Vacanțele toamnei. Portugalia. Dincolo de uragan

Uraganul Leslie ne zgâlțâie aeronava cumplit, unii dintre pasageri (printre care și eu) se țin de scaune, alții încearcă să respire pe gură, cu ochii închiși, ca să nu-și piardă cumpătul! Urmează câteva minute care par interminabile și vedem, de la câteva zeci de metri deasupra, câteva dintre stăzile Lisabonei, apoi suntem tot mai aproape și mai aproape, până când avionul aproape că ne trântește jos, la sol. Suntem fericiți! Venim, spre vacanțele toamnei. Portugalia. Dincolo de uragan.

Cea mai puternică furtună din ultimii 170 de ani!

Alertă la uragan

Am reușit să aterizăm cu bine, așa că imediat toată lumea izbucnește în aplauze și strigăte de bucurie. Când am ajuns noi în Țara Soarelui, în Lisabona s-a întâmplat să plouă și să fie frig. Leslie, uraganul, a făcut ce a știut el mai bine: sute de arbori au fost rupți sau scoși din rădăcini, au zdrobit autoturisme, a dărâmat pereți și a smuls acoperișuri, iar peste 15.000 de locuințe au rămas fără curent electric în mai multe regiuni din Portugalia. Uraganul Leslie a fost resimţit, cel mai puternic, în centrul şi nordul ţării, provincia Leiria şi în zona capitalei, Lisabona. Mai multe zboruri au fost anulate (nu și al nostru), Leslie fiind cea mai puternică furtună care a afectat Portugalia din anul 1842 și până astăzi.

Coasta de după uragan

Costa da Caparica este o mică stațiune la Atlantic. De ce să vii aici? Plajele sunt lungi și largi, iar țărmul nu este abrupt. Vara, însă, e aglomerație mare: turiști, dar și locuitorii Lisabonei, vin să se bucure de ocean. Hotelul Tryp Lisboa Caparica Mar a fost, pentru noi, alegerea perfecta: un mic dejun și o cină mai mult decât îndestulătoare, curățenie, personal amabil și o plajă la un minut distanță de hotel.

Dacă vreți doar să leneviți la soare, atunci Costa da Caparica este alegerea perfectă. Dacă, totuși, vreți să vizitați Lisabona, puteți lua un taxi și, pentru 6 euro, acesta vă va duce la feribot, cu care puteți trece fluviul Tejo (biletul costă 2,5 euro), pentru a descoperi frumusețile capitalei Portugaliei. O altă variantă pentru a trece Tejo și a ajunge în Lisabona, ar fi autobuzul. Între timp, să hoinărim puțin pe plajele și străduțele din Costa da Caparica.

Plajele aurii ale Atlanticului

Din fericire, imediat după furtună a ieșit soarele, așa că am reușit să admirăm splendoarea coastei atlantice din apropierea Lisabonei și să ne bucurăm de un albastru nesperat de luminos. Spre nord eu am bătut, dus-întors, în aproximativ trei ore, cinci dintre acestea.

Scoici de la Atlantic

Ar mai fi fost două care se întindeau către sud, însă acolo nu am mai reușit să ajung: norii începuseră să se bulucească, din nou, la orizont și nu am vrut să risc.

Ce am găsit pe plajele din Caparica: în octombrie sezonul se încheie și în Portugalia. Ultimii turiști pleacă acasă în cele din urmă zile ale lunii, așa că, din a doua jumătate a Brumărelului românesc, plajele portugheze de la Atlantic sunt aproape goale. Cei care doresc să adune scoici vor avea surpriza să găsească aici tot felul de cochilii și valve calcaroase care de care mai mari și mai frumoase, unele dintre ele perforate de ape ca niște site, altele gata pregătite, parcă, pentru a fi purtate ca bijuterii.

Caparica, paradisul surferilor

Deși uraganul Leslie a adus vânt și ploi, răcind apele Atlanticului, imediat după furtuna devastatoare surferii au ieșit la Ocean. Chiar în mijlocul orășelului există un centru pentru închirierea echipamentului și a plăcilor de surfing. Distracția, pentru o zi, costă 30 de euro, bani în care este inclus și instructajul oferit de un profesionist al acestui sport. Puțină lume știe, spun împătimiții de surfing, că recordul cel mai recent la acest capitol este înregistrat chiar aici: brazilianul Rodrigo Koxa a făcut surfing, alunecând pe cel mai înalt val, de peste 24 de metri(!), la Nazare, în Portugalia. Sunt câteva zeci pe plajele pe care eu le pot vedea, tăind apele cu planșele lor cu trei dinți, încăpățânați, neopriți de apa pe care, dacă te încumeți s-o încerci după ce te-ai încălzit puțin la soare, o simți rece ca gheața. Sunt începători. Una dintre fete, o asiatică, îmi zâmbește.

 

Din Coreea, în Portugalia, prin București

“Cum e?”, îi strig de pe nisip. Ea își clatină capul ei rotund ca o lună plină cu ochi migdalați, ca și cum mi-ar spune: “Nu prea ușor”. “De unde ești?”, adaug. “Din Coreea de Sud”, îmi răspunde ea, veselă.  “Aaa… Foarte departe!” “Eu sunt din România!” “România?! Știu România! Am fost și eu acolo. Stai! Buculești, Blașov, Sibiu…” Lumea e mică, mică foarte, mă gândesc eu și îi spun și ei gândul meu, cu voce tare.

Apoi mai schimbăm vreo două vorbe și fata se întoarce la grupul ei de “rechini” puși pe distracție. Își ia planșa și se îndreaptă spre un val care se sparge la câțiva metri în fața ei. Aveam s-o revăd, după câteva minute, călărind, într-o echilibristică complicată, un val înalt abia până la genunchi. Apoi ies cu toții din apă și se odihnesc, unii fac exerciții de streching, în timp ce instructorul le mai “vinde” niște ponturi.

Un mesaj al micului prinț

Marea din cer

Voi merge până la ultimul dig, îmi spun. Dincolo de care încep dunele protejate. Și unde portughezii vor mai construi, probabil, noi spații unde oamenii-și vor petrece vacanțele. Ultima dintre plaje, cea mai largă și mai pustie, e și cea mai frumoasă. O singură familie de francezi cu doi copii de vreo 8-9 ani, apoi, departe, la câteva metri, trântit în nisip, cu fața spre cer, un bărbat îmbrăcat în negru, rupt de lume, vreo trei surferi neobosiți și câțiva oameni care înfruntă valurile privindu-le cu admirație de sus, de pe dig. Dincolo, nisip și case. Case mediteraneene, care-mi amintesc de micile sate grecești. Înspre mare, scoici uriașe, groase risipite ici-colo în nisipul roșiatic.

Vremea începe să revină la normal, soarele arde, iar pentru sfârșitul de săptămână care va urma, sunt anunțate 30 de grade.

O floare fără micul prinț…

Undeva, pe urma unui tractor care-a curățat plajele înainte de răsărit, zace un trandafir. Aici, la mii de kilometri de depărtare de casă, acest trandafir alb îmi amintește de “Micul prinț” și de corespondența dintre Nelli, rămasă văduvă, și confidenta ei, Pia Pillat: “Făceam plajă, cred, pe ultima plajă pustie din Europa, favorizați fiind și de faptul că sezonul nu începuse încă. (…) În ultima seară, când am străbătut plaja, în fața mării sta nemișcat un tânăr. Avea un hanorac roșu, cu gluga pe cap și, lângă el era înfipt cel mai frumos și mai mare trandafir din câți am văzut. Și, în singurătatea lui, acest om nemișcat care invoca marea, mi s-a părut un mesaj al «micului prinț»”

 

Galerie foto:

ADA BERARU

Va urma…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *