Gabriel Cîndea – „Trăim vremuri în care nu mai e loc de superficialitate!”

„Într-o societate și într-o lume a muzicii asaltată de kitsch”, așa cum el însuși spunea, în interviul difuzat de INFO HD, la „Hunedoara are valoare”, Gabriel, a ales un alt drum. Colindul „Dați drumul la cer” a făcut, în doar câteva zile peste 100.000 de vizualizări, demonstrând setea de profunzime a unei părți a publicului, cel puțin.

Unde ai găsit colindul, Gabriel? Cum a apărut ideea de a înregistra acest colind din detenție al lui Ovidiu Vasilescu?

Trăim niște vremuri în care nu cred că mai este loc de superficialitate. În momentul de față, oamenii se întorc, voit sau nu, la partea spirituală care sălășluiește în fiecare dintre ei. De aici și setea de profunzime, de frumos, nevoia de a trăi. Am uitat că trăim și am avut nevoie de un episod nefericit care să ne facă să realizam asta. Toată perioada asta cred că ne face să ne dăm seama că suntem trecători și că tot ceea ce contează e sufletul nostru, aici și după. Așa cred că se explică și faptul că oamenii au primit cu atâta bucurie colindul pe care eu îl interpretez, pe versuri ce au fost scrise într-o perioadă de mare încercare, în inchisoare, de Ovidiu Vasilescu, deținut politic. Eu sunt doar un intermediar în ecuația asta. Duc mai departe niște cuvinte pline de însemnătate, și mă bucur din suflet că pot sa fac asta. Nichita Stănescu spunea că poezia nu e a celui ce o scrie, ci a celui ce o simte. Poezia lui Ovidiu Vasilescu a mai fost pusă pe note, nu e o premieră. Pur și simplu am ascultat diverse interpretări și am simțit nevoia să o cânt și eu.

 

Suntem, astăzi, nici măcar căldicei. Crezi că ar mai fi oameni care să suporte chinul închisorilor comuniste, sublimând experiența aceasta printr-o artă mântuitoare, prin poem, prin cântec, prin trăire?

Cred că suferința te face sa vezi realitatea. Chiar daca suntem căldicei, nu cred că ne-am răcit de tot. Într-adevar, societatea în care trăim ne face să fim superficiali, dar cred că încă suntem superficiali doar la suprafață. Cred că oamenii uită de suflet, nu că și-l pierd. Direcția în care mergem nu e bună, asta e clar, și o vedem la orice pas, dar atâta timp cat mai avem modele, putine, intr-adevar, atâta timp cât mai avem artă și lacrimi de bucurie, mustrări de conștiință sau căință, cred ca încă mai există speranță. Cei care au sfârșit în închisorile comuniste sunt martiri, iar eu nu pot decât să sper că se roagă pentru noi, de acolo de unde sunt. Îmi pare rău că o spun, dar noi în 2020 suntem răsfățați, prea răsfățați ca să mai putem îndura așa ceva.

Pentru cei care nu îți știu povestea, cum și când ai început să cânți?

Am început să cânt de mic. Am evoluat treptat, într-un domeniu greu, în care perseverența e principala calitate. Părinții mei au avut și ei înclinații artistice și, astfel, mi s-a insuflat probabil dorința de a mă manifesta artistic. Nu e despre muzică neaparat, ci despre dorința de a transmite, de a ajunge la sufletele celor din jur. Asta facem noi, cei care am fost binecuvântați cu înclinații artistice, încercăm să încălzim sufletele căldicele de care vorbeam mai sus. Și pe ale noastre, si pe ale celor din public.

Cu ceva timp în urmă erai convins că, deși a vedea viața prin ochelari roz nu este neapărat un lucru rău, valorile se cer a fi, totuși cernute, pentru a putea face „diferența între frumos și naivitate”. De unde interesul tău pentru versurile lui Radu Gyr și Ovidiu Vasilescu, versuri scrise în închisoare?… Tinerii se orientează, în marea lor majoritate, spre alte genuri de muzică…

Nu e greșit să te orientezi și spre alte genuri. E greșit să te plafonezi. Mărturisesc că de multe ori ascult și muzică difuzată la radio, muzica pe care mulți o consideră de proastă calitate. Tot timpul am considerat că, atâta timp cât reușești să transmiți un mesaj, atâta timp cât faci un suflet să vibreze, ți-ai atins scopul. Forma prin care faci asta e mai puțin importantă. Tocmai de aceea, nu am avut niciodată nimic împotriva unui anumit gen de muzică. Arta capătă diverse forme. Drept urmare, nu îi sfătuiesc pe adolescenți să renunțe la muzica din trend. Le recomand doar să își lărgească orizonturile și să încerce să asculte și altceva. O să vedeți că o să aleagă singuri. Constrângerea nu e o soluție. Interesul meu pentru genul ăsta vine din faptul că mă simt dator să aduc în sufletul omului o trăire autentică, vie, dureroasă dar, pe undeva, salvatoare. Astfel de versuri îți ridică probleme și te fac să îți pui semne de întrebare. E o muzică ce începe să lucreze, încet, în suflet.

Anul trecut, chiar în această perioadă, deschideai minunatul concert al Alexandrei Ușurelu. Cum a fost anul 2020 pentru tine, în condițiile în care toate concertele au fost anulate?

2020 a fost un an greu, din punctul ăsta de vedere. Am suferit că nu am putut să fiu pe scenă și am suferit că nu am putut să fiu în public. Cel mai mult am regretat că nu am putut să merg la teatru. Sunt convins că există mulți oameni care îmi împărtășesc sentimentul și dorința de a putea din nou să fie în public. Cât despre scenă, mi-e dor, dar, pe de altă parte, anul ăsta am realizat cât de norocoși suntem că avem și alte mijloace prin care să putem fi aproape unul de altul. Mulți artiști s-au reinventat și au susținut concerte online. Am făcut și eu asta. În primavară am avut un recital în toată regula pe Facebook, a durat aproape patru ore, oamenii au trimis mesaje și am cântat ce și-a dorit fiecare. A fost frumos. Sper, totuși, că anul 2021 va aduce un context mai favorabil pentru actul cultural.

Ai ajuns în finala selecției Eurovision din 2016, dar ai obținut și marele premiu la Festivalul de Muzică de la Amara, pe lângă premiile de la „Stelele Cetății” și „Vocile Cetății”, de la Alba Iulia. Cât de importante sunt aceste competiții pentru un artist la început de drum?

Am participat la festivaluri in toate colturile tarii si am castigat multe trofee, iar asta nu a putut face altceva decat sa imi confirme ca munca mea nu a fost in zadar. Competitiile de genul acesta sunt vitale pentru un artist la inceput de drum din toate punctele de vedere. Cunosti o gramada de oameni, iti faci legaturi, compari, furi, inveti, te inspiri si astfel evoluezi. In festivaluri am cunoscut multi oameni cu care am colaborat mai tarziu. Odata ce intri in lumea asta iti dai seama ca e mai mica decat credeai, ca toata lumea se cunoaste cu toata lumea, si e vital sa fii si tu acolo daca vrei sa te faci remarcat. Cel mai mare avantaj al acestui tip de competitii asta e, faptul ca iti dai seama la ce nivel te situezi si unde mai ai de lucrat.

Cine te inspiră?

De cele mai multe ori nu e vorba de „cine”, ci de „ce”. Cel mai mult ma inspira experientele si trairile din viata de zi cu zi, fie ca vorbim de ale mele sau de ale altora. Inspiratia vine atunci cand sufletul iti ajunge la un prag, cand se umple paharul fie cu bucurie, fie cu tristete sau melancolie.

Cui simți că îi datorezi cel mai mult în ceea ce privește parcursul tău profesional?

Tuturor oamenilor care m-au susținut în tot acest timp și au fost necondiționat lângă mine. Cei mai importanți sunt oamenii din public. Fără ei pe scenă, nu ar fi nimic.

 Cea mai frumoasă amintire din copilărie care (îți) este?

Tot timpul am spus că am avut o copilărie foarte frumoasă, lipsită de griji și necazuri. Amintirile frumoase sunt legate de oamenii dragi, de clipele speciale petrecute cu ei. Îmi amintesc cu drag de momentele în care mă plimbam prin parc alături de bunicii mei, cărora le voi fi veșnic recunoscător.

Cum îți alegi melodiile pe care le interpretezi?

Oamenii deja stiu că eu am o latură mai sensibilă pe care o exploatez și pe scenă. Majoritatea melodiilor pe care le cânt sunt sensibile, pentru că asta mi se potrivește cel mai bine. Dragostea e laitmotivul principal în piesele mele, și cred că și în viața mea. Așa îmi aleg cântecele, dacă rezonez cu mesajul, e clar că trebuie să cânt și eu piesa respectivă.

Cum te poziționezi referitor la această pandemie?

E greu să mai ai o poziție. Am putea politiza la nesfârșit și am putea să intram în zeci de teorii ale conspirației. Am încercat mult timp să găsesc o explicație a tot ceea ce se întâmplă și să încerc să înțeleg, până am renunțat. Nu pot să comentez din punct de vedere medical sau politic, ci doar din punct de vedere spiritual, ceea ce mă aduce la ce am spus mai sus: orice încercare are scopul de a te readuce la tine. Atâta timp cât vom învăța ceva din această pandemie, înseamnă că toate încercările nu au fost în zadar. Cred că trebuie să avem răbdare, să nu disperăm și să nu cădem în extreme.

Acum, pe sfârșit de an, dacă ne uităm în urmă putem face un oarecare bilanț. Ce ar face diferit Gabriel Cîndea, dacă ar fi să ia anul de la început?

Cred că aș face la fel, mai ales că anul 2020 nu se laudă cu mari realizari. A fost un an destul de amorțit. Daca ar fi să schimb ceva, aș da timpul petrecut singur pe cel petrecut cu oamenii, cu prietenii si familia.

 Ce ai face diferit dacă ar fi să iei viața de la început?

Aș renunța la frică. Aș face ce simt, când simt. Asta e tot ce aș schimba. În rest, toate experiențele pe care le-am trăit s-au dovedit benefice pentru evoluția mea.

Te-ai născut și locuiești în Orăștie. Cât de des te bate gândul unei plecări într-un oraș care, foarte probabil, ți-ar oferi mai multe oportunități de creștere?

Tot mai des, în ultima vreme, pentru că, din păcate Orăștia încă nu oferă nimic în domeniul cultural. Sper, totuși, ca aceia care ne conduc să realizeze într-un final că avem nevoie de cultură. Nicolae Iorga spunea că, fără cultură, un popor nu e nimic altceva decât o gloată.

„Merit eu” e una dintre melodiile cu care tu ai câștigat inima juriului și-a publicului, Gabriel. Cum vezi anul 2021 și ce crezi că meriți să îți aducă el?

Nu știu ce merit, dar știu ce mi-aș dori. Aș vrea să pot să mă bucur de cei dragi. În rest, le las să vină cum au venit și până acum. Știu că merităm să fim fericiți, sunt convins.

Când ai plâns, cel mai recent, și de ce?

Recent de tot. De dor.

Când ai râs, cel mai recent, și de ce?

Acum, când m-am gândit din câte prostii am râs.

Cum facem să ne ridicăm când viața ne trântește la pământ?

Aș vrea să pot să am răspunsul la întrebarea asta. Cred că Dumnezeu e singurul care ne poate ridica, dacă ne dorim cu adevarat. Dumnezeu, prin noi, că trebuie să vrem și noi să fim ridicați. Dragoste cu forța nu se poate.

Cum te vezi, ideal, peste 30 de ani?

Peste 30 de ani sper să am copii mari și o soție în ai cărei ochi să văd ceea ce vedeam și când am cunoscut-o.

Cum ne ducem cicatricile?

Cu bucurie și demnitate. Cicatricile nu fac altceva decât să ne reamintească cine suntem. O cicatrice e o rană vindecată, așa că nu ar trebui să ne fie rușine, din contră.

Cel mai frumos cântec din lume este…

Peppino Gagliardi – „Che vuole questa musica stasera”. Mâine o să fie altul 🙂

Ce te întristează așa… în general… în/ la lume?

Ignoranța și afundarea în tumultul bolnăvicios al vieții. Am și câteva versuri pentru asta:

„Ei spun că-i foarte rău să ai capul în nori, așa ca noi.

Dar ei sunt atât de „cu picioarele pe pământ”, că au intrat de tot în noroi.

Care sunt lucrurile care îți aduc bucurie?

Oamenii și privirile lor, muzica și vinul bun, râsetele și zâmbetele de drag.

Dacă ar fi să te autodescrii, cu sinceritate, în trei cuvinte, care ar fi acelea?

sentiment, cautare, dor

Care simți că e scopul nostru, ca oameni, pe acest pământ?

Scopul nostru este să iubim.

Iar mesajul tău pentru cei care au citit acest interviu este…

Vreau să transmit tuturor cititorilor dumneavoastră sărbători cu pace, liniște și bucurie în suflet!

 

ADA BERARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *