Informează-te! Ce trebuie să ști înainte de a face cumpărături on-line

În luna iunie a acestui an a fost lansată simultan, la nivelul a 28 de state europene, o campanie de prevenire a fraudelor pe internet denumită generic #BuySafePaySafe, ce îşi propune informarea opiniei publice în privinţa posibilităţii de a deveni victimă a unor fraude comise în mediul on-line.

 

În prezent, rețelele de socializare sunt folosite pentru a crea magazine on-line care vând aproape orice produs, uneori la un preţ redus. Când un cumpărător comandă un produs prin intermediul acestor magazine on-line, infractorii efectuează achiziția – adesea foarte scumpă – prin intermediul unor carduri ale căror date sunt furate/ contrafăcute (compromise).  Datele cardurilor compromise sunt adesea achiziționate de pe internetul “ascuns” (darkweb – website-uri neindexate de motoarele uzuale de căutare) și au fost inițial obținute în urma unui atac informatic de tip fishing sau malware. Când realizează achizițiile online, victimele pot să nu realizeze că datele cardurilor lor sunt de asemenea furate pentru ca apoi să fie revândute unor persoane predispuse la a comite infracţiuni informatice. În final, băncile și comercianții sunt cei care suferă pierderile acestei activități frauduloase, ce se ridică la nivel global la miliarde de euro în fiecare an.

 

Recomandări preventive:

Este întotdeauna mai bine să previi o infracțiune. Din acest motiv, această acțiune operativă este urmată de o campanie de prevenire și conștientizare – #BuySafePaySafe #. Există o serie de reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele on-line:

  • Verificați dacă dispozitivul pe care îl folosiți pentru a efectua achiziții online este configurat în mod corespunzător și conexiunea de internet este sigură;
  • Folosirea unui card este o modalitate sigură de plată în comerțul online atâta timp cât vă luați aceleași măsuri de precauție ca și în celelalte tipuri de achiziții;
  • Există anumite indicii care vă ajută să identificați o fraudă. Dacă sunteți victima unei fraude online, sesizați poliția. Dacă ați cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizați de asemenea banca emitentă;
  • Verificați-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunțați imediat banca emitentă dacă observați plăți sau retrageri pe care nu le-ați efectuat dvs.

Citiți mai multe despre cum să efectuați  cumpărături în siguranță în mediul online pe pagina:  E-Commerce: trucuri și recomandări pentru a nu deveni victima fraudelor online. https://www.europol.europa.eu/activities-services/public-awareness-and-prevention-guides/e-commerce-tips-and-advice-to-avoid-becoming-fraud-victim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *