Intotero cu onoarea greu de “reperat”

Protejată de Nistor, acceptată de Dragnea în guvern, prietenă cu Dăncilă și promovată cu sârguință de toți trei, deputata Natalia Intotero are posibilitatea să-și privească în oglinda rezultatelor din scrutinul de ieri, imaginea de “politiciancă destoinică”.

Pretutindeni, românii din străinătate s-au mobilizat la vot împotriva a ceea ce reprezintă Intotero și partidul ei: promovarea imposturii pe baza apartenenței devotate la gașca șefilor, indiferent cine sunt și cum sunt ei.

Se vede că Dumnezeu nu duce lipsă de umor în mare înțelepciunea Sa, iar în Diaspora, PSD a cules ce-a semănat Natalia Intotero, ca ministru într-un loc ghiftuit cu bani, ministerul Românilor de pretutindeni!

Căci deși au dovedit că au un bazin uriaș de incompetenți,era greu ca PSD să trimită în Diaspora un demnitar care să le ilustreze mai clar, românilor noștri care trăiesc peste granițe, la ce nivel a coborât PSD standardele ocupării unui post de ministru!

Doamnă ministru, minciuna are picioare scurte, “fardul” intelectual, ca și cel moral, aplicat de niște “ciugulitori” autointitulați consultanți s-a șters, iar “fața” de politician, “necosmetizată”, arată acum astfel: abia câteva procente din românii de pretutindeni v-au votat!

Iar atacurile furibunde ale “subținătorilor” la adresa liberalilor nu vor putea să-ți “repereze” onoarea!

Dixit!

 

Monica Pană

 

Arhiva foto Replica. Montaj

Un comentariu la „Intotero cu onoarea greu de “reperat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *