Investiție de peste 3 milioane de lei pentru tinerii din comuna Baru

Tinerii din comuna Baru vor beneficia de o investiție de peste 3 milioane de lei. În localitate va fi realizat un bloc ANL destinat tinerilor. Comuna Baru este locul unde fondurile europene, dar și cele guvernamentale au dus la o dezvoltare accelerată.

ANL va construi 24 de locuinţe pentru tineri în strada Prof. Dr. Ștefan Gârbea, comuna Baru, județ Hunedoara. ANL a preluat temporar, de la Primăria Comunei Baru, amplasamentul pe care urmează să fie realizate 6 apartamente cu o cameră, 14 apartamente cu 2 camere și 4 apartamente cu 3 camere, repartizate în 2 tronsoane cu regim de înălţime P+2E ( parter + 2 etaje). Valoarea totală a contractului este de 3.166.323,00 lei exclusiv TVA.

Pentru asigurarea apei calde menajere și încălzirea locuințelor, blocurile vor fi echipate cu centrale termice în condensație.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *