E scris în stele – sâmbătă, 2 septembrie 2017

În această zi aspectul astrologic principal al boltei celeste este descris de conjuncţia Lunii cu Pluton sub semnul Capricornului. Această poziţionare astrală este una tăioasă, agresivă şi turbulentă, aducând un marcaj energetic ce conduce la supărări, extremism, violenţă, fanatism şi manipulare. Este vorba, aşadar, de un aspect astrologic caustic şi distructiv ce necesită un nivel ridicat de conştientizare, implicare şi acţionare, pentru a putea fi evitat ori combătut cu succes, şi a ţine, prin urmare, evenimentele zilei sub un control rezonabil.

 Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Evenimentele zilei vă vor reda o turnură cumva nefavorabilă în plan profesional. Ar fi indicat să nu încercaţi să acţionaţi, încă, pentru depăşirea acestui blocaj, ci să aşteptaţi un moment cumva mai potrivit.

 

TAUR: Astrele relevă o zi mai ceva mai nefastă pentru studiu şi evaluări. Aşadar, concentraţi-vă atenţia cât mai minuţios asupra sarcinilor propuse! Vă pot parveni şi unele veşti mai puţin încurajatoare.

 

GEMENI: Încercaţi să vă construiţi, prin gândire pozitivă, o stare lăuntrică mai optimistă. Se pot releva şi unele dificultăţi de ordin financiar. Există şi un minor de risc de incidente, deci fiţi ceva mai prevăzători.

 

RAC: În viaţa de cuplu se pot ivi unele episoade mai reci din punct de vedere afectiv. Este recomandabil să căutaţi, ca prin mai multă iubire şi tandreţe, să calmaţi orice situaţie tensionată. Atenţie şi în afaceri.

 

LEU: Ar fi indicat să vă menajaţi cu mai multă conştiinciozitate starea generală de sănătate, deoarece se pot releva unele potenţiale afecţiuni. La locul de muncă vă puteţi aştepta la unele evenimente mai puţin îmbucurătoare.

 

FECIOARA: În dragoste vă puteţi lovi de unele situaţiuni destul de dezamăgitoare. Totuşi, încercaţi să nu puneţi la suflet aceste evenimente, mai puţin fericite, şi treceţi cu raţiune mai departe. Atenţie şi cu copiii.

 

BALANŢA: Nu este o zi indicată pentru a vă ocupa de chestiuni domestice. Lăsaţi treburile casei pentru o altă zi! Totodată, şi în planul familiei, mai ales în legătură cu o persoană de gen feminin, se pot prezenta dezamăgiri.

 

SCORPION: În plan mental şi relaţional vă veţi arăta mai interiorizaţi şi mai închistaţi. Încercaţi să dovediţi o atitudine mentală şi comunicaţională mai deschisă şi pozitivă. Nu este o zi bună pentru studiu şi călătorii.

 

SĂGETĂTOR: Vă veţi arăta mai nesatisfăcuţi de dimensiunea financiară a zilei. Ar fi bine dacă aţi fi mai precauţi şi mai economi în toate chestiunile ce ţin de bani. Nu este o zi prielnică pentru a vă dovedi abilitatea executivă.

 

CAPRICORN: Veţi dispune de o stare cumva mai pesimistă, posacă şi melancolică. Încercaţi, ca prin gândire constructivă şi un pic de iniţiativă, să vă energizaţi şi să vă clădiţi o atitudine constructivă.

 

VĂRSĂTOR: Mai multă atenţie cu sănătatea, deoarece astrele vă pot prilejui unele potenţiale dificultăţi. Duşmanii secreţi vor încerca să urzească planuri care să va aducă căderea. Mare atenţie, în special, la femei şirete.

 

PEŞTI: Planurile şi aspiraţiile voastre de viitor, din cauza aspectelor astrale ale zilei, pot cunoaşte o întârziere semnificativă. Prietenii vă pot dezamăgi, însă încercaţi să le mai oferiţi o şansă. Fiţi mai încrezători în viaţă!

 

Dragii mei, sa nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *