UE amână Brexitul la 31 ianuarie 2020

Uniunea Europeană (UE) a amânat Brexitul la 31 ianuarie 2020, a anunţat luni preşedintele Consiliului Eurpean Donald Tusk, relatează BBC News.

Uniunea a aprobat o ”amânare flexibilă” („flextension”) – adică Regatul Unit va putea părăsi blocul european înainte de acest termen, în cazul în care Parlamentul britanic ratifică acordul retragerii încheiat de Bruxelles cu premierul britanic Boris Johnson.

Parlamentul britanic se pregăteşte să se pronunţe prin vot, luni, asupra unei propuneri a premierului conservator cu privire la organizarea unor alegeri anticipate la 12 decembrie.

Partidul Naţionalist Scoţian (SNP) şi Partidul Liberal Democrat (Lib-dem) propun, pe de altă parte, alegeri anticipate la 9 decembrie.

Proiectul acordului ambasadorilor Celor 27, la care BBC scrie că a avut acces, conţine angajamentul ca ”Acordul retragerii” Marii britanii din UE să nu poată fi negociat în viitor.

Regatul Unit urma să se retragă din UE joi, la 31 octombrie, însă Boris Johnson a fost nevoit să ceară această a treia amânare a Brexitului – prevăzut iniţial la 29 martie – în baza unei legi adoptate de parlamentarii britanici în septembrie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *