Protest spontan al siderurgiștilor de la ArcelorMittal Hunedoara

Zeci de siderurgiști au protestat în această după-amiază, la ieșirea din schimbul I, în fața porții de la Oțelăria Electrică a ArcelorMittal Hunedoara. Principala nemulțumire a siderurgiștilor hunedoreni este legată de nivelul extrem de scăzut al salarizării și de ceea ce poate urma dacă nu se încheie, cu administrația, un nou protocol pe această temă. Nivelul de salarizare de la noi este foarte mic îcomparație cu ceilalți colegi din grupul de firme Arcelor Mittal, fiind vorba despre cei de la GalațiRoman șIași. Am purtat diferite negocieri cu conducerea firmei de la Hunedoara, am și semnat  patru protocoale, prin care ceream o creștere salarială de 20 de procente, precum și mărirea valorii bonurilor de masă de la 9,57 lei, cum a rămas la noi, fiind nivelul cel mai scăzut din județ, la 15 lei, așa cum este normal. Din păcate, deși noi, ca sindicate, am semnat documentele privind negocierile, administrația nu ne ia în seamă. Dacă nu vom semna, în curând, un nou contract – cadru privind salarizarea, este foarte posibil ca în jur de 90 la sută dintre angajații Combinatului de la Hunedoara să fie plătiți cu retribuția minimă pe economie, iar așa ceva este inacceptabil în siderurgie, acolo unde se depune o muncă grea. În plus, nu mai vreau să vorbesc nici despre scăderea punctului de pensie în atare condiții. Și este, iarăși, foarte deranjantă atitudinea conducerii față de angajați în condițiile în care, la nivel de ArcelorMittal Europa, s-a semnat un memorandum în care părțile se obligau să respecte o anumită linie de conduită în ceea ce privește relațiile de muncă. În acest caz, dacă un angajat comite o abatere, este dat afară, dar dacă administrația nu respectă protocolul, nu se întâmplă nimic. Sperăm să ajungem la un numitor comun, deoarece nu știm ce se va întâmpla în viitor. Oricum, orice decizie vom lua, o vom lua doar după o consultare cu angajații”, a declarat Petru Vaidoș, președintele Sindicatului „Siderurgistul” de la ArcelorMittal Hunedoara. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *