Un pumn de mărunțiș

Guvernul ne informează, sec, că și-a făcut  din nou “datoria” față de victimele ultimului accident din Valea Jiului, explozia din mina de la Uricani, al doilea accident de mină într-o singură lună: “Cele șase familii ai căror membri au decedat sau au fost răniţi în accidentul petrecut la Sucursala Mina Uricani, judeţul Hunedoara, în data de 30 octombrie a.c., vor primi ajutoare de urgenţă în valoare totală de 60.000 de lei, conform unei hotărâri aprobată de Guvern.

Banii vor fi alocaţi din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiției și vor fi acordați după cum urmează:

  • câte 20.000 lei pentru familiile persoanelor decedate;
  • câte 10.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor rănite grav;
  • câte 5.000 lei pentru fiecare dintre familiile persoanelor rănite ușor.

Persoanele ale căror familii vor beneficia de aceste ajutoare de urgenţă sunt cei trei lucrători care au fost scoși de echipele de salvare la suprafață, accidentați grav, lucrătorul care și-a pierdut viaţa în urma accidentului, precum și doi dintre lucrătorii care au participat la scoaterea victimelor la suprafață și s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Actul normative prevede, de asemenea, ca în situația în care s-ar înregistra decesul uneia dintre persoanele rănite ca urmare a accidentului din Mina Uricani să se acorde diferența dintre suma prevăzută cu titlu de ajutor de urgenţă pentru familia persoanei decedate și sumele prevăzute cu titlu de ajutor de urgenţă pentru familiile persoanelor rănite.

De menționat că cei trei lucrători răniţi grav au fost spitalizați de urgenţă la București, iar cei doi salvatori intoxicați cu monoxid de carbon au fost transportați la Spitalul de Urgență din Petroșani, unde în urma investigațiilor au refuzat internarea.”

Gata, s-a livrat pumnul de mărunțiș guvernamental! Bun și-acela, decât nimic… Din păcate, măsurile reale de rezolvare a problemei sunt programate, de zeci de ani, pentru “Sfântul Așteaptă”.

Eleonora-Carmen HĂRĂU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *