaţa Amzei va putea fi vizitată în program prelungit, până la miezul nopţii.

 

 

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *