Complexul Energetic Hunedoara ar putea scăpa de taxa certificatelor verzi

Complexul Energetic Hunedoara ar putea scăpa de taxa certificatelor verzi. Comisia pentru energie a Senatului a luat decizia eliminării certificatelor verzi pentru consumul de energie electrică pentru extracția, prepararea ți transportul cărbunelui. Măsura este una care ar putea avantaja Complexul Energetic Hunedoara. Este vorba de un proiect de lege care prevede modificarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

„Prin acest proiect de lege solicităm modificarea Legii nr. 220/2008, în sensul exceptării de la plata certificatelor verzi a consumului de energie electrică pentru extracția, prepararea și manipularea cărbunelui, știut fiind faptul că achiziționarea acestor certificate este o povară economică pentru acești agenți economici. Complexul Energetic Hunedoara a fost amendat în 2016 cu 740 milioane lei, pentru faptul că s-a aflat în  imposibilitatea de a achiziționa aceste certificate verzi.  Vom notifica însă Comisia Europeană în acest sens”, a declarat senatorul PSD, Cristian Resmeriță.

Pentru atingerea ţintei naţionale, arată iniţiatorii proiectului, în noiembrie 2008 a fost adoptată Legea 220/ 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile de energie, modificată şi completată pe parcursul monitorizării funcţionării acestui sistem. Potrivit inițiatorilor legii, mecanismul a dezavantajat producătorii clasici de energie electrică.

„Schema de ajutor a afectat costurile producătorilor de energie din surse convenţionale conducând, în final, la creşterea preţului la consumatorul final suplimentar creşterii datorate ajutorului pentru E-SRE. (…) Producătorii de energie electrică pe bază de cărbune sunt în situaţia de a sprijini politicile de mediu o dată prin cumpărarea de certificate de carbon şi a doua oară prin achiziţia de certificate verzi pentru consumul de energie electrică pentru cărbune”, arată documentul prin care se solicită modificare legii.

Potrivit proiectului, reglementările în vigoare încalcă Constituția României. Complexul Energetic Hunedoara a fost sancționat pentru neachiziționarea certificatelor verzi. Sancțiunea stabilită de Fondul de mediu aferentă neachiziționării certificatelor verzi (2015 și 2016) în sumă de 27.346.287 lei, respectiv amenda data de ANRE pentru neachiziționarea certificatelor verzi aferente anului 2016 în valoare de 4.375.015 lei și anului 2017 in valoare de 883.183 lei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *