Viața fără agresiuni. Trei suflete au nevoie de liniște

„M-a lovit foarte tare peste faţă, m-a strâns de gât. Aşa a fost ultima dată. A dat cu mine de o ladă cu lemne, mă arunca prin cameră, striga să ies afară, de faţă cu copiii.

Tot ce se întâmpla, era de faţă cu copiii!

De bătut, sărea mereu să mă bată, dar cât puteam mă apăram. Mi-era frică că mă loveşte în aşa fel că … şi copiii ar fi văzut”, povesteşte femeia cu gândul la momentele acelea cumplite când nu ştia dacă mai scapă cu viaţă.

După ani de umilinţe şi bătăi, Oana Trif  şi-a făcut curaj, şi-a luat micuţii şi a plecat.

Au nevoie de o casă şi voluntarii campaniei „Ajută satul” strâng donaţii pentru ca ei trei să aibă o şansă la altfel de viaţă. Una fără agresiuni.

 

Povestea Oanei seamănă cu a multor alte femei abuzate din ţară. Este din Moldova şi a tras nădejde că o va duce mai bine în satul din Apuseni.

Era pregătită pentru sărăcie, nu însă şi pentru chinul care urma: „Când am ajuns, casa lui era aproape goală. Am muncit cu ziua, am mai primit, am fi reuşit să ne facem un cămin”, poveşte micuţa femeie. Doar că viciile bărbatului erau tot mai greu de suportat. Pe vreme ce timpul trecea, jignirile deveneau înjurături, umilinţele s-au transformat în bătăi. Fiecare ceartă sau lovitură a săpat adânc în sănătatea Oanei. Într-o zi, a căzut pur şi simplu din picioare. Analizele arătau că este la limita supravieţuirii.

 

Este sigură că doar gândul la copii a făcut-o să rămână în viaţă: „Copii sunt viaţa şi sufletul meu! Sunt copii foarte buni şi ascultători. Oriunde vin cu mine, nu mă lasă singură. Şi ei între ei se înţeleg foarte bine. Nu ar putea unul fără altul. Ne descurcăm deocamdată din alocaţia lor. Cu ei nu mi-e greu, ei îmi dau putere să trec peste tot. Cât am avut probleme de sănătate, tot cu gândul la ei am fost. Pentru ei, am luptat! Nu am vrut să mi se întâmple ceva, să rămâie fără mamă. Ştiam că tatăl lor nu s-ar fi descurcat cu ei. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea sănătate, să fiu cu ei. Când am ajuns la doctor, la Deva, aşa i-am şi spus: „Domnule doctor, ajutaţi-mă! Am doi copii, nu vreau să mor să-i las singuri!” I-au dat şi lui lacrimile atunci”, îşi aminteşte femeia.

Lipsită de puteri, cu sănătatea şubredă, femeia nu mai putea munci ca înainte. Asta a părut să-l scoată şi mai rău din sărite pe omul care ar fi trebuit să o protejeze, nu să o agreseze. „Când mă trezeam dimineaţa, eram cumplit de obosită, parcă aveam 100 de kg. De-abia mă ţineam pe picioare. Poate nu mă credeţi, dar aveam nevoie de ajutor să deschid capacul unei sticle. Nici la butelia de aragaz nu mai reuşeam să umblu singură. Atunci au început bătăi şi mai rele.”

Nimic nu mai era bine. Oana nu ştia ce să mai creadă, cum să îşi ferească copiii: „De multe ori mă ascundeam de ei când plângeam, să nu mă vadă. În copii nu a dat, dar îi ameninţa în ultimul timp.  Mai ales pe băiat, îl ameninţa cu bătaia. I-am spus mereu că dacă atinge de copii, chem poliţia. S-au mai şi pus copiii în faţa mea ca să nu mă mai lovească. Am ajuns de plângeam mai zilnic…” Viaţa Oanei devenise un coşmar, devenise un soi de prizonieră: „Nu puteam vorbi cu mama, cu surorile, cu fraţii mei. Nu puteam lua legătura cu nimeni în prezenţa lui. Nimeni nu venea la mine, nu puteam să mă duc niciunde!”

Gândul la copii i-a dat putere: „Pentru copii am plecat! Nu m-am gândit la mine, nu m-am gândit ce facem, la copii m-am gândit. Nu am vrut să crească copiii mei într-o casă în care el făcea ce făcea şi nu am vrut să mai vadă cum se poartă el. Copiii au nevoie de linişte, au nevoie de joacă, de copilărie, să fie liniştiţi. Când am plecat, la ei m-am gândit, nu la mine!”

Într-o zi, în toamna anului trecut, totul a devenit prea mult. De sub ploaia de lovituri, Oana şi-a înfruntat agresorul. „A fost o zi foarte, foarte grea… Cu timpul m-am gândit şi eu cum am avut puterea să lupt, să pot să ies eu şi copiii. Atunci pe moment … nu am realizat. Cred că a fost putere de la Dumnezeu să ies, să plec cu copiii! Din ceartă, a ajuns să sară la mine, să mă lovească şi să mă strângă de gât. A vrut să mă ţină cu forţa, să-mi ia actele şi tot ce îmi aparţinea. Vroia să plec doar cu hainele de pe mine. M-am luptat cât am putut cu el şi am reuşit să scap şi să iau copiii cu mine, neştiind unde mă duc, ce fac…”

Oana şi-a luat copiii şi a plecat. „Am lăsat tot acolo: haine, aparatură, plapume, jucăriile lor. Nu m-a interesat decât să scăpăm cu viaţă. Nu am vrut decât să ne îndepărtăm, să avem linişte”, şopteşte femeia care şi acum îşi măsoară automat gesturile. Spaima i-a rămas adânc în suflet. Trupul ei a învăţat de ani de zile că orice mişcare, orice mic gest ar putea deranja.

Nu ştie ce s-ar fi ales de ei, dacă câţiva localnici nu ar fi înţeles că cele trei suflete au mare nevoie de ajutor. Un tânăr şi soţia lui mutaţi de curând în sat, de la Bucureşti, au lansat apelul:   „Am auzit de problemele ei şi am luat hotărârea să o ajutăm. Ne-am gândit: ce putem face pentru Oana? Ea a plecat cu doi copii şi nu avea unde să stea. Primul lucru la care ne-am gândit a fost să îi găsim un loc decent având în vedere că venea iarna. Am întrebat între prieteni care mai au locuinţe şi, în final, am reuşit să găsim o garsonieră, să o amenajăm cât de cât să poată locui cu copiii. Am adunat bani de chirie. M-a impresionat curajul ei. A plecat de acasă cu doi copii. Nu a ştiut unde. Pur şi simplu a plecat! Determinarea ei, curajul ei, povestea ei, ne-a făcut să vrem să o ajutăm. Nu aş fi putut să dorm liniştit ştiind că sunt trei suflete acolo, afară, pe care puteam să le ajutăm. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat”, spune Ionuţ Popa.

Tot de la Ionuţ, povestea celor trei a ajuns la voluntarii campaniei „Ajută satul”. Înainte de Crăciun, caravana a poposit şi la Oana cu alimente, jucării, dulciuri şi un calculator pentru copiii de opt şi zece ani. Atunci, înainte de Crăciun, voluntarii au văzut garsoniera în care cei trei stau cu chirie şi s-au decis că Oana, Alex şi Denisa merită mai mult. „Cei care vor să ajute şi să o sprijine pe Oana Trif, pot trimite donaţii. Încercăm să strângem undeva la 10 mii de euro pentru a reuşi să-i achiziţionăm o casă, apoi vom avea nevoie de tot felul de obiecte casnice ca să îi utilăm casa complet”, spune Marius Achim, iniţiatorul campaniei.

Cu doi copii care cresc, Oanei nu îi este uşor în micuţa garsonieră. Dorm cu toţii într-un pat şi fiecare lucru trebuie bine aranjat în spaţiul micuţ. Femeii i-ar plăcea o casă şi o grădină, dar îi este foarte teamă: „Ar putea oricând să sară gardul şi noi nu avem cum să ne apărăm. Aşa, la bloc, aud vecinii şi ne sar în ajutor”, explică Oana.

Băiatul nici nu vrea să audă de vechea viaţă care era … „Grea! Nu mă lăsa să ies pe drum, să mă duc la verişorii mei, la joacă. Cu mami se purta urât – o înjura şi o bătea!” Fata chiar s-a pus în faţa mamei pentru a o apăra: „Ne puteam juca doar câteva minute cu alţii, apoi trebuia să ne întoarcem acasă. Tati se purta urât cu noi, pe mami o certa şi o bătea. Şi pe noi ne tot certa”, şopteşte copila cu ochi mari şi trişti. „Mai ţi-e frică de el?” „Un pic…”

Poate că din sobă iese fum şi din coş curge smoală, iar instalaţia de la baie trebuie reparată. Poate că bucătăria e mică şi în dormitor de-abia te poţi strecura de patul mare în care Oana doarme cu cei doi micuţi. Dar în casă este curat şi, cel mai important, e linişte! „Sărbătorile de anul ăsta au fost primele sărbători liniştite, fără alcool, fără ţigări, fără stres. Am fost noi trei, dar au fost super faine! Înainte erau zile cu alcool, cu scandal, cu certuri.

Mulţumim la bunul Dumnezeu pentru liniştea de care am avut parte. Nu-mi doresc decât să fim bine! Să avem sănătate şi linişte! Acum eu şi copiii ne sprijinim unii pe alţii, aşa mergem înainte.”

Pentru cei care vor să ajute, voluntarii „Ajută satul” anunţă că donaţii pentru cumpărarea unei case pentru Oana şi cei doi copii se pot depune în contul Asociației Hunedava, codul de identificare fiscala CIF: : 40388247 , Cont  IBAN : RO45 RNCB 0162 1622 3159 0001 BIC : RNCB, deschis la BCR HUNEDOARA.

* Prin modalități de transfer de bani de tipul Western Union, Money Gram, etc., pe numele reprezentantului legal MARIUS ACHIM-STEFAN , cu funcţia de PREȘEDINTE al asociației

*  – In contul de tip  Pay Pall legat la adresa de mail : achimoto_ro@yahoo.com

*  – Prin sistemul Revolut, cont legat la numărul de telefon 0728290701 .

*  Donațiile fizice se pot face la : Asociaţia HUNEDAVA, Punct de lucru / depozit în localitatea Deva, str. Pietroasa nr.13,  judeţul Hunedoara.

 

Laura OANA

Un comentariu la „Viața fără agresiuni. Trei suflete au nevoie de liniște

  • 11 ianuarie 2021 la 13:53
    Permalink

    Si eu am patit la fel. Am doar o fetita de 7 ani care a vazut totul certuri si batai zi cu zi. Am fost scoasa afara de la el din casa stand cu parintii lui. Fata mea nu a vrut sa vina cu mine probabil fiindui frica de ce va urma. Acum. Stau singura si plang zi de zi ca sufletul meu mic a ramas acolo. Caut zi de zi o cale sa vina fata sa stea cu mine. Dar probabil frica de el nu o lasa. El imi spune sa ne impacam sa ne mutam impreuna in alt loc. Dar imi e frica. Daca va face la fel? Traiesc zi de zi cu speranta ca poate, va vrea fata sa vina la mine. Altfel. .ma sting pe picioare😭😭😭😭😭

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.