Radio Europa Liberă plănuieşte să lanseze noi servicii de ştiri în România şi Bulgaria

Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/ Radio Liberty, RFE/RL) vrea să lanseze noi servicii de ştiri în România şi Bulgaria, în decembrie 2018, într-o încercare de a consolida peisajul media din cele două ţări, potrivit unui comunicat de presă.

În ambele cazuri, această lansare va marca revenirea RFE/RL. În Bulgaria, postul de radio a emis până în 2004, iar în România, până în 2008.

„Sperăm ca acoperirea noastră, realizată de jurnalişti locali, să ajute la creşterea unei prese libere, să promoveze valorile şi instituţiile democratice şi să stârnească discuţii în ambele ţări privind locul lor în NATO, UE şi alte organizaţii internaţionale. Suntem nerăbdători să încheiem parteneriate cu presa locală independentă şi societatea civilă”, a transmis Thomas Kent, preşedinte al RFE/RL.

Oficiali, reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti din ambele ţări şi-au exprimat îngrijorarea că dezinformarea, corupţia şi divizarea socială subminează sistemele politice.

Începând cu decembrie 2018, RFE/RL va oferi analize şi materiale multi-media în Bulgaria şi România şi va face parteneriate cu presa locală pentru a da amploare proiectelor existente care promovează responsabilitatea publică şi demască ştirile false.

RFE/RL are deja birouri, în Balcani, în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia. În plus, deţine un serviciu de limbă română în Republica Moldova.

Reţeaua RFE/RL oferă informaţii pentru 26 de milioane de oameni, în 25 de limbi şi 20 de ţări, unde libertatea presei este restricţionată sau unde presa nu este dezvoltată complet. RFE/RL este o companie media independentă editorial, finanţată printr-un grant oferit de Congresul American prin Broadcasting Board of Governors.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *