Deva: Mica Unire la a 160-a aniversare   

Anul acesta, la 24 ianuarie, se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale românilor, o sărbătoare a fraternității și a bucuriei de a simți românește oriunde ne-am afla. Și în acest an, urmând o frumoasă tradiție, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu instituțiile de învățământ devene, a dedicat manifestări speciale acestui important eveniment din istoria modernă a României.

Marcăm anul acesta 160 de ani de la remarcabilul moment istoric care a împlinit un vis de veacuri al românilor trăitori de o parte și de alta a Milcovului. Peste 59 de ani, la Alba Iulia, se va înfăptui și marele deziderat românesc: făurirea României Mari, proiect politic național ce nu s-ar fi putut realiza fără Unirea de la 24 ianuarie 1859.

După cum bine se știe, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 nu ar fi fost posibilă fără strădania și patriotismul marilor oameni politici, a inimoșilor noștri bărbați de stat care și-au pus amprenta pe marile evenimente istorice care au marcat secolul XIX românesc: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion Ghica, Alecu Russo, Ion C. Brătianu etc. Aceste personalități sunt veritabile efigii ale istoriei naționale, pilde incontestabile de patriotism autentic, oameni adevărați pentru care cuvintele „Țară” și „Români” au reprezentat valori supreme pentru care niciun sacrificiu nu este suficient.

Pentru toți românii, însă, figura lui Alexandru Ioan Cuza are o semnificație cu totul aparte, el este unul dintre cei mai îndrăgiți domnitori pe care i-a avut poporul român. De mici copii, am învățat povestiri și legende legate de personalitatea lui Cuza, de curajul și simțul dreptății de care dădea dovadă, ne erau cunoscute întâlnirile lui cu oamenii simpli de care se simțea foarte apropiat. Cuza a fost un adevărat conducător de țară: iubitor de oameni, lipsit de îngâmfare, cu adevărat interesat de grijile și de bunul mers al țării. Iar cuvintele pe care i le-a adresat prim-ministrul Mihail Kogălniceanu la 5 ianuarie 1859, cu prilejul alegerii ca domn al Moldovei, sunt de mare actualitate: Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire.

Pentru locuitorii județului Hunedoara, Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 are un plus de importanță, dat fiind că la Deva a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în drumul său spre exil, iar noi acordăm întreaga prețuire acestui moment.

În dimineața zilei de 23 ianuarie, ne-am întâlnit cu prietenii noștri, profesori și elevi de la colegiile și liceele din Deva (Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna”), lângă statuia împăratului Traian din Piața Unirii și, sub faldurile tricolore ale celor 160 de drapele purtate de elevii Liceului Tehnologic „Transilvania”, simbolizând tot atâția ani de la Unirea Principatelor, ne-am încolonat și am pornit pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 spre bibliotecă.

La ora 11:00 am făcut un popas în fața plăcii comemorative de pe clădirea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, unde se găsea pe vremuri hotelul în care a petrecut o noapte Alexandru Ioan Cuza la 14 februarie 1866, în drumul său spre exil. Aici, o delegație formată din Sorin Adrian Vasilescu, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan, viceprimarul municipiului Deva, Dănilă Moldovan, colonel în rezervă, președintele Asociației Județene „Sarmizegetusa” a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Florin Marin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebal”, Luminița Dana Hurgoiu, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria”, Alina Maria Sârbu, directoarea Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, Luminița Mariana Benea, directoarea Liceului Tehnologic „Grigore Moisil”, Sorin Marin Demeter, directorul Liceului Tehnologic „Transilvania”, și cadre didactice de la instituțiile de învățământ devene, a depus o jerbă de flori în memoria acestui mare patriot român.

Coloana a pornit mai departe spre Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în a cărei curte s-a intrat printr-un impresionant tunel format din steagurile tricolore purtate de elevii de la Liceul Tehnologic „Transilvania”. Este al zecelea an când toți cei prezenți, cu mic, cu mare, s-au prins în tradiționala și îndrăgita Horă a Unirii, un cântec care nu cunoaște vârstă și care a fost iubit de zeci de generații de români.

Ea nu este un simplu cântec, ea este un crez și un legământ pe care fiecare român îl face în fața poporului său, în fața Patriei. Pentru că toți cei cu inima română trebuie să fie uniți, toți cei cu inima română trebuie să pună umărul la dezvoltarea țării, mai ales atunci când țara trece prin momente grele, toți cei cu inima română trebuie să dea dovadă de solidaritate și unitate. Pentru că din binecunoscutele versuri ale Horei Unirii se degajă și astăzi învățăminte pe care un adevărat patriot trebuie să și le însușească.

A urmat, apoi, în Sala de Lectură a Bibliotecii și la Secția Împrumut Carte pentru Copii, o evocare a Unirii de la 24 ianuarie 1859, acțiune la care au luat parte elevi din ciclul primar. Ca de obicei, în finalul prezentării, au fost adresate întrebări celor prezenți din subiectul evocat, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

La secțiile și la filialele Bibliotecii Județene au fost amenajate expoziții de carte cu tematica Unirii de la 1859, cărțile făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Județene.

Și în acest an, Ziua Unirii Principatelor Române a fost un prilej de bucurie pentru toți cei care au venit alături de noi ca să serbăm împreună această îndrăgită zi din calendarul evenimentelor istorice românești.

 

 

Ioan Sebastian BARA-manager Bibloteca  Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *