„Coroana Sfântului Ștefan”, păstrată sub pază la Deva, timp de trei ani (1307-1310): Cum a confiscat voievodul Transilvaniei însemnele puterii Regatului Ungar

La începutul secolului al XIV-lea, cărturarul austriac Ottokar von Steier aducea numele Devei în atenţia lumii apusene, relatând un fapt cu totul neobișnuit, în „Cronica rimată austriacă” („Oesterreichische Reimchronik”). În anul 1307, temerarul voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán (1294-1315), îl arestase pe proaspătul autoproclamat rege al Ungariei şi îi confiscase „Coroana Sfântului Ştefan”, împreună cu celelalte însemne ale puterii regale ungare, închizându-le în cetatea de la Deva, pentru o perioadă de trei ani.

Cum se ajunsese la această situaţie ieșită din comun, despre care a luat la cunoştinţă, cu îngrijorare, însuşi Papa de la Roma?

Ce rol a jucat Deva, în acele evenimente unice în toată istoria Ungariei medievale?

Nori negri pe „firmamentul” Regatului ungar

În Anul Domnului 1301, zorii unui nou veac se arătau. Şi odată cu această cumpănă cronologică, nori negri prinseseră, în mreaja lor întunecată, viitorul casei regale ungare. Ultimul rege Arpadian, din prima şi singura dinastie de origine maghiară, Andrei al III-lea (1290-1301), copleşit de boli şi neputinţă, se stingea, în acel an. După moartea sa, a izbucnit un război intern pentru Coroana Ungariei, care a adus regatul aproape de pragul destrămării. Puterea politică se fărâmiţase, ajungând în mâinile câtorva magnaţi, iar aceştia încercau să-şi impună autoritatea în chip suveran asupra teritoriilor pe care le dominau.

În epocă, Transilvania începea să aibă reputaţia unei ţări distincte, cunoscută deja sub numele „Regnum Transilvanum”, aflată, totuşi, mai mult sau mai puţin formal, în subsidiaritatea regilor Ungariei. Dar, sfârşitul domniei Arpadienilor şi criza de autoritate prin care trecea Regatul ungar au prefigurat acea ocazie multaşteptată pentru afirmarea politicii autonome a voievodului transilvănean Ladislau Kán, ce urma să-şi întemeieze reşedinţa, la Deva.

 

Cine a fost voievodul de la Deva, reclamat la Papă?

Înconjurat de o aură de mister templier, voievodul Ladislau Kán venise la putere, în anul 1294, în împrejurările conflictului dintre regele Andrei al III-lea şi voievodul Roland Borşa. Un străbunic al său, banul Jula Kán, deţinuse odinioară demnitatea voievodală. Era una dintre puţinele legături ale cavalerului Ladislau cu cercurile de putere din jurul curţii regale. Aparent, nu avea vreo justificare pentru învestirea sa în fruntea Transilvaniei. Însă, înainte de toate, Lasdislau Kán era un marcant exponent al nobilimii ardelene, a cărei congregaţie a reuşit, în final, să-l impună regelui.

După moartea lui Andrei al III-lea (1301), acest nou voievod şi-a consolidat puterea absolută, atât în Transilvania, cât şi asupra unei părţi a Banatului, preluând în visteria ardeleană şi veniturile regale colectate de aici.

Acţiunile întreprinse, în perioada 1301-1310, au conferit voievodatului transilvănean o independenţă deosebită, iar Ladislau Kán a devenit cel mai puternic „dinast” al Ungariei.

În Cetatea Deva, între anii 1299-1314, voievodul Ladislau Kan își avea o curte de rang regal, unde a ținut sub pază „Coroana Sfântului Ștefan”

Încă din anul 1299, el îşi instalase rezedinţa în inexpugnabila Cetate regală Deva, ceea ce-i oferea o fermă poziţie strategică, pe harta regatului ungar. Despre acesta, se vestise până la Roma, mai ales atunci când a eliberat zona Hunedoarei şi Haţegului de sub controlul fiscal al Episcopiei de Alba-Iulia. De altfel, chiar episcopul albaiulian Petru Monoszló îl şi reclamase pe voievodul Kán, pentru acest lucru, la Papa Bonifaciu al VIII-lea, pontiful roman pe care Dante Alighieri îl etichetase ca exponent al Infernului.

Domnind din cetatea Devei, Ladislau Kán şi-a exercitat nemijlocit puterea prin asumarea unor prerogative cu adevărat regale. Vreme de un deceniu (1301-1310), el s-a manifestat ca un suveran al Transilvaniei. A încadrat întregul aparat administrativ cu reprezentanţi de încredere ai elitei ardelene. Astfel, numeşte în funcţiile de comite al Hunedoarei (echivalentul prefectului, din zilele noastre) şi castelan al cetăţii Deva, pe unul dintre loialii săi, un anume „Paul, fiul lui Ladislau”.

 

Voievodul cu puteri suverane, de la Deva

Imitând tiparele regilor occidentali, voievodul Kán îşi organizase o veritabilă curte crăiască, la Deva. Izvoarele scrise mărturisesc despre existenţa unei cancelarii, formată din: judele curţii („iudex curiae”), în persoana comitelui Ioan, un stolnic („dapiferum”), în persoana magistrului Petru, un protonotar şi notari.

Potrivit unor cercetări recente întreprinse de istoricul Tudor Sălăgean, curtea voievodală de la Deva era una destul de animată. În acest sens, o mărturie a parohului Mauriciu de Cricău este destul de elocventă. El a vizitat „Curia” din Deva, în luna noiembrie 1308, relatând că, la întâlnirea sa cu voievodul Ladislau Kán, au asistat mai marii de la curte: castelanul Devei – Paul, fiul lui Ladislau, nobilul Ioan Rufus, comitele Andrei, Bas – fiul lui Bălos, Ioan de Lomb şi alţii.

Începând cu anul 1303, de organizarea cancelariei devene a voievodului răspundea Arhidiaconul Ioan de Târnava, numit în rangul de „protonotarius”, unul dintre cei mai vechi funcţionari hunedoreni atestaţi documentar! Din anul 1306, oficiul de notar l-a îndeplinit un anume Petru de Deva. De asemenea, la judecăţi, voievodul era asistat, printre alții, de juzii hunedoreni Grigore de Geoagiu şi Ştefan de „Sancto Rege” (localitatea Sâncrai, lângă Călan).

Papa Clement V, cel care i-a judecat pe Cavalerii Templieri, l-a excomunicat și pe voievodul Ladislau Kan

 

„Jocuri de putere” cu… Papa Clement al V-lea

Mai mult, Ladislau Kán nu s-a ferit să înfrunte voinţa Papei Clement al V-lea, luându-şi libertatea de a-i desemna el pe întâistătătorii bisericii romano-catolice ardelene. În anul 1307, l-a instituit pe fiul său minor în calitatea de episcop de Alba-Iulia, ceea ce i-a permis preluarea controlului asupra averii episcopiei transilvănene.

În plan extern, încă din 1301, a stabilit relaţii de alianţă cu liderii politici ai sârbilor, bulgarilor, rutenilor şi românilor extracarpatici.

 

Pe când Transilvania arbitra disputa pentru Coroana Ungariei

Autoritatea voievodului Ladislau Kán ajunsese atât de mare, încât, pe fondul acerbelor lupte pentru tronul ungar, acesta a devenit arbitrul care a pilotat competiţia pentru „Coroana Sfântului Ştefan”.

Principalii pretendenţi erau: regele ceh Venceslas al II-lea Premysl, ducele german Otto Wittelsbach de Bavaria şi prinţul Carol Robert de Anjou, nepot al unuia dintre liderii Cavalerilor Templieri. Dintre aceştia, ultimul avea susţinerea Papei de la Roma.

Însă, dovedind un spirit independent, Ladislau Kán a susţinut, iniţial, candidatura lui Venceslas, care a fost asasinat, în 1305, de adversarii săi politici. Dispariţia regelui ceh din competiție a avut drept consecinţă angajarea, în lupta pentru tronul Ungariei, a ducelui bavarez Otto Wittelsbach, sosit la Buda în fruntea unei armate de cavaleri. Susţinut de nobilimea maghiară şi de coloniştii saşi, Otto Wittelsbach s-a proclamat rege al Ungariei, în ziua de „Sf. Nicolae” a anului 1305, fiind încoronat cu „Coroana Sfântului Ştefan” şi celelalte însemne sacre ale regalităţii (Bula cruciată, sceptrul şi spada).

Ducele bavarez Otto Wittelsbach a fost arestat de voievodul ardelean, luându-i-se Sfânta Coroană ungară

Politică, între „dusul cu zăhărelul” și cursa de șoareci…

Noua conjunctură creată nu a convenit voievodului Transilvaniei, Ladislau Kán. În aparenţă, el i s-a arătat favorabil autoproclamatului rege Otto, dar atitudinea sa nu era decât o abilă tactică de a-l ademeni în capcană pe suveranul ilegitim. La scurtă vreme, cetatea Buda a devenit un loc nesigur pentru Otto Wittelsbach. Profitând de împrejurări, voievodul ardelean i-a oferit acestuia protecţie, în Transilvania. În plus, pentru a-i câştiga încrederea, îi promitea susţinere militară şi pe fiica sa de soţie.

Deoarece nu agrea persoana lui Otto Wittelsbach, între timp, Papa l-a trimis în Ungaria pe omul său de încredere, Cardinalul Gentile de San Martino ai Monti, pentru a media din umbră evenimentele.

La sugestia Habsburgilor, Ladislau Kán a reuşit, printr-o lovitură de maestru, să rezolve impasul politic în favoarea sa. Aşa cum relatează „Cronica rimată austriacă”, în anul 1307, voievodul l-a arestat pe Otto Wittelsbach, transformându-l în prizonierul său. Ulterior, marcantul prizonier era trimis în robie, la un enigmatic „duce român”, de „peste păduri”, care domnea probabil în Maramureş, unde a fost ţinut vreme de un an.

Coroana Sfântului Ștefan, Globul Crucii, sceptrul și spada cruciată erau însemnele supreme ale puterii Ungariei medievale

 

Coroana confiscată deschide „cutia Pandorei”

Totodată, cu acea ocazie, i-a confiscat lui Otto Wittelsbach „Coroana Sfântului Ştefan” şi celelalte însemne regale, pe care le-a închis, spre păstrare, în tainiţele sale din Cetatea Deva. De-abia acum, „cutia Pandorei” fusese deschisă.

Reprezentantul Papei, Cardinalul Gentile, a impus electorilor ungari să-l aleagă rege pe celălalt contracandidat, și anume pe Carol Robert de Anjou. Însă, în vederea sacramentului încoronării, lipseau „Coroana Sfântului Ştefan” şi celelalte însemne, sechestrate de Ladislau Kán la Deva. Or, fără aceste obiecte simbolice, candidatul angevin nu putea fi „uns” rege şi însăşi autoritatea noului suveran era ştirbită, în văzul tuturor.

Delegatul Papei l-a somat pe voievodul ardelean să predea tezaurul cu semnele puterii regale, însă acesta din urmă a decis să păstreze odoarele, ceea ce demonstra o atitudine de rezistenţă, în conflictul pentru tron. De altfel, este posibil ca Ladislau Kán să fi avut în intenţie chiar adjudecarea tronului Ungariei.

Pentru a-şi consolida poziţiile împotriva lui Carol Robert de Anjou, voievodul Kán a căutat o altă alianţă redutabilă, aceea cu Regatul Serbiei. Garanţia oferită era căsătoria fiicei voievodului din Deva cu principele moştenitor al coroanei sârbe, Ştefan Dečanski, de credinţă ortodoxă. În planul Creştinătăţii europene, alianţa transilvano-sârbă, pecetluită de Ladislau Kán, căpăta o relevanţă aparte, în proiectata, dar neizbutita, declanşare a unei cruciade pentru refacerea „Imperiului Latin”, acțiune planificată de Carol de Valois, fratele regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos.

Sub motivul sechestrării Coronei ungare, Papa Clement V și Cardinalul Gentile i-au excomunicat pe voievodul Ladislau Kan și pe unii dintre curtenii săi de la Deva

Excomunicarea

În acele vremuri, chiar dacă, pe ordinea de zi, se afla şi dizolvarea „Ordinului Cavalerilor Templieri”, Papa Clement al V-lea l-a somat pe Ladislau Kán să anuleze căsătoria fiicei sale cu principele „schismatic” al Serbiei şi să predea, din Cetatea Devei, „Coroana Sfântului Ştefan” lui Carol Robert de Anjou.

Deoarece nu s-a supus voinţei Papei, „ilustrul principe Kán” a fost excomunicat, laolaltă cu loialii săi demnitari de la Deva. În acelaşi timp, Cardinalul Gentile i-a dat voievodului un ultimatum, ameninţându-l că-l va declara public eretic, dacă nu restituie Sfânta Coroană, până în luna februarie 1310.

Regele Carol Robert de Anjou, cel căruia Ladislau Kan i-a rezistat, sechestrându-i coroana, la Deva

Expus la asemene presiuni, dar şi aflat sub spectrul declanşării unei cruciade distrugătoare împotriva Transilvaniei, în luna august 1310, voievodul i-a cedat regelui Carol Robert coroana Ungariei. Deşi puterea regală ungară aparţinea, de pe acum, unui Angevin de origine franceză, noul rege nu a îndrăznit, inițial, nicio acţiune armată împotriva lui Ladislau Kán. Abia după încetarea din viaţă a marelui voievod (1315), în anul 1321, Carol Robert de Anjou a reuşit să cucerească temuta Cetate Deva, împunându-şi, în cele din urmă, autoritatea asupra elitei rebele hunedorene.

 

dr. Dorin PETRESC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.