Floare rară, pe cale de dispariție, întâlnită în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina

O floare rară, pe cale de dispariție a fost întâlnită în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. Iarba gâtului este o plantă protejată de lege.

„Iarba gâtului (Tozzia carpathica), specie a cărei prezență a fost reconfirmată în zona parcului de către colegul nostru Eles Robert. Tozzia carpathica este o specie de interes comunitar, protejată la nivel european prin Directiva Habitate (anexele II și IV)”, arată administrația Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

Iarba gâtului, denumită științific Tozzia carpathica, este una din speciile aflate pe Lista Roșie națională, fiind rară și totodată amenințată la nivel european.

Este o plantă perenă, semiparazită, cu rizom târâtor, scvamos, ramificat. Tulpina este înaltă de 10-50 centimetri, ramificată adesea de la bază, în 4 muchii, frunzele poziţionate opus au formă ovată şi sunt spâne, cărnoase, slab dinţate în apropierea bazei, florile sunt galbene iar fructul este capsular, globulos, închis în caliciu, lung de 2-2,5 milimetri, unilocular, cu 1-2 semințe. Înfloreşte în lunile iulie – august.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *