Tristeţea unui monument uitat: Biserica monument din Rapolt

Înghesuit între buruieni şi tufişuri, un drum amărât de pământ te urcă până la treptele din piatră masivă. Sunt abrupte şi scot sufletul din cei câţiva credincioşi bătrâni rămaşi alături de Biserica Reformată din Rapolt. Este unul dintre monumentele uitate de autorităţi şi neştiute de turişti. Construcţia datează din secolul 13 şi are elemente care o fac unică în România.

Odată ajuns pe platou, lângă poarta masivă de piatră, priveliştea te încântă. Ochiul străbate îndelung Valea Mureşului. Departe, în cele patru zări, peisajul e străjuit pe rând de Munţii Şureanu, Retezat, Poiana Ruscăi şi Metaliferi. E un avantaj folosit din urmă cu patru mii de ani, spune arheologul Angelica Bălos: „Cea mai veche utilizare e în Epoca Bronzului, de fapt, biserica este ridicată pe o fortificaţie de epoca bronzului. În teren, se observă încă elementele acestei fortificaţii. Foarte interesant – mormintele vechi ale nobililor care au trăit aici sunt aşezate în valul de apărare al fortificaţiei. De vreo patru mii de ani există viaţă pe acest loc.”

Pe acest platou, în secolul 13, familia nobiliară din zonă ridica un lăcaş de cult care a devenit acum monument istoric de categoria A. Interesul naţional nu se zăreşte însă nicăieri. Dimpotrivă. Geamurile sunt sparte de tinerii care şi-au găsit adăpost, pictura religioasă este mâzgălită cu pixul. O poveste despre lipsa de educaţie şi de bun simţ a acestui secol se adaugă trist peste istoria locului.

Zările de deschid şi mai bogat atunci când urci în turnul clopotniţă care te ridică deasupra satului Rapolt. Trebuie să păşeşti cu mare grijă fiindcă scândurile vechi ale scărilor şi ale podului cedează sub povara timpului. Pridvorul de lemn poartă la greu semnele veacului şi ale nepăsării autorităţilor.

Decăderea Bisericii Reformate a început în 1960 cand a fost mistuită de un incendiu chiar în prima zi de Paşte. „Era peste vale o casă unde şedea o femeie care obişnuia să bea. A vrut să facă în cuptor şi casa s-a aprins. Flăcările şi scânteile au ajuns până la biserica noastră şi au prăpădit-o. Până şi clopotul cel mare din turn s-a crăpat de la foc. L-au reparat la Simeria la un meşter şi l-au instalat din nou. E tare vechi, din 1523, are 800 de kilograme şi un răsunet care se aude peste tot satul şi pe toată valea”, povesteşte cel mai în vârstă reformat din sat. Bako Gabor are 76 de ani şi multe evenimente din viaţa sa sunt legate de biserica părăsită. Deja e prea greu să urce dealul cum o făcea odinioară, când locul era îngrijit. „După incendiu, s-a refăcut din nou, cu ajutorul Ministerului Culturii de la acea vreme. Vă daţi seama? Au dat bani în 1960 pentru o biserică monument! Acum… Aici e o grămadă de muncă – priviţi cât lemn trebuie şi ce bârne groase de stejar fac acoperişul.”

Pe cât este clopotul de masiv, pe atât de uimitor de limpede este glasul lui. De ani de zile nu a mai răsunat vocea sa peste sat şi trebuie să ai forţă să poţi să îl faci să vibreze din nou. Chiar şi limba sa este mai mare decât braţul unui voinic. Suprafaţa sa este acoperită cu detalii fascinante care arată grija cu care meşterii lucrau odinioară. Figurile şi inscripţiile prinse în metal le desluşeşti cu ajutorul preotului Czuhai Miklos: „Clopotul pe care îl avem este o bijuterie a judeţului Hunedoara şi comoara Bisericii Reformate din Rapolt.  

A fost turnat în 1523 şi este închinat Fecioarei Maria, Mihai şi Sfântului George. Biserica a fost prima dată romano-catolică, apoi, după reforma religioasă, enoriaşii au trecut la religia reformată.”

Odată coborât, intri în biserică printr-un portal în arc frânt. Vechea intrare a fost zidită veacurile trecute. Nava lăcaşului poartă şi ea urmele uitării, cu praf şi băncuţe de lemn devorate de carii. Pe pereţi, ici şi colo atrag atenţia pete de culoare. Una este mândria bisericii – o pictură unică, nu doar ca subiect, ci şi ca realizare: „Avem o frescă unde se poate observa scena plângerii lui Iisus coborât de pe cruce.

Este cunoscută ca „Pieta”. Este foarte interesant că pictura nu este dreaptă, ci urmăreşte denivelarea peretelui de piatră”, se entuziasmează preotul paroh. Priveşte în jur la minunăţia de clădire, zâmbeşte şi aruncă o ghicitoare: „Avem aici lângă noi un potir magic! Unde e?”

Laşi privirea să cutreiere peste pereţii prăfuiţi, priveşti conturul ferestrelor cu sticlă spartă, cauţi printre bâncile şubrede, peste pardoseala rămasă după foc. Când îţi îndrepţi privirea, potirul magic este chiar în faţa ta – e, de fapt, amvonul de lângă intrarea în altar, piesă care are forma unui potir.

Ochiul unui specialist vede însă mult mai multe. Angelica Bălos arată către arcul de triumf care desparte altarul de navă, altarul cu bolta în reţea, cu arcuri gotice zvelte: „Vorbim de 700 de ani de existenţă şi mărturii ale trecutului! Este cea mai veche clădire din comună, are elemente arhitectonice foarte valoroase. Pictura a fost readusă de o echipă de experţi de la Târgu-Mureş, în anii 60-70.

Biserica a funcţionat, la începuturi, ca una catolică. Are elemente arhitectonice romane, gotice. Este unul dintre cele mai importante monumente din judeţ. Colegii care se ocupă de istoria artei spun că sunt puţine biserici în ţară cu planimetria celei de la Rapolt. Mărită, conservată şi pusă în valoare va putea fi vizitată. Ea este introdusă într-un circuit turistic, într-o rută europeană, însă pentru asta trebuie să îndeplinească câteva condiţii foarte clare pentru a fi deschisă pentru turişti.” Condiţiile impuse de rută europeană înseamnă inclusiv parcare şi drum modernizat de acces. Facilităţi care acum nu există.

Istoricul Ileana Burnichioiu, lector universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, scrie într-un articol despre Biserica Reformată din Rapolt: „Decapări efectuate la interiorul bisericii într-o perioadă anterioară anului 1972, au scos de sub tencuieli mai multe fragmente dintr-o frescă ce s-a dovedit a fi de sorginte medievală. Un incendiu de la începutul secolului XX ar fi distrus acest strat de frescă. Datorită stării de degradare, s-a reuşit descifrarea doar a două scene pictate. Una, reprezintă „Plângerea lui Iisus” şi este plasată pe peretele nordic al navei, iar alta este „Maica Domnului Ocrotitoare”, se găseşte pe zidul sudic al arcului de triumf, spre navă. Fragmentele au fost datate în diferite perioade ale secolului al XV-lea.”

Precum alte construcţii monumentale din zonă, şi biserica de la Rapolt este ridicată cu pietre din perioada romană. Mai mult, intrarea în lăcaş este dominată de un leu funerar roman prins în zid. „Avem şi aici elemente arhitectonice reutilizate şi cel mai cunoscut este leul funerar zidit în exterior şi în apropierea bisericii este o arhitravă din calcar cu semiove. E foarte probabil să fi adus şi blocuri de piatră din contrucţiile romane din zonă pentru că, la nici 500 de metri, avem o villa de epocă romană în curs de cercetare. Nu este o ciudăţenie folosirea acestor elemente, pentru că în judeţul nostru se mai întâlnesc asemenea elemente de epocă romană reutilizate în Evul Mediu. Sunt foarte curioasă să vedem unde este perechea acestui leu. De regulă, aceşti lei funerari erau puşi la morminte în pereche. E o poveste până la urmă a construirii bisericii, dar şi a conacului din apropiere unde a fost găsită o inscripţie de epocă romană care poate proveni de aici sau din Castrul Cigmău”, explică Angelica Bălos.

Arheologul Marius Barbu de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva spune că leul provine de la un coronament al unei stele funerare: „Capul felinei are un aspect destul de umanizat, gura din care iese o limbă ascuţită, încercând să sugereze ferocitatea. Sub laba dreaptă anterioară se găseşte capul unui bovideu, îndreptat spre stânga. Pe latura sudică a navei, poziționată lângă biserică, se află așezat pe o structură din două pietre o lespede romană decorată. Este vorba de o cornișă a unui acoperiș de aedicula. Monumentul, deși supus recent intemperiilor, s-a păstrat destul de bine și este extrem de bine realizat, cu un decor bine păstrat ce se desfășoară de la baza mare spre baza mică, sculptat pe 3 dintre laturi.

Cele două piese sculpturale de epocă romană au fost reutilizate în cadrul Bisericii Reformate Rapolt, utilitatea lor inițială fiind cea de monumente funerare romane. Acest fapt indică existența unei necropole antice în apropierea Rapoltului. Cel mai probabil cele două elemente funerare provin din cimitirul villa-ei romane cercetată în prezent în punctul La Vie”, explică Marius Barbu care a realizat descrierile pieselor împreună cu Radu Zăgreanu de la Muzeul din Bistrița-Năsăud. Istoricul Ileana Burnichioiu crede că piatra decorată cu semiove şi palmete aflată în exterior „pare să fi funcţionat multă vreme ca masă de altar”.

Biserica Reformată din Rapolt zace în paragină de zeci de ani şi s-a degradat îngrijorător. Un preot tânăr, dar plin de entuziasm are acum planuri mari pentru lăcaşul care adăposteşte sute de ani de istorie şi străjuie Valea Mureşului. Preotul reformat Czuhai Miklos a ajuns în zonă în toamna anului 2015: „Nu vreţi să ştiţi ce am trăit când am ajuns aici, când am văzut cum arată biserica şi casa parohială. Mi-am propus să mă implic serios în viaţa comunităţii, am reuşit să strâng bani şi am reparat Casa Parohială care este acum folosită ca sală de rugăciune.” Cu ajutorul Eparhiei Reformate din Ardeal, speră să reuşească să redea splendoarea de odinioară a bisericii monument din Rapolt: „Este o biserică foarte importantă pentru noi toţi ce trebuie păstrată pentru viitor, chiar dacă presupune mult efort.

Preotul reformat Czuhai Miklos
Preotul reformat Czuhai Miklos

Eparhia Reformată din Ardeal are proiecte de a păstra moştenirea culturală, sperăm că, cu ajutorul bunului Dumnezeu, în perioada apropiată se va realiza şi repararea şi conservarea bisericii care este o bijuterie. Vremea şi lipsa investiţilor în anii de după reparaţiile care au urmat incendiului din 1960 se văd peste tot. Lucrăm la documentaţii după care vom aştepta avizul favorabil din partea Ministerului Culturii.”

În sat au mai rămas doar şapte credincioşi reformaţi. Toţi sunt în vârstă şi de-abia mai pot urca treptele abrupte de piatră masivă până la platoul pe care se înalţă biserica. Bako Eluti are 72 de ani şi îşi aminteşte că biserica era locul unde se întâlneau toţi locuitorii, indiferent de etnie, la trecerea dintre ani: „De Revelion, nu numai maghiarii, dar şi cei de naţionalitate română urcau unii sus, în turn, alţii rămâneau jos, în faţa bisericii. Era o panoramă nemaipomenită. Se aducea vin, şampanie, treceam împreună în noul an. Era tare frumos! Era…”.

Acum situaţia nici că ar putea fi mai diferită, spune soţul femeii: „Parcă ar fi bine să fim aşa cum am fost. Pe atunci, nu îndrăznea nimeni să batjocorească o biserică, să rupă lucruri, să bea într-un lăcaş de cult. Eu iubesc locul ăsta şi l-am îngrijit cât am putut. Aici m-au botezat, aici veneam duminica la slujbe. În anii 40, erau peste 100 de credincioşi reformaţi. S-au mutat în partea cealaltă”, arată Bako Gabor către cimitirul din apropiere.

Cimitirul Bisericii Reformate are propriile lui poveşti. Sunt vechi şi au rezistat doar cele care au fost prinse în piatră. „Am descoperit anii trecuţi nişte pietre vechi de mormânt care aparţin nobililor. Pe una dintre pietrele masive avem un blazon: într-o coroană împletită se vede o mână care ţine o sabie. Mâna este apărată de platoşă şi se sprijină pe o coroană regală. Eu cred că este vorba de piatra funerară a unui om de-al regelui”, spune Angelica Bălos. „De remarcat că prima menţiune cunoscută este din timpul Regelui Ludovic I cel Mare al Ungariei. Într-un document din august 1346, este menţionat ca om al regelui: „Iacob, fiul lui Toma de Rapolti”. Pentru noi este evident că biserica este cu mult în funcţiune înaintea primei atestări. Construcţia cu elemente gotice exista deja pe la sfârşitul secolului 13. Nava este cea mai veche şi ulterior s-au adăugat alte construcţii. Studiile arată că, în secolul XV lăcaşul de cult este refăcut în stil gotic, lucru arătat şi de ferestre. Sub raport documentar, avem menţionată existenţa bisericii în 1497 când aici slujea Preotul Nicolae”, adaugă părintele Czuhai Miklos.

La câţiva paşi mai încolo, pe altă piatră, Angelica Bălos crede că a descoperit dovada că Mureşul era navigabil: „La baza unui monument funerar, este figurată o ancoră prinsă cu un lanţ. Sperăm să putem afla cine era cel înmormântat aici şi ce era: navigator sau era proprietarul unei flote pe Mureş.” Alte monumente funerare sunt aproape pe coama valului de apărare a fortificaţiei de epoca bronzului. Sunt pietre masive care au forma unui copârşeu şi se mai desluşesc pe ele vechile blazoane nobiliare.

În prima jumătate a secolului 16, reforma religioasă capătă importanţă şi la Rapolt şi enoriaşii trec la religia reformată. În 1691, biserica şi cimitirul sunt devastate, dar lăcaşul de cult este renovat la începutul secolului 18. În vremurile bune, Biserica Reformată avea trei clopote. Două dintre cele vechi au dispărut, iar preotul paroh crede că ar fi fost rechiziţionate de armată, în Primul Război Mondial. În 1930, lăcaşul de cult este refăcut după planurile de restaurare întocmite de arhitectul episcopiei reformate şi istoricului de artă , Debreczeni Laszlo.

După incendiul din 1960, acoperişul de şindrilă este înlocuit de unul de ţiglă în solzi de peşte. Acum biserica monument îşi aşteaptă salvarea. Şi nu din partea statului român. Vine prin entuziasmul şi credinţa unor oameni că nu îţi poţi arunca crengile către cer dacă nu ai încredere în rădăcini trainice.

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.