Rusaliile în județul Hunedoara

Sărbătoarea Rusaliilor

În fiecare an, la 50 de zile după Învierea Domnului, întreaga creștinătate serbează Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli în Cetatea Ierusalimului. Anul acesta, Rusaliie la creștinii ortodocși au loc în 12 și 13 Iunie.

Există numeroase tradiții în satele din județul Hunedoara, mai exact în satul Bobâlna. Printre acestea se numără ieșitul la țarină, unde oamenii merg să facă rugăciuni, pentru apărarea culturilor din grădină și orice fel de dăunători. Totodată, holdele sunt binecuvântate și stropite cu apă sfințită. Tot în această perioadă se împletesc coronițe din spice de grâu, care sunt puse la steagurile cu care se iese în sat, la găleata în care se sfințește apa sau împrejurul brațului superior al crucii.

credit foto: Bobâlna (jud. Hunedoara) repere monografice

 

Mâncarea specifică Rusaliilor, conform tradiției satului

„La noi în sat, păstrăm tradiția Rusaliilor în fiecare an. De fiecare dată, pe masa noastră se vor găsi sarmalele, care cu siguranță nu ar trebui să lipsească din casa nimănui. Lângă acestea vom avea faimoasa ciorbă de verdețuri cu legume și smântână, dar și tocana de legume de vară, care este foarte ușor de preparat. În principal, familia noastră preferă această tocană de vară, deoarece este un preparat care se face aproape din toate roadele grădinii noastre. Nu este nevoie decât de câteva roșii, ceapă, un dovlecel, un morcov, o vânătă, pătrunjel și restul ingredientelor pentru gust. Noi o recomandăm tuturor”, povestește un locatar al satului Bobâlna.

Însă, există și familii din satul Bobâlna care preferă tradiționala friptură de miel care este făcută în cuptor sau ciorba de miel. De asemenea, unele familii sunt întâmpinate cu platouri cu diferite produse din carne sau brânzeturi. Fiecare familie își alege ceea ce o caracterizează și alege cum consideră că trebuie să sărbătorească tradiția Rusaliilor.

 

Adela Borlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *