RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 21 AUGUST 2023

Simptome ale statului eșuat. Lăsate de capul lor, Spitalul românesc și poliția ucid, direct sau indirect, români nevinovați

Săptămâna a început în forță din punct de vedere mediatic, după ce la finele săptămânii trecute două evenimente tragice au atras din nou atenția asupra unei realități triste: instituțiile publice românești nu mai au mare lucru de oferit cetățenilor săi. Iar această nepăsare și sictir în a servi românul plătitor de taxe a devenit o rutină până într-acolo încât, de tot mai multe ori, se ajunge la moarte de om. S-a comentat până la saturație cazul de la Constanța unde fiului unui mare mahăr imobiliar, căzut în patima drogurilor, a intrat cu mașina într-un grup de tineri, ucigând pe loc un băiat și o fată.  (Foto 1 și 2). Un alt caz șocant s-a petrecut la spitalul din Botoșani, acolo unde o femeie (Foto 3) a fost lăsată să zacă în chinuri o noapte întreagă, până ce, spre dimineață, Dumnezeu s-a milostivit de ea și a luat-o la el. Cele două cazuri par fără legătură între ele, dar, analizate împreună, ele întregesc cum nu se poate mai bine tabloul unui stat confiscat de corupția care, netratată decenii la rând, a proliferat o oligarhie care stă bine înfiptă pe doi piloni: banul și pedigree-ul apartenenței la caste profesionale care știu să bată, să tragă cu arma și să ancheteze/judece. În fața acestei oligarhii bicefale, românii obișnuiți plătitori de taxe devin carne de tun. Așa cum polițiștii, magistrații sau jandarmii cinstiți și devotați meseriei sunt blocați imediat dacă demersul lor legitim și legal perturbă încrengăturile de interese care leagă instituțiile cheie ale statului de folosul necuvenit. Cazurile de la Constanța și Botoșani oglindesc exact această stare de fapt. La Constanța, Poliția l-a oprit de două ori pe tânărul drogat și de două ori i-a permis să conducă mai departe înainte ca acesta să scape bolidul într-un grup de tineri omorând doi dintre ei. Un tânăr la volanul unei mașini de lux înseamnă în România cod roșu de probleme pentru orice polițist de teren. Dacă-l amendează, sau îi ia carnetul pentru încălcarea legii,  cine știe ce șef de la județ, sau Doamne ferește, de la București sună să întrebe cine-i idiotul de polițist care l-a amendat pe copilul lui ”bănosu”! Așa că, pentru polițistul orientat din România e mai bine să simuleze ”orbu’ găinilor” când dă de beizadele, și, dacă chiar este mai fălos așa, are liber să facă ravagii printre posesorii de Dacii că nimeni nu-i are treaba în acest caz. Abordarea asta temător-oportunistă a Poliției a ucis doi tineri la Constanța. Dacă pe Litoral au murit doi tineri pentru că o instituție a statului nu a făcut nimic ÎMPOTRIVA unei beizadele drogate care și-a transformat mașina în armă letală, la Botoșani o altă instituție a statului nu a făcut nimic PENTRU o româncă obișnuită, grav bolnavă, iar aceasta a murit. Dacă citiți pe NET mesajele după ajutor pe care femeia gravidă în dureri cumplite le-a trimis medicilor săi pe tot parcursul nopții, veți fi afectați emoțional de tonul plin bunul-simț și chiar umilința care împachetau disperarea femeii internate care cerea să fie salvată. Nimeni nu a auzit SOS-ul femeii, pentru că pur și simplu astăzi în tot mai multe din spitalele patriei ești un nimeni dacă nu ai bani sau funcție. Iar pentru un nimeni, cine să se deranjeze ca să facă dreptate într-un stat eșuat?  Nici polițistul, nici medicul, nici judecătorul. Și ne mai mirăm că tot mai mult câștigă teren partidele extremiste? Cum să nu fie dacă vând foarte bine toxica speranță că românii vor fi lăsați să-și facă dreptate singuri împotriva putregaiului instituțional de azi. Notă. Și dacă la finele săptămânii trecute statul eșuat a luat trei vieți, sâmbăta asta explozia de la stația GPL din Crevedia a provocat 58 de victime, din care două persoane au decedat. Cine e de vină pentru o astfel de bombă lăsată nesupravegheată? Nu contează! Mai mult ca sigur mușamaua folosită la Colectiv va funcționa și acum!

 

MARȚI, 22 AUGUST 2023

COVID-19 rămâne printre noi

În raportul de marți de la Ministerul Sănătății ni se reamintește că, deși pare uitat, virusul COVID-19 e printre noi și este activ. Potrivit celor de la Sănătate, în ultima săptămână au fost înregistrate 1894 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 554 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Dintre cele aproape 2000 de cazuri înregistrate, 4 au fost mortale. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.413.851 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

 

MIERCURI, 23 AUGUST 2023

Moartea lui Prigojin. Ca și când Hitler l-ar fi executat pe Himmler. După marșul sfidător al trupelor Wagner spre Moscova, nimeni nu se mai îndoia că șeful lor va fi executat. Mai rămânea de răspuns la doar două întrebări: când și cum? Pentru că președintele Putin, ca zbir de rit nou al Rusiei, nu putea lăsa gestul lui Prigojin fără o pedeapsă capitală. Prigojin era însă o prea mare figură, prea populară în Rusia, ca să fie mătrășit imediat după rebeliune. Tocmai din cauza asta,  Putin i-a lăsat un spațiu de manevră de aproape două luni înainte de a ordona data execuției. Cunoscând apetitul președintelui rus pentru execuții și, mai ales, ținând cont de suprema sfidare pe care i-a aplicat-o Prigojin, logica elementară spune fără echivoc că Prigojin a fost ucis la ordinul Kremlinului. A trebuit însă pregătită o execuție ca la carte, pentru că în cazul Prigojin împușcarea, otrăvirea sau contaminarea radioactivă ar fi fost ca și cum Putin și-ar fi lăsat la locul crimei cartea de vizită. Așa că ”accidentul” aviatic în care s-a prăpădit Prigojin poate fi considerat o capodoperă a crimei. Nimeni nu știe exact cum a fost făcut! Despre Prigojin se știe că talentul său pentru organizare, nu compensa în nici un fel impulsul său de ucigaș pus în slujba regimului criminal de la Moscova. În lumea oamenilor raționali, moartea fostului ucigaș plătit a lui Putin nu provoacă nici un pic de regret. Păstrând proporțiile a fost ca și cum Hitler l-ar fi executat pe Himmler! Pe răbojul negru al Istoriei, moartea lui Prigojin înseamnă, matematic, un ticălos mai puțin!

 

JOI, 24 AUGUST 2023

VIRAL. Trump pozează macho pentru poliție

Donald Trump s-a prezentat joi la închisoarea din comitatul Fulton, din Atlanta pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzațiile care i se aduc în legătură cu efortul său de a anula pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia, acesta fiind cel de-al patrulea dosar penal deschis fostului președinte în acest an. E o probă clară că Justiția americană încă funcționează și își împlinește rolul de a ancheta fapte penale chiar și în cazul unui miliardar, fost președinte al SUA. Adică, cum se spune, un ”pește mare”, poate cel mai mare.  În vremuri normale, când o persoană ajunge să fie inculpat într-o democrație se face loc în jurul ei. Vremurile însă sunt tulburi și istoria ne învață că în astfel de vremuri mintea oamenilor e pervertită. Avem un exemplu în istoria modernă în Germania anilor 1920 – 1930. Germania era o democrație atunci când Hitler a început să fie cunoscut. La fel ca Trump, Hitler a încercat un puci care a eșuat, a fost judecat și a făcut 9 luni de închisoare de lux, timp în care primea în celulă vizite de la personalități, ziarele la zi și hrană de la restaurant. De ce? Pentru că nemții îl vroiau pe Hitler! Fanatismul său aproape mistic, discursurile sângeroase, căutătura de maniac nu-i punea pe gânduri. Se săturaseră de umilința și sărăcia provocată constant de francezii învingători în Primul Război Mondial. Nu mai credeau în  instituțiile germane democratice,  neputincioase să reducă foamea și sărăcia. Îl vroiau pe Hitler pentru că acesta promitea convingător demnitate, belșug și un Reich de 1000 de ani! Ce a urmat se știe! Desigur, America de astăzi, nu este Germania din anii ’20. Cu toate acestea, americanii sunt tot mai frustrați de viața pe care o duc. E tot mai multă sărăcie, investiții majore în infrastructură nu s-au mai făcut de zeci de ani, armele de foc procurate la liber fac prăpăd pe stradă, iar o slăbire a puterii și competenței instituțiilor democratice se face simțită tot mai mult. Un președinte de bună-credință, dar care are 80 de ani nu e nici el o garanție solidă că America s-ar putea întoarce la anii ei de maximă glorie. Cățărat pe frustrările societății americane, la fel ca Hitler acum 100 de ani în Germania, Donald Trump pare să fi anihilat discernământul americanilor, care par gata să lase America pe mâna unui lider cu caracter viciat și clare obsesii dictatoriale. Priviți doar poza judiciară a lui Trump făcută de autoritățile americane la arestarea de joi. Imaginați-vă acum cum ar arăta cu o mică mustăcioară tip ”muscă” sub nas! Înțelegeți similitudinea?

 

VINERI, 25 AUGUST 2023

Heineken vinde tot ce are în Rusia pentru un euro

După invadarea Ucrainei, Rusia a devenit o paria pentru multe din companiile occidentale care au investit acolo. Acestea se retrag una câte una. Producătorul mondial de bere Heineken este una dintre marile companii care părăsesc Rusia. Procedura de retragere este deosebit de păguboasă pentru companie, evaluându-se o pierdere de circa 300 de milioane de euro. Heineken avea șapte fabrici de bere în Rusia și 1.800 de angajați. Procedura legală prin care o companie străină poate părăsi Rusia este vânzarea operațiunilor sale către un operator economic local. Valoarea tranzacției însă este ridicolă. Heineken vinde tot ce are în Rusia pentru UN EURO.

 

SÂMBĂTĂ, 26 AUGUST 2023

Just business. Sute de milioane de euro cheltuiți pentru distrugerea producției de vinuri celebre de Bordeaux

Contorsiunile pieței obligă de multe ori la decizii care par de-a dreptul nebunești. Cine nu a auzit astăzi de celebrele vinuri franțuzești, brandul Bordeaux fiind unul dintre cele mai renumite din lume. Pentru o butelie de vin bun din sudul Franței se pot plăti averi funcție de locația recoltării strugurilor, vechimea și anul producției. Greu de imaginat că un produs atât de prestigios cum este vinul franțuzesc ar putea avea altă soartă decât de aceea de a fi râvnit de clientelă. Și totuși, atunci când planetele se aliniază nefast, chiar și produsele cele mai căutate devin o povară pentru producătorul lor. Pandemia de Covid-19 (s-au închis multe baruri și restaurante), creșterea costului vieții (oamenii au renunțat la cheltuielile neesențiale cum este vinul) și schimbarea obiceiurilor de consum (tendința pe termen lung a consumatorilor este orientată predominant către bere și alte băuturi). Combinația asta de factori a dat în acest an o lovitură năprasnică producătorilor de vinuri din Franța. Mecanismele pieței acționează perfid. Viticultorii produc, cererea este mult-mult diminuată, prețul vinului scade, iar veniturile viticulturilor scad sub costul de producție. Deznodământul în astfel de cazuri, tradițional, este falimentul. Se poate face ceva? Se poate dar ceea ce se poate face seamănă cu o amputare. Pentru că nu se poate crește cererea, se diminuează oferta! Cum? Sunt distruse cantități uriașe de vin. Aceasta este măsura pe care au luat-o autoritățile franceze pentru a evita prăbușirea prețului la vin. Să nu vă închipuiți cumva că procedura este simplă, adică vinul este vărsat pur și simplu la canal. Sunt cheltuite circa 200 de milioane de euro pentru distrugerea vinului. Procedura presupune extragerea alcoolului din vinul distrus, alcool care poate fi vândut companiilor pentru a fi utilizat în produse nealimentare ca dezinfectantul pentru mâini, produse de curățare și parfumuri. Mai mult chiar, pentru că trendul negativ al pieței vinului pare ireversibil, s-a luat decizia ca pe o suprafață de aproape 10.000 de hectare din regiunea Bordeaux, vița-de-vie să fie scoasă. Și iată cum, ceea ce a fost sute de ani o afacere reper se prăbușește încet, obligând viticultorii din Bordeaux să se adapteze sau să dispară.

 

 DUMINICĂ, 27 AUGUST 2023
Fotografia săptămânii

Scandal pentru un sărut furat. Furatul sărutului este un gest periculos dintotdeauna. A aflat-o și președintele  Federației Spaniole de Fotbal (RFEF). Acesta, în public, a sărutat ”pasional” o fotbalistă spaniolă, câștigătoare a Cupei Mondiale. Gestul a provocat un scandal uriaș, mai ales după ce fotbalista a declarat că sărutul nu a fost consimțit și nu i-a plăcut. Offside clar!

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *