Lecţia de solidaritate: profesoara care a devenit voluntar la Ambulanţă

Prima dragoste nu se uită niciodată”, mărturiseşte profesoara care a lucrat ani buni la Serviciul de Ambulantă Judeţean (SAJ) Hunedoara: “Am plecat cu inima împăcată, dar, în momentul în care am intrat în această criză, când am văzut că foşti colegi de-ai mei s-au îmbolnăvit sau au intrat în izolare, nu am mai stat pe gânduri. Am sunat-o pe doamna manager şi am întrebat-o dacă are nevoie de ajutor. I-am spus că sunt disponibilă şi o ajut cu drag.”

Georgeta Illes este profesoară la Colegiul Naţional “Decebal” Deva. Când a izbucnit epidemia şi cadre medicale făceau un pas înapoi din faţa pericolului, femeia a făcut unul înainte. Drept în linia întâi. Ceea ce dovedeşte încă o dată că salvarea de vieţi e vocaţie şi nu o simplă meserie:

“Am 20 de ani vechime în munca de salvare. De câte ori îmi este dor, mă întorc aici cu drag de fiecare dată. Când am timp – beau câte o cafea cu colegii şi ne aducem aminte de vremurile de demult.”

Când s-a instituit starea de urgenţă şi şcolile au trimis elevii acasă, Geta – cum îi spun colegii – s-a oferit voluntar.

A fost repartizată în zona de decontaminare: este nevoită să lucreze cu substanţe speciale, să intre în contact cu colegii care se întorc de la solicitări cu pacienţi confirmaţi covid sau cei cu suspiciune de infectare.

Poartă şi ea un costum de protecţie complet, ceea ce nu-i tocmai simplu: “Unii colegi se plâng că transpiră rău în ele, dar mie îmi place căldura. Nu ştiu cum va fi la vară, dar deocamdată e suportabil”, spune profesoara, care îşi continuă şi munca de dascăl: “Lucrez şi de acasă, fac ore online cu copilaşii şi, în timpul liber, vin aici şi îi ajut pe colegi.”

Alături de alt angajat al SAJ, profesoara, care a devenit salvator voluntar, se îngrijeşte de colegii care revin din teren, dar şi de ambulanţe. E esenţial în această perioadă ca decontaminarea să fie făcută corect şi complet: „Geta s-a întors să ne ajute în această perioadă grea pentru noi. Avem şi noi personal infectat cu COVID 19, avem colegi izolaţi, iar numărul solicitărilor a crescut.

Ea ne ajută în special la partea de decontaminare, lucrează la cortul de decontaminare, loc pe unde trec toate echipajele care transportă pacienţi covid sau suspecţi. Angajaţii noştri vin aici, se decontaminează. Este o procedură specială, care se face cu substanţe specifice, apoi sunt dezechipaţi şi se face dezinfectarea. La fel se întâmplă şi cu maşinile. Populaţia poate să fie liniştită, ambulanţele sunt dezinfectate după fiecare solicitare”, spune dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara.

Operaţiunea se face cu grijă în cazul salvatorilor, dar şi pentru ambulanţe. Se pulverizează soluţie pe mânerele de la portiere, se deschid uşile, apoi se începe dezinfecţia în interior: praguri, scaune, podea, bord, apoi se trece în partea din spate a ambulanţei. Un aparat special care pulverizează soluţia în interior este lăsat câteva minute bune să îşi facă treaba: face parte din lupta împotriva noului coronavirus.

Georgeta este singurul voluntar de la SAJ Hunedoara: „Poate că ar mai fi venit oameni să ne ajute, dar legea spune că pot fi voluntari doar cei care au pregătire în domeniul medical. Cel mai greu în aceste zile e să susţinem moralul colegilor – suntem oameni şi noi, avem familie. Ne e şi nouă teamă, chiar dacă asta nu o văd pacienţii. Vedem cazuri deosebite, tragedii. Asta e cel mai greu acum – să-ţi susţii colegii, să-i ţii în priză, să-i capacitezi să lucreze cât de cât liniştiţi, indiferent de ce văd şi la ce se expun. Mulţumim oricui este alături de noi în această perioadă”, spune dr. Valeria Filimon, managerul SAJ Hunedoara.

Când vorbeşte despre munca de salvator, profesoara este entuziasmată: „Eu am făcut asta tot timpul cu pasiune, cu dragoste şi nu mi se pare o muncă grea. Dacă pui suflet, nu pare deloc greu. Cea mai mare răsplată pentru un salvator este zâmbetul din ochii oamenilor. Nu trebuie să-ţi spună nimic! Doar să le vezi privirea şi este suficient. Cel puţin pentru mine, aşa este!”

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *