RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 02 OCTOMBRIE 2023

Una din rușinile naționale este între Timiș și Hunedoara

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a catalogat bucata de autostradă care lipseşte între judeţele Timiş şi Hunedoara ca fiind ”o ruşine naţională”. Și într-adevăr pentru orice țară civilizată e o rușine să obligi traficul rutier dintre Deva și Timișoara să facă pauză de autostradă între Deva și Timișoara, oferind ca alternativă 14 kilometri de nervi și întârzieri pe un drum național ultra aglomerat. Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării. Noua bucată de autostradă va avea două tuneluri pentru urşi, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale cu câte o cale de circulaţie pe fiecare, cu platformă de 11,25 m. Oficialul de la Transporturi, în prezent direct responsabil pentru ”rușinea națională”, a lăsat să se înțeleagă că, totuși, sub ministeriatul său sunt șanse ca tronsonul de autostradă lipsă să fie construit. Calendarul investiției marchează luna octombrie 2022 ca moment în care a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o, pentru suma de 1.826.845.634 lei fără TVA. În 5 decembrie 2022 s-a dat ordinul pentru începerea proiectării pentru care au fost alocate 9 luni. După proiectare, urmează faza de execuție, care este preconizată să înceapă la anul.

 

MARȚI, 03 OCTOMBRIE 2023

Harta hărțuirii sexuale la români

Marți a fost dat publicității un studiu intitulat  „Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România”. Chiar dacă nu e vorba până la urmă să se prezinte o statistică a răspândirii acestui fenomen pe județe, studiul aduce o serie de informații care trag un semnal de alarmă privitor la frecvența hărțuirii sexuale în sistemul național de educație.  Realizat de Asociația Rise Project și Asociația ANAIS studiul relevă că 28% dintre elevi și studenți au auzit sau chiar au întâlnit situații în care colegii lor au fost victimele hărțuirii sexuale. Aproape 30% dintre profesori spun că și ei au auzit sau au fost martorii unor situații în care un elev sau student a fost hărțuit sexual. Datele prezintă un fenomen extins. 55% dintre elevii și studenții care au participat la studiu au trecut prin cel puțin o situație de abuz sexual în liceu sau în facultate. Dintre aceștia, 41% erau minori în momentul abuzului. Deci mai mult de jumătate dintre elevi și studenți din sistemul de învățământ românesc au avut cel puțin o experiență de victime ale hărțuirii sexuale. Aproape 40 la sută din tineri și 30 la sută dintre profesorii intervievați aprobă ideea că hărțuirea este și un fenomen frecvent. Există chiar și o ierarhizare a tipurilor de hărțuire sexuală. Cea mai frecvent raportată formă de hărțuire sexuală este reprezentată de glumele nepotrivite, urmată de comentariile indecente și de sunetele cu tentă sexuală. Urmează atingerile nepermise și violul, ca forma cea mai gravă de agresiune sexuală. Deloc surprinzător, autorii studiului punctează faptul că în cele mai multe cazuri victimele hărțuirii sexuale sunt femeile, iar inițiatorii acestor acte sunt bărbații.

 

MIERCURI, 04 OCTOMBRIE 2023

Ca la Mioveni, la nimeni! Flagrant pe parandărăt dat îndărăt

Nu  s-a mai auzit niciodată de așa ceva. Cum să te ia DNA-ul când te arăți primar de caracter și tocmai dai cuminte mita primită înapoi? O returnezi pentru că, na, n-ai știut cum să rezolvi cerința. Ești un primar așa mai amator la combinații, și poate te-a tentat la bani doar invidia pe colegii tăi mai versați la mituire, primari îngrășați cu icre negre mai mult decât tine. Sigur, față de Buzatu edilul de Mioveni e un amărăștean. Trebuie ținut cont însă că la Vaslui a fost totuși ligă superioară, județeană. La nivel de Mioveni cu 30.000 de euro primiți mită ești bun, spre vârful topului. Cazul primarului din Mioveni este unic în ultimii 30 de ani de corupție multilateral dezvoltată. Că dai mită, că primești mită e loc comun, în logica practicii curente. Dar să fii prins de DNA că dai mita înapoi asta le întrece pe toate. A dat parandărătul îndărăt! E Graal-ul corupției. După isprava asta, primarul din Mioveni are toate șansele să devină marele păcălici din PSD în glumele făcute de colegii lui care-l vor invoca. Adică, cum zici că a fost? Nu l-or prins când a luat, l-or prins când a dat-o înapoi?! Ce vorbești, domnle!!! Să te tăvălești pe jos de râs! Asta bate și  Mătușa Tamara, și portbagajul cu economii a lui Buzatu, ba chiar și pe Caragiale. Și mai e o chestie ciudată la acest caz hazos de la Mioveni. Tot auzim că în toată țara e criză de medici, că la anunțurile de recrutare nu se prezintă nimeni. Cum se face atunci că la spitalul din Mioveni nu numai că nu e criză de medici, dar se dau spăgi de 30.000 de euro ca să prinzi post? Toată întâmplarea asta parcă e din zona crepusculară. Dacă chiar ar vrea să-și facă treaba, DNA-ul ar avea de lucru 24/7 la câtă prostie omenească își încearcă norocul în corupție.

 

JOI, 05 OCTOMBRIE 2023

Guvernul a inaugurat sezonul prohibiției la păcănele

Ar putea fi considerată o nouă campanie anti-drog al autorităților. Pentru că și jocurile de noroc pot genera o dependență aproape la fel de nocivă ca cea a consumului de droguri. Guvernul a adoptat joi ordonanța de urgență care stabilește taxe mai mari pentru industria jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locații, majorarea garanțiilor depuse de companii și obligația operatorilor de a avea sediul social în România. În sfârșit, cu acest OUG, Guvernul României parcă creează un precedent ”de bine” după ani întregi de inițiative păguboase. În primul rând, afacerile pe bază de ”noroc” vor plăti mai mulți bani la bugetul național. Astfel, pentru restul anului 2023 și anul 2024 se estimează ca veniturile colectate la bugetul de stat din jocuri de noroc să atingă cifra de 583,4 milioane lei. Și, chiar mai mult decât atât, din banii companiilor din industria jocurilor de noroc vor fi finanțate programe menite să vindece românii captivi în această dependență. Ordonanța stabilește că veniturile din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați, încasate de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas va fi utilizat de ONJN pentru finanțarea programelor pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc, pentru promovarea jocului responsabil și pentru finanțarea unei linii telefonice verzi pentru sesizări din acest domeniu. Apare și o bază de date cu persoanele de maxim risc pentru practicarea jocurilor de noroc. Aceasta poate fi consultată online, în timp real,  iar în cazul în care clientul se află în baza de date a persoanelor autoexcluse sau indezirabile acestuia i se va pune restricție de a juca. Și, apropo de persoane aflate în situații de risc care pot deveni indezirabile într-o sală de jocuri, Guvernul a interzis comercializarea alcoolului în sălile de joc. Guvernul a inaugurat sezonul prohibiției la păcănele.

 

VINERI, 06 OCTOMBRIE 2023

Știri din ”agricultură”. Stăm bine la cultura de cannabis

Iureșul antidrog al autorităților alimentează cu știri presa românească. În fiecare zi aflăm despre câte un șofer prins drogat la volan, de parcă alcoolul ar fi devenit total neinteresant pentru aventurierii iresponsabili ai șoselelor. Absolut surprinzător, săptămâna asta raidurile antidrog ale polițiștilor ne-au adus și știri din agricultură. Aflăm că la cultura de cannabis stăm bine. Sub benzile de transport cărbune de la termocentrala Rovinari, în ghivece dichisite, polițiștii au găsit o cultură de cannabis ascunsă într-o zonă cu vegetație înaltă. DIICOT a anunţat că au fost găsite 90 de ghivece, din care s-au recoltat 180 de kilograme masă verde de cannabis. Față de culturile de grâu sau porumb, cea de cannabis este chiar o super afacere. Circa 40 de grame de drog se vinde cu 1500 de lei. Tot într-o zonă cu vegetație înaltă pentru a nu fi găsite ușor, a fost găsită o cultură de cannabis și în județul Timiș. Fiind o cultură ”prețioasă” traficanții au investit în tehnologii de irigare și monitorizate moderne. Printr-un sistem de pompe țevi și racorduri, apa era asigurată de la un râu din apropiere. În plus. cultura era supravegheată de traficanți cu camere video atât pentru identificarea unor hoţi sau rivali, cât şi pentru observarea prezenţei Poliţiei. De la Timiș au fost identificate și ridicate dintr-un canton cantitățile de 400 kilograme masă verde (plantă canabis), 60 de kilograme muguri de canabis și 68 kilograme canabis, ambalat în pungi vidate de câte un kilogram. În acest caz au fost reținute opt persoane, care vineri au fost duse la Tribunalul Timiș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. La Rovinari, a fost un singur inculpat care de asemenea a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Se pare că agricultura asta de cannabis, deși e foarte rentabilă, aduce numai răcoare pentru cultivatorii ei.

 

SÂMBĂTĂ,  07 OCTOMBRIE 2023

Israelul e în război. Hamas atac kamikaze

Imagini cutremurătoare ale atacului Hamas în Israel: Femei violate, răpite sau omorâte, civili uciși pe stradă, trupuri de soldați batjocorite, bărbați bătuți și făcuți prizonieri. Nu e un război obișnuit. Atrocitățile comise de Hamas au ca motivație o ură viscerală care nu are nimic de a face cu arta războiului. Hamas a atacat Israelul cu intenția clară de a viola, distruge și ucide cât mai mult în cât mai scurt timp. Timpul este esențial pentru că raportul de forțe este copleșitor în favoarea Israelului. Atacul Hamas, fără precedent ca intensitate și dotare, pare totuși ca un fel de atac sinucigaș. Mai mult chiar, atacul a pus în pericol familiile lăsate acasă de teroriști pentru că se așteaptă ca replica Israelului să înece într-o baie de sânge Fâșia Gaza. Se așteaptă ca într-un timp rezonabil de scurt, Israelul să recapete controlul în zonele în care Hamas a lovit. Dacă ostilitățile vor dura mai mult, va fi numai pentru că Israelul ar putea dori să recucerească cu armată la sol Fâșia Gaza.

 

DUMINICĂ, 08 OCTOMBRIE 2023

 

Fenomen de masă. Sute de mii de credincioși au început pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva. Ea este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi. Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *